În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, credincioșii Bisericii „Sfântul Nicolae”‑Ghica, paraclis universitar din București, au trăit un moment de mare bucurie
16 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel
Preafericitul Părinte Daniel a împlinit sâmbătă, 30 septembrie 2023, 16 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Acest moment a fost marcat la Catedrala Patriarhală din București prin comuniune liturgică și o slujbă de Te Deum săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, la care a participat Preafericirea Sa împreună cu ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanți ai diferitelor instituții, ostenitori din Administrația Patriarhală și de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și credincioși.
Evenimentul aniversar a debutat în dimineața zilei de sâmbătă, la Catedrala Patriarhală din București, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare. În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra Întâistătătorului Bisericii noastre.
În continuare, ierarhul a săvârșit o slujbă de Te Deum cu prilejul sărbătoririi a 16 ani de la întronizarea Patriarhului României, fiind prezenți ierarhi membri ai Sfântului Sinod, consilieri din cadrul Administrației Patriarhale și Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și reprezentanți ai autorităților centrale și locale.
La finalul slujbei speciale, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a rostit un cuvânt de felicitare în care a evidențiat rodnica activitate și numeroasele realizări ale Preafericitului Părinte Daniel în cei 16 ani de bogată slujire patriarhală. În încheierea cuvântului său omagial, ierarhul i-a oferit Întâistătătorului Bisericii noastre, din partea Sfântului Sinod, o icoană cu chipul Marelui Arhiereu - Domnul Iisus Hristos, precum și un frumos coș cu flori.
La final, Patriarhul României a rostit un cuvânt de mulțumire și recunoștință: „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, asupra slujitorilor ei și asupra întregului popor dreptcredincios. Realizările de până acum sunt rezultatul conlucrării bazate pe coresponsabilitate în Biserica Ortodoxă Română. În acest sens, trebuie să amintim și faptul că, în lucrarea noastră pentru popor, am fost adesea ajutați de autoritățile de stat centrale și locale, mai ales în construirea și restaurarea de biserici și monumente istorice, dar și în lucrarea socială. De aceea, mulțumim lui Dumnezeu și celor prin care Dumnezeu a lucrat și lucrează în Biserica Sa. Mâinile iubirii milostive a lui Hristos sunt mâinile celor care au în inimi această iubire și care o prelungesc prin fapte concrete, ajutându-i pe semenii lor. În mod deosebit, mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, care a reamintit activitatea Bisericii noastre în diaspora română și în țările de lângă graniță, unde sunt numeroși români. Această lucrare este a Sfântului Sinod în întregimea sa, dar mai ales a ierarhilor, preoților și credincioșilor mireni din diaspora română”.
Preafericirea Sa a spus că Biserica noastră a trebuit să răspundă unei provocări unice în istoria poporului român.
„Ascultând enumerarea acestor activități, ne-am gândit că este vorba de răspunsul nostru la o realitate nemaiîntâlnită până acum în istoria poporului român: peste șase milioane de români au plecat în ultimii 15-20 de ani în afară. Această situație fără precedent este o provocare negativă, deși uneori au fost și avantaje ale acestor experiențe ale românilor, mai ales pentru cei care au studiat în străinătate. Dar faptul că acum românii lucrează pentru străini, iar noi aducem străini în România pentru a lucra pe șantierele noastre, pare ceva nefiresc. De aceea, noi dorim sănătate și mântuire tuturor românilor din diasporă, dar dorim ca măcar o parte din ei să se întoarcă în țară și să lucreze aici pentru poporul român. Avem vocația de a păstra identitatea de credință și de cultură românească. De aceea, considerăm că lucrarea aceasta contează foarte mult în familiile ortodoxe românești din diasporă. Avem convingerea că, împreună cu sprijinul pe care îl oferă statul pentru comunitățile ortodoxe românești din străinătate, vom contribui mai mult la întărirea identității românești și la cooperarea dintre români. Înaltpreasfințitul Părinte Nifon ne-a oferit ocazia să ne reamintim de faptul că românii din afara granițelor țării sunt adesea și exemple de solidaritate, ei trimițând în țară o mare parte din banii câștigați cu greu acolo. De asemenea, unele parohii ortodoxe românești din diasporă ajută lunar copii din parohii sărace din România. De aceea, trebuie să avem un respect deosebit pentru românii de pretutindeni. Îi pomenim în rugăciunile noastre ca și cum ar fi alături de noi”, a explicat Preafericirea Sa.