A treia zi a Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași

Cea de-a treia parte a Canonului a fost citită miercuri seară, la Catedrala Mitropolitană din Iași, de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu părinții sfântului lăcaș. În predica sa, ierarhul i-a îndemnat pe ieșenii prezenți să înmulțească pocăința, „această bucurie care liniștește marea ispitelor”, având hotărârea de a împlini voia lui Dumnezeu.

Numeroși credincioși și pelerini ai Sfintei Parascheva au poposit miercuri seară pentru câteva momente de tihnă duhovnicească la slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită cea de-a treia parte a Canonului Mare.

În predica sa, ierarhul a vorbit despre credința lucrătoare din sufletul omului, atunci când el nădăjduiește în mila și binecuvântarea lui Dumnezeu: „Canonul cel Mare reia același strigăt pe care îl avem în Biserică tot anul: «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!», dar ne aduce înainte și înțelesul că, în istorie, nu a fost nicicând altfel. Nu au fost perioade mai ușoare, nu au fost perioade în care omul, vrând să-L cunoască pe Dumnezeu, Care știe rostul, ar fi trăit altfel. În Biserică, înaintea Domnului, «Miluiește-mă, Dumnezeule!» reprezintă felul prin care ne unim cu Domnul și calea prin care Îl cunoaștem pe El. În lume, cerem mila celuilalt când suntem bolnavi, când suntem neputincioși, când suntem într-o primejdie, când suntem săraci și râvnim cele necesare pentru traiul nostru. Care este bogăția pe care o cerem de la Domnul prin acest cuvânt? Pacea sufletului, nădejdea că în această lume Dumnezeu ne va arăta calea Lui și înțelepciunea de a înțelege calea Lui, de a înțelege că ceea ce nu putem schimba în viața noastră și ne este dat spre a duce mai departe, cu puterea Lui o vom putea face. Când ne vedem delăsarea, neputința și nestatornicia noastră în a nădăjdui în Domnul, precum Petru ce se afunda în valurile mării, atunci și noi să strigăm «Doamne, scapă-mă! Doamne, milu­iește-mă!», știind că în istorie aceasta a lucrat sfințenie, a lucrat schimbare a omului. Canonul nu este doar o operă magistral scrisă, ci este o rugăciune, o rugăciune pe care, în Biserică, o facem ca fiind rugăciunea noastră, o rugăciune în care ne recunoaștem, în care vrem și noi, precum Sfântul Andrei Criteanul, să ne schimbăm sufletul în credință, ca Domnul să întărească într-adevăr această credință. Nu întâmplător, pericopa evanghelică ne vorbește despre credința care dărâmă munții, dărâmă puterea răului ce pare de netrecut în viața noastră, această putere covârșitoare ce pare a stăpâni în lume și în viața noastră. Din orice fundătură ne poate scoate Domnul atunci când noi vrem să schimbăm cele ce putem”.

Ultima parte a Canonului a fost citită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.