Abecedarul de psaltichie al lui Anton Pann

Protopsaltul Anton Pann a activat în mai multe zone ale ţării, între care şi zona Transilvaniei, mai exact la Biserica "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului, vatră de lumină şi unitate ortodoxă în timpuri nu tocmai prielnice. Anton Pann a fost un model de inspiraţie pentru urmaşi, cărora le-a lăsat opere de mare importanţă, precum "Prescurtare din Bazul muzicii bisericeşti şi din Anastasimatar".

Pe lângă cea mai importantă operă a sa, intitulată "Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti" sau "Gramatica melodică" din anul 1845 la Bucureşti, o altă lucrare de referinţă a lui Anton Pann o constituie

"Prescurtare din Bazul muzicii bisericeşti şi din Anastasimatar", apărută în 1847, tot la Bucureşti.

Dar ce este un Anastasimatar? Anastasimatarul este o carte care cuprinde cântări bisericeşti duminicale despre Învierea lui Hristos şi are în componenţă cântările Vecerniei şi Utreniei alcătuite pe cele opt glasuri bisericeşti. De exemplu, "Doamne strigat­am", "Dogmaticile glasurilor", "Laudele", "Voscresnele" şi "Stihirile Evangheliilor" etc. Precum spunea şi Costin Moisil, asemenea celorlalte cărţi de cântări folosite în cultul ortodox, Anastasimatarul nu a rămas neschimbat de-a lungul timpului. O versiune mai nouă avea de fiecare dată la bază o versiune mai veche, însă diferea de aceasta prin numărul său, prin melodia cântărilor. Apariţia unui Anastasimatar nou nu însemna şi înlăturarea celui vechi, mai multe versiuni circulând în paralel.

Carte pentru "şcolarii cu nedare de mână"

Aşadar, "Prescurtare din Bazul muzicii bisericeşti şi din Anastasimatar" este o carte de 120 de pagini (cu dimensiunile de 230 x 185 mm), dedicată Cuviosului protosinghel Dionisie Romanov, inspectorul Seminarului Sfintei Mitropolii, care l-a sfătuit pe editorul Anton Pann s-o tipărească la un preţ accesibil "şcolarilor cu nedare de mână".

Volumul cuprindea atât elemente de teorie, dar şi câteva cântări din Anastasimatar. Cântările se asemănau cu cele din alte anastasimatare - cel al ieromonahului Macarie, cele tipărite la Constantinopol şi cel al lui Dionisie Fotino -, însă aveau şi elemente particulare. De exemplu, începând cu pagina întâi a "Bazului" autorul introduce o serie de întrebări şi răspunsuri cu privire la muzica bisericească, cum ar fi: "Ce este muzica?" sau "Ce este melodia?". În continuare este expus tematic, în ordine, următorul cuprins: scara diatonică sau sistema diapazonului (articolul întâi), pentru semnele tonurilor în melodii (articolul al doilea), pentru felurita constatare şi legare a semnelor (articolul al treilea), pentru semnele consonante sau neglasnice (articolul al patrulea), despre timp şi despre tact (articolul al cincilea), pentru semnele temporale (articolul al şaselea), pentru paralaghie (articolul al şaptelea), deosebite lecţii pentru deprindere la paralaghie asupra semnelor temporale şi consonante (articolul al optulea), pentru ifes şi diez (articolul al nouălea), pentru împărţirea melodiei şi pentru ftorale (articolul al zecelea). Se continuă cu explicarea fiecărui glas în parte (până la articolul optsprezece, inclusiv, începând cu pagina 21, Anton Pann îmbină elementul teoretic cu cel practic: fiecare eh este exemplificat prin cântări alese din Anastasimatar - cântări de la Vecernie, Utrenie şi Liturghie), apoi articolul 19, pentru deosebite ftorale, scările lor, pentru predarea şi urmarea lecţiilor din cartea aceasta. "Observăm că preţul acestei cărţi, adică "Anastasimatar bisericesc" este zece sfanţi şi jumătate şi este cumpărat de mine de la domnul Anton Pann 1847" (Alexandru Hristescu 1851, iulie 27).

Anton Pann, sursă de inspiraţie

În afara slujbelor, Anastasimatarul era folosit ca "abecedar" în învăţarea muzicii psaltice. Cartea lui Pann pare alcătuită în primul rând cu scop didactic. Cântările erau mai uşoare decât cele din Anastasimatarul lui Macarie: cele stihirarice erau mai scurte, unei silabe corespunzându-i un număr mai mic de neume. La "Kekragarii" - prima cântare dintr-un glas care era predată - erau evitate cadenţele dificile şi modulaţiile. În schimb, "Dogmatica glasului al VI-lea" - cea mai grea cântare a celui din urmă glas predat - abunda în modulaţii şi formule inedite. Un aport substanţial îl are prin reunirea cântărilor bisericeşti, realizând concordanţa dintre muzică şi noul text românesc. "Anastasimatarul" lui Anton Pann, tradus după Dionisie Fotino, a fost folosit ca sursă de inspiraţie într-o mică măsură, având o melodie frumoasă, prozodică, dar prea bogat ornamentată, complicată pentru cei care învăţau tainele muzicii bisericeşti în şcolile de cântăreţi şi în seminarii, ştiut fiind faptul că Anastasimatarul este primul "Abecedar" al muzicii bisericeşti. Anton Pann a cunoscut acest lucru atunci când a lucrat şi a tipărit "Prescurtare din... Anastasimatar", împreună cu elemente de teorie, şi astfel a anticipat şi a constituit un model pentru lucrările urmaşilor săi. Anton Pann a devenit model de inspiraţie, nu atât pentru conţinutul cântărilor, pentru fondul lor, cât mai ales pentru formă şi pentru stil (forma "syntomon" cu o prozodie cât mai adecvată). Din "Noul Anastasimatar" au preluat anumite elemente melodice, izolate I. Zmeu, D.C. Popescu (mai ales la Voscresne) şi, într-o măsură mai mică, Ştefanache. Popescu şi "Anastasimatarul Uniformizat".

Toate acestea arată tradiţia şi continuitatea cântărilor Învierii. Continuitate - pentru că stilul impus de făuritorii Şcolii româneşti de psaltichie s-a păstrat nealterat până astăzi, putând fi urmărit ca un fir roşu la toţi autorii (secolele XIX-XXI), şi tradiţie - pentru că autorii au ştiut să adapteze cântările "cerinţelor timpului" fără a le afecta structura şi fără a le ştirbi din frumuseţe.