„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Activități educativ‑religioase la o parohie din București
În contextul participării la Concursul Național Catehetic, Parohia „Adormirea Maicii Domnului”‑Giulești din București a organizat o serie de activități educativ‑religioase dedicate elevilor de gimnaziu, având ca temă modelele de sfințenie feminină din calendarul ortodox. Această inițiativă nu este una izolată, ci face parte dintr‑un demers educațional consecvent, parohia participând și în anul anterior la același concurs catehetic, alături de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 162 București.
Prima întâlnire din acest an a avut loc în data de 14 martie, reunind elevii clasei a V‑a de la Școala Gimnazială Nr. 162 București, însoțiți de profesoara de religie Gabriela Rădoi. Cea de‑a doua întâlnire s‑a desfășurat în data de 21 martie, când au participat elevii clasei a VI‑a, coordonați de profesoara de istorie și dirigintă Mihaela Manolache.
În cadrul activităților, elevilor le‑au fost prezentate aspecte semnificative din viața unor sfinte care reprezintă modele de credință și dăruire: Sfânta Fecioară Maria, Sfânta și Dreapta Ana, Sfânta Monica, Sfânta Împărăteasă Elena și Sfânta Cuvioasă Parascheva. Pornind de la aceste exemple, s‑a subliniat importanța familiei creștine în formarea spirituală a copiilor, precum și chemarea universală a fiecărui om la sfințenie.
Un moment aparte l‑a constituit prezentarea unui panou realizat de elevi, care a reunit sfinte femei recent canonizate de Biserica Ortodoxă Română, evidențiind implicarea activă a elevilor în aprofundarea temei propuse.
Activitățile se desfășoară în baza protocolului de colaborare dintre Școala Gimnazială Nr. 162 București și Parohia „Adormirea Maicii Domnului”‑Giulești. În completarea acestora, la nivelul parohiei are loc și un curs de pictură pe lemn, organizat în acord cu tema anului omagial, oferind copiilor prilejul de a‑și exprima creativitatea și de a se apropia de valorile artei bisericești.
La finalul întâlnirii din 21 martie, participanții au luat parte la o agapă frățească, într‑un cadru de comuniune și bucurie, moment care a întărit legăturile dintre elevi, cadre didactice și reprezentanții parohiei.



.jpg)
