„Aici, Radio Trinitas!”

În urmă cu 10 ani, la Iaşi, un grup de tineri entuziaşti s-au strâns la un loc pentru a pune pe picioare un proiect iniţiat de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Daniel, astăzi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Pentru tinerii de atunci, Radio Trinitas era o mare provocare, dar pentru Biserică, un proiect vital. Oamenii care reuşesc să aducă în actualitate şi să traspună în realitatea zilelor noastre Cuvântul lui Dumnezeu sunt oameni tineri, foarte dinamici şi cu simţul umorului, dar care rezolvă, de fiecare dată, probleme foarte serioase. Am încercat să le conturăm portretele celor pe care îi auziţi la radio, ţinând cont de preocupările lor, de simţămintele lor, de ceea ce îi caracterizează, ca oameni. Dar cum întreaga lor existenţă este strâns legată de radio, pentru cei mai mulţi dintre ei acesta a devenit un mod de viaţă.

▲ „Am crescut împreună cu Radio Trinitas”

În 1998, părintele Ciprian Apetrei, pe atunci student în anul al II-lea la Facultatea de Teologie, a venit la radio să facă emisiunile istorice, dată fiind pasiunea sa, încă din copilărie, pentru istorie. „Am luat asta mai mult ca pe o joacă. Nici într-un caz nu m-am gândit în momentul acela că eu am să rămân şi am să-mi leg viaţa şi existenţa de Radio Trinitas. În momentul acela, intenţia mea era să fac o carieră universitară, de asta am şi început cursuri de doctorat... Activitatea mea la radio însemna, la început, mai mult colaborare, iar din 2000, către finalul facultăţii, am început să mă implic şi mai mult, adică să fac mai multe emisiuni... În 2001 am fost numit coordonatorul Departamentului teologic, iar din 2002, începând cu 1 octombrie, am fost numit de Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, director al Radio Trinitas”, ne povesteşte pr. Apetrei.

O responsabilitate mare, pentru un tânăr de 26 de ani. După ce radio s-a pus pe picioare din punct de vedere editorial şi tehnic, de prin 2004, a început proiectul de extindere. Şi odată cu aceasta, zeci de drumuri la Bucureşti, în vederea obţinerii frecvenţelor, zeci de deplasări pe teren şi zeci de ore departe de casă şi de familie. Şi deloc timp liber. „Familia este uneori şi pe locul al III-lea. Nu este bine, dar Dumnezeu a rânduit să am o soţie care a înţeles lucrul acesta. Din păcate, am puţin timp să stau cu fiul meu. Nu pot să spun cât timp dedic radioului, dar de multe ori îi aloc între 12 şi 16 ore, chiar şi 20, pentru că, deşi nu sunt la radio, ascult şi de acasă, şi dacă constat că sunt probleme, sun să le rezolv. Ştiu, uneori e obsesiv, dar e foarte greu să te rupi de el. Am crescut împreună cu Radio Trinitas şi am învăţat împreună. Înainte aveam nişte preocupări, cum ar fi fotbalul. Acum nu mai am aceeaşi plăcere pentru sport, cu toate că am obţinut performanţe în handbal, fotbal, atletism, până să merg la seminar.

M-am născut în Târgu Neamţ, şi, de când mă ştiu, preot am vrut să fiu. Şi cred că drumul acesta a fost de la Dumnezeu. Trebuie să recunosc că am fost un privilegiat, pentru că tot timpul am avut porţile deschise”, mărturiseşte directorul primului post de radio ortodox din ţara noastră.

Are aproape 32 de ani şi o memorie uluitoare a datelor. Ţine minte cele 26 de frecvenţe ale radioului, exact în ordinea în care ele au fost obţinute. „În drumurile mele în Transilvania, unde fac doctoratul, mă întrebam dacă voi auzi vreodată Radio Trinitas pe traseul acesta dinspre Moldova. Îl gândeam ca pe un vis. Iată că astăzi, Dumnezeu a rânduit să auzim cam peste tot Radio Trinitas. Datorez echipei cu care lucrez bucuria că Radio Trinitas este în momentul acesta o voce cunoscută şi respectată”, mai spune el.

Legat de visul de a urma o carieră academică, este convins că prin ceea ce a făcut la Radio Trinitas, a făcut mai multe pentru Biserică decât ar fi făcut de la catedră.

▲ Agronomul pasionat de electronică

Ştefan Chivulescu, şeful Departamentului tehnic, are meritul unui bun organizator. Colegii spun că ţine la corectitudine, organizându-şi totul ca un militar. Nu e prea vorbăreţ din fire şi, cu atât mai puţin, nu-i place să vorbească despre el. S-a născut în 1969, în localitatea Stăniseşti, în judeţul Bacău. De meserie este agronom. S-a căsătorit în anul 1994 şi are doi băieţi, de 6, respectiv 10 ani. A venit la Radio Trinitas pe postul de operator producţie, în anul 2003. Până atunci, fusese inspector de specialitate în cadrul Direcţiei Agricole a judeţului Bacău. Pasiunea vieţii sale a fost dintotdeauna electronica, mai ales tehnica de emisie şi recepţie pe satelit, fapt care a avut un rol major în realizarea extinderii ariei de emisie terestră a radioului în România. „Primul obiect electronic desfăcut din curiozitate a fost un aparat de radio al tatălui meu (la care ţinea foarte mult), când aveam 12 ani. Tot curiozitatea m-a împins să aflu apoi mai multe despre această lume a tehnicii, de care începusem să fiu fascinat. Am fost şi sunt un autodidact, cumpărând tot timpul literatură de specialitate şi fiind mereu în pas cu tehnica actuală. Din februarie 2005, mă ocup de Departamentul tehnic, fiind şeful acestuia. Cele mai frumoase amintiri le am de la momentele inaugurării staţiei de emisie din masivul Bucegi-Coştila şi de la staţia Harghita, unde implicarea resurselor umane şi logistice au fost impresionante pentru realizarea celor mai mari staţii de emisie Radio Trinitas, ca zonă de acoperire”, ne explică dl Chivulescu.

▲ Omul care rezolvă problemele

Ciprian Olinici, astăzi redactor-şef la redacţia din Bucureşti, a crescut la bunica până la 7 ani. Mergea cu regularitate la biserică, iar când avea 3-4 ani se încăpăţâna să stea toată noaptea, în picioare, la slujba de Înviere. A spus pentru prima dată că vrea să se facă preot, în clasa a IV-a, într-o compunere.

În gimnaziu şi-a evidenţiat înclinaţiile pentru matematică şi informatică, astfel că hotărârea lui de a da la seminarul teologic i-a surprins pe toţi.

Fiind mereu băiatul cuminte care rezolvă problemele serioase, în anul al III-lea de seminar a devenit secretarul din umbră al instituţiei. Seminarului îi datorează sutele de ore pe care le-a petrecut, cum nu am a mai făcut-o în altă perioadă a vieţii, citind zeci de cărţi, şi relaţiile frumoase cu colegii pe care le păstrează până astăzi.

În anul 2002 a venit la Iaşi să facă Facultatea de Teologie. În anul 2004 a ajuns la radio şi lucra la „Cuvântul care zideşte” (CCZ). „Ni s-a întâmplat un lucru extrordinar. Într-o seară, înregistram un CCZ, şi ne-am întrebat noi dacă ne ascultă oare cineva. Şi am zis eu, uite, în seara asta s-ar putea să nu ne asculte nimeni. Ei, a doua zi, marţi dimineaţă, la ora 9:00 a venit un domn din Bacău ca să ne spună că el nu numai că ne ascultă în fiecare seară, dar ne şi înregistrează, că are pe cineva în America care, atunci când nu ascultă, îi cere lui casetele... Faptul c-a venit a doua zi după întrebarea noastră a fost excepţional”.

În timp, s-a ataşat de radio, dar nu şi-a dat seama de asta până când nu a plecat în Franţa, cu bursă, timp de şase luni. Cea mai grea trasmisiune pe care a făcut-o vreodată a avut loc în ziua de 3 august, la funeraliile patriarhului Teoctist. Abia ajunsese în ţară, dar trebuia să rămână la Bucureşti pentru transmisie. Unde mai pui că în zilele acelea plecase la Domnul bunica lui, o persoană de care îl legau atât de multe. A fost înmormântată pe 4 august, şi a reuşit să ajungă s-o vadă. Ba, mai mult, timp de şase luni, el nu mai făcuse nici o trasmisie pentru radio. „Am încercat să-mi impun că trebuie să fac asta pentru radio, să încerc să uit de toate.

Toate evenimentele acestea, faptul că nu dormisem câteva nopţi, faptul că nu mai făcusem o trasmisiune de şase luni îmi dădeau o stare de teamă. Transmisiunea a început la 7 dimineaţa şi s-a terminat la ora 14:00 şi ceva. A fost cea mai grea trasmisiune pe care am făcut-o vreodată dintr-un anume motiv. Stăteam într-un loc în care nu vedeam nimic. Eu comentam din ce auzeam în căşti. Trebuia să-mi dau seama ce episcop este, pe la ce moment se află. Cu toate astea, am reuşit să mă achit, zic eu, cu bine de toate şi, chiar dacă a fost cea mai grea, cred că a fost cea mai bună trasmisie pe care am făcut-o”.

În prea puţinul timp liber pe care îl mai are, Ciprian citeşte, iar când vrea să se relaxeze citeşte orice altceva decât teologie, şi nu se gândeşte niciodată la viitor. Îi datorează radioului prietenia cu Teodor Gradinaciuc, şi este convins că a învăţat în radio mai mult decât a învăţat în facultate, în domeniul Teologiei. „Radio te învaţă să faci accesibile informaţiile pe care le dobândeşti la facultate şi, de asemenea, să şi gândeşti”, spune el.

▲ Lucian, omul ştirilor

Lucian Ducan a venit la Radio Trinitas în 1998, să facă practică. Era student în anul al III-lea la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Unul dintre obiectele pe care le studia la facultate era Jurnalistica. Prima sarcină pe care a avut-o a fost realizarea unui reportaj printre credincioşi, în noaptea de Înviere, pe 18 aprilie 1998, la Mănăstirea Golia, unde se stabilise şi locaţia primului post de radio ortodox din istoria Bisericii noastre.

După ce s-a închegat redacţia, a primit Departamentul cultural, de care s-a ocupat până în 2000, când a început să facă ştiri şi din administraţia locală. Consultând arhiva electronică foarte organizată pe care o are, Lucian Ducan ne spune că, din 2001 şi până în 2005, s-a ocupat numai de ştiri din administraţia locală, apoi, odată cu extinderea radioului, a devenit redactor şi pe ştiri religioase. Din 2001, aduce şi ştirile din sport, la Radio Trinitas.

Lucian este omul care află în fiecare vineri programul ierarhilor, formând cel puţin 40 de numere în mai puţin chiar şi de două ore şi tot el este cel care sună la zeci de preoţi parohi, stareţi şi stareţe, atunci când bisericile unde slujesc şi mănăstirile unde vieţuiesc îşi sărbătoresc hramul. Este una dintre cele mai laborioase munci, astfel încât documentarea începe cu cel puţin o săptămână înainte. După miile de telefoane pe care le dă în fiecare an pentru a afla informaţii despre biserici, aproape că poate vorbi despre o statistică a sărbătorilor cărora le sunt închinate cele mai multe lăcaşuri de cult. „Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului îi sunt închinate cele mai multe biserici şi este foarte greu să suni peste tot. Nu ai timp şi nu ai când să le difuzezi pe toate. Urmează, cred, sărbătoarea Sf. Nicolae, apoi Sf. M. Mc. Gherghe, Sfinţii Arhangheli şi Sf. Ap. Petru şi Pavel. La hramuri, lucram vreo doi-trei şi sper ca nici de-acum înainte să nu lucrez singur”, spune Lucian.

În puţinul timp liber pe care îl are merge în oraş cu soţia şi copilul şi, dacă ar fi posibil, s-ar trezi chiar şi duminica, în zori, pentru a merge la pescuit.

Radio Trinitas nu i-a luat absolut nimic şi îi datorează, în primul rând, faptul că a învăţat multe despre Biserică.

▲ Iubind arta versului

Nici Teodor Gradinaciuc n-a fost prea generos cu informaţiile despre el. Nu prea vorbeşte, în general, despre el. N-a visat niciodată să ajungă redactor la Radio Trinitas. Ştie că i-a plăcut încă din copilărie să recite versuri, să interpreteze roluri de teatru, ceea ce a şi făcut încă din şcoala primară. În urmă cu trei ani, a trecut de preselecţia pentru înfiinţarea unei trupe de teatru în limba engleză şi urma să-şi înceapă activitatea, însă, din anumite motive, trupa nu s-a mai înfiinţat.

Primul rol jucat a fost rolul domnului din sceneta „Căldură mare” de I.L Caragiale. Era în clasa a III-a. N-a spus cu convingere sau dispreţ: „Amice, eşti idiot!”, mai ales ca urmare a faptului că amicuâ era colegul din spate care îl mai ajuta, din când în când.

L-au impresionat foarte mulţi profesori din tot parcursul său şcolar, dar primul care i-a rămas în suflet este profesorul de matematică de la Colegiul Naţional, Eftimie Gheorghe „care nu numai că ne-a predat matematica într-un mod prin care înţelegeam încă în prima jumătate de oră ceea ce ne preda, nu numai că ne făcea să fim cât se poate de interesaţi. Era un om de care ne ruşinam ca de un părinte, un om foarte înţelegător şi un om foarte bun la suflet, de-o eleganţă şi de-o prezenţă care impunea un respect deosebit”.

Radio Trinitas i-a stârnit curiozitatea încă din timpul seminarului, când trecea pe lângă Mănăstirea Golia, unde îşi are sediul radioul. A devenit redactor în 2004, în anul al II-lea de facultate. La patru ani distanţă, pentru el, radio este mai mult decât un loc de muncă. „Cred că este foarte important pentru mine, ca absolvent de Teologie, să am posibilitatea să aplic ce am învăţat pe parcursul facultăţii. Radio Trinitas este drumul căutat şi găsit, pentru că mă regăsesc în aceasă instituţie. Mai ales că acum, Radio Trinitas este radioul Patriarhiei Române, cred că este o oportunitate deosebită pentru mine de-a avea posibilitatea de-a fi o «notă» din vocea Bisericii care se aude pe frecvenţele radio Trinitas în întreaga ţară”, spune Teodor.

▲ Prima transmisiune în direct, cu Nicolae Dima

Deşi nu mai lucrează la Radio Trinitas, fiind directorul postului de Televiziune Trinitas al Patriarhiei Române, Nicolae Dima, astăzi părinte arhidiacon, rămâne una dintre cele mai cunoscute voci ale radioului, unul dintre cei mai buni realizatori şi unul dintre tinerii aceia entuziaşti care s-au alăturat în urmă cu zece ani echipei care avea să facă din postul de radio Trinitas, „un radio pentru sufletul dumneavoastră”.

Era în anul al II-lea de facultate, când s-a înscris la cursurile organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în vederea pregătirii echipei redacţionale a radioului, de unde avea să dobândească cunoştinţele de bază necesare redactării textului jurnalistic. „Erau pe jumătate cursuri, pe jumătate casting. Echipa avea să se aleagă din cei care participau la cursurile respective. Erau ţinute de mai mulţi profesori, dar cel mai important era dl Laurenţiu Şoitu. Până la urmă, din cei peste 100 de cursanţi, au rămas vreo 20-30. Pe 17 aprilie a început emisia... Mirela Danciu a rostit gingle-ul «Aici Radio Trinitas, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei... Transmitem în direct, de la Catedrala mitropolitană, slujba Prohodului Domnului», ceva de genul asta. Eu eram la Catedrală şi, cu emoţii, cu stângăcii, ca orice începător, am făcut prima trasmisiune în direct la Radio Trinitas. Apoi s-au făcut emisiuni în general improvizate. Făcusem noi cursuri, dar totuşi era o tehnică întreagă de redactare, de regie radio pe care nu aveam de unde s-o ştim. Eram ascultători de BBC, urmăream foarte mult Radio France International, ca să prindem şcoala de jurnalism”, ne povesteşte arhid. Nicolae Dima.

„Încerc să nu fiu snob”

După o perioadă în care a făcut apoi mai multe documentare despre biserici din Iaşi şi împrejurimi, a devenit coordonatorul Departamentului religios, apoi a fost redactor şef, pentru mai multă vreme.

Dedicând radioului foarte mult timp, a trecut cursurile de la facultate pe planul al II-lea, dar nu regretă nici o clipă, pentru că totul s-a trasformat apoi într-o pasiune. „Îi datorez radioului totul. Mi-a oferit cadrul în care să-mi exersez creativitatea şi s-o dezvolt; m-a învăţat să moderez o discuţie, ceea ce se dovedeşte a fi foarte util în prezent, pentru că sunt şi acum moderatorul unei emisiuni la TV; m-a învăţat importanţa şi responsabilitatea comunicării publice din postura de cleric şi multe altele”, spune părintele Nicu Dima.

A fost hirotonit în 2001 şi a luat peste 1000 de interviuri, printre acestea numărându-se interviuri cu mari personalităţi ale Bisericii. A reprezentat Radio Trinitas la cea de-a IX-a adunare generală a Comitetului Central al Consiliului Mondial al Bisericilor, în urmă cu doi ani şi jumătate, în Brazilia.

Arhidiaconul Nicolae Dima este pasionat şi fascinat de civilizaţia occidentală. „Încerc să nu fiu snob. Nu sunt un admirator al Occidentului cu tot ceea ce întruchipează el, dar sunt un om care respinge organic lipsa de respect, necivilizaţia, indisciplina, impoliteţea. Sunt lucruri pe care nu le pot suporta. Şi ca urmare, lucrurile care îmi fac o mare plăcere sunt excursiile în străinătate şi mai ales în Occident. Germania este preferinţa mea principală, pentru că este vorba de disciplină, corectitudine, discreţie, ceea ce nu înseamnă lipsă de comuniune sau lipsă de comunicare între oameni. Sigur, ei sunt reci, că aşa sunt ei, dar sunt oameni foarte devotaţi, foarte conştiincioşi, sunt oameni care ştiu foarte bine ce vor de la vieţile lor. Exact lucrurile care nouă ne lipsesc fundamental”.

▲ „Bună dimineaţa, sunteţi în Viaţa Cetăţii”

În copilărie, Bogdan Ţifrea visa să poarte uniformă, dar nu neagră. Voia să fie militar. Înainte de a intra la seminar, urma să intre la liceul de poliţie. Se pregătise, dar s-a răzgândit brusc. La Trinitas a venit la sfârşitul anului I de facultate, în 2001, în calitate de colaborator. Mai întâi a fost colaborator al Departamentului teologic, iar mai târziu a devenit realizator de emisiuni teologice sau religioase, pentru ca, din 2004 să fie şi realizator de emisiuni-magazin. Din iunie 2005, este redactor-şef.

Părintele Bogdan Ţifrea este omul care aduce buna dispoziţie de dimineaţă. Din anul 2004, este realizatorul emisiunii „Viaţa Cetăţii” care se doreşte o emisiune matinală, asta însemnând că, pe lângă mesajul religios pe care trebuie să-l transmită, emisiunea trebuie să includă muzică, informaţii din ziare, revista presei, dialog cu ascultătorii, răspunsurile duhovniceşti. „Emisiunea o pregătesc dinainte, mai ales invitaţii şi rubricile religioase, apoi revista presei, fie noaptea, fie seara, când se actualizează ziarele, iar dialogul cu ascultătorii îl fac în direct. E fantastic să vezi că te ascultă. Primeşti un telefon din Cluj, din Ploieşti, sau din Bucureşti. Te sună cineva din trafic, de la volanul unui tir sau camion, din nu ştiu ce loc din ţară şi acestea îţi dau curaj şi încredere că ceea ce faci, poate să contribuie la formarea cuiva, sau să ajute pe cineva, pur şi simplu. Dacă cineva se foloseşte de ceea ce aude la Trinitas, misiunea mea e îndeplinită. La microfon trebuie să fii totdeauna fresh, adică, poate, uneori, nu mă odihnesc suficient sau poate e o zi mai proastă, plouă afară, mă simt rău. Ascultătorul nu trebuie să-şi dea seama, nu pentru că aş vrea să mă ascund, sau că mimez sau fac actorie la microfon. Ci pentru că ceea ce trebuie să fac trebuie să fac în orice condiţii”, ne spune pr. Ţifrea.

Pentru părintele Bogdan, Radio Trinitas a devenit nu a doua casă, ci chiar casa. „Pentru viaţa mea personală şi de familie timpul este mai limitat, însă radioul face parte şi din familia mea. Au trecut şapte ani de când sunt aici şi nici nu-mi vine să cred. E ca un virus. Înainte să fac emisiunea de dimineaţă, nu prea urmăream ştirile, ziarele, iar acum, dacă nu ştiu ceva, mi se pare că sunt puţin în afară. Radio Trinitas mi-a dat ocazia să cunosc foarte multă lume, mi-a dat posibilitatea să lucrez cu foarte mulţi oameni cu care nu m-am gândit vreodată că aş lucra, mi-a dat posibilitatea să mă apropii mai mult de sufletele oamenilor şi să acumulez o anumită experienţă în a lucra cu ei, să mă deprind cu un anumit limbaj, cu un anumit mod de a prezenta un discurs, mi-a dat mulţi prieteni. Nu ştiu dacă mi-a luat ceva. Îmi ocupă timpul. Dar nu simt cum trece timpul, pentru că trece din plăcere.”

▲ Decanul de vârstă, la Radio Trinitas

Părintele Dumitru Gică Păduraru este decanul de vârstă la Radio Trinitas. Are 41 de ani. S-a născut în Podu Iloaiei, lângă Iaşi, unde a locuit până la 9 ani. A crescut apoi la Iaşi, oraş cu care astăzi se identifică, şi la care ţine foarte mult, având în vedere tot ceea ce-i datorează.

A terminat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în 1990, iar în 1994 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”. A fost hirotonit în 1990, ca paroh la Soloneţ, lângă Iaşi, până în 1995, apoi la Bicazu Ardelean.

Din 2000 este preot misionar de caritate la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi şi slujitor la biserica „Sf. Atanasie şi Chiril”, de lângă spital. A venit la radio în 2004, pentru a realiza rubrica „Evanghelia zilei”, pe care o face şi astăzi. A început după o vreme şi emisiunea „Biserica în societate”, o emisiune prin care evidenţia implicarea Bisericii în domeniul social. Apoi, „Credinţă şi fapte”, la care, la început, invita oameni simpli/personalităţi, care au ajutat Biserica. L-au impresionat enorm oamenii care au ridicat biserici numai din resurse şi forţe proprii. Au urmat mai multe emisiuni şi, „într-un fel, şi eu am crescut la Radio Trinitas pentru că, de multe ori, am împrumutat din profesionalismul, vitalitatea, voioşia colegilor tineri din redacţie, însă trebuie spus că radioul, de fapt orice instituţie mass-media, te devorează. De multe ori, mi-am neglijat familia, mergând în delegaţie, de multe ori nu m-am îngrijit de sănătate. De multe ori am pus radioul pe primul plan, însă ceea ce fac, fac cu pasiune. Am învăţat la Radio Trinitas că orice vorbă spusă se aude şi, de aceea, ea trebuie să fie bine drămuită, pentru că la radio nu te prezinţi pe tine, ceea ce ştii tu, pregătirea ta, ci Îl prezinţi pe Hristos”.

Părintelui îi place să scrie şi, atât cât mai are timp, să citească. În curând, rubrica „Evanghelia zilei” va fi publicată în paginile unei cărţi.

▲ Redactorul „la zi”

Elena Ursache a venit la Radio Trinitas la începutul anului 2004, după ce a terminat Facultatea de Jurnalism. Era înscrisă la master la Studii Europene. Un an de zile a fost reporter pe domeniile Învăţământ şi Sănătate, după care a început emisiunea „Buna după-amiaza”. În prezent, face emisiunea „România la zi”: „Sunt un om care se vrea a fi activ, astfel că în timpul liber fac ceva sport, merg acasă la părinţi, care locuiesc la 120 de kilometri de Iaşi, ies cu prietenii, citesc şi fac fotografii”.

Are 28 de ani, şi datorează radioului faptul că poate să râdă, când sufletul ei plânge. „Radio Trinitas m-a învăţat că oamenii trebuie luaţi aşa cum sunt ei, şi mă bucur că am ocazia să lucrez în postul de radio, care are cei mai inimoşi ascultători din România; m-a învăţat să caut informaţii într-un timp foarte scurt, să lucrez sub presiunea timpului a unor probleme de diferite naturi, să mă pot concentra, chiar dacă mai există şi alte lucruri care mi-ar distrage atenţia, m-a învăţat să zâmbesc, atunci când plâng, şi să fiu optimistă, măcar pentru ascultători, chiar dacă am alte probleme”.

Cel mai simpatic lucru care i s-a întâmplat în timpul unei emisiuni avea loc înainte de Crăciun, în 2007, când un băieţel a sunat la radio, a colindat şi la sfârşit a rugat-o şi pe ea să colinde în direct. „Atunci m-am blocat puţin, pentru că eu nu prea cânt, decât atunci când neapărat e cazul. Copilaşul acela m-a pus într-o situaţie cam dificilă. I-am promis că o să colind odată cu toţi colegii mei, dar au apărut anumite probleme, noi nu am mai colindat împreună, şi nu m-am ţinut de cuvânt”.

▲ Tenorul de la Tehnic

Petrică Nicuţa a fost fascinat de radio încă din copilărie. Asculta radio şi nu-şi închipuia cum de o voce, aflată la o mare distanţă, poate să se audă în casă la el, la Aroneanu. „Apoi, odată cu primele lecţii de electrică şi magnetică în clasa a VIII-a, la fizică, am început să-mi dau şi eu seamna ce însemnă unde electromagnetice. Era o nouă lume. Fizica îşi are legile ei foarte bine definite, şi asta m-a şi entuziasmat. Atunci, practic s-a dezvoltat pasiunea asta pentru electronică. După care mi-am aprofundat cunoştinţele, studiind şi în particular şi şcoala adecvată. Am lucrat până la 28 de ani la Regia de Termoficare Iaşi, ca electrician. Apoi, în 2000, am avut şansa să vin la radio. Am făcut emisie la început. După un an de zile era nevoie de om care să asigure buna funcţionare a transmisiilor externe, asigurarea şi repararea aparaturii din dotare. Foarte multe transmisiuni am avut în perioada aceea, folosind radioreleie, o tehnică mai puţin căutată în Iaşi. Puneam antene pe blocuri, întindeam cabluri..., era frumos. În 2004 a început perioada de extindere a radioului. Primul studio pe care eu l-am amenajat a fost la Vaslui, apoi a urmat la Moineşti, şi a început aşa un maraton, încât astăzi, nu-mi vine să cred că s-au putut face atât de multe într-o perioadă atât de scurtă de timp - staţii de emisie, echipamente, emiţătoare - şi cu o echipă atât de mică Suntem o echipă foarte bine organizată. Eu singur, Ştefan (n.r. Chivulescu) singur, eu cu Stefan, Ştefan cu mine: patru”, ne spune râzând Petrică.

Petrică nu este deprins doar cu tainele undelor eletromagnetice, ci şi cu taina muzicii religioase. Copil fiind, mergea cu mama tot timpul la biserică. S-a apropiat de strană şi a învăţat să cânte. În Iaşi, a nimerit odată la Biserica „Sf. Gheorghe”-Eternitate, pentru o instalaţie de sonorizare. A rămas acolo ca şi cântăreţ la strană. Acolo l-a cunoscut pe Octav Ambrozie, solist la Opera Română din Iaşi, care s-a oferit să-l ajute să-şi lucreze vocea. „Am mers la el acasă şi am făcut ani de zile vocalize, ca să mă înveţe să cânt mai frumos, pentru că vocea trebuie lucrată”, este convins Petrică.

A ţinut neapărat să ne vorbească despre cea mai mare provocare a vieţii lui, realizarea staţiei Toaca. „Şi Coştila a fost o provocare pe cinste, mai ales că acolo a trebuit să transportăm echipamentele cu elicopterul, dar la Toaca a fost ceva deosebit. Condiţiile de pe Toaca sunt mult mai vitrege şi calea de acces mult mai dificilă, dar era Moldova, era un munte sfânt! Am ajuns la Schitul Panaghia, şi ce loc ideal de rugăciune! Ajuns acolo sus, trăiam convingerea că de rugăciunile unui singur călugăr poate depinde soarta unui neam întreg. Era prima dată când ajungeam pe Toaca. Eram impresionat! Când am ajuns sus, am conştientizat că tot ce vedeam în jur era mai mic ca mine. Eram cel mai înalt om în momentul acela. Simţeam că pentru Dumnezeu lucrez!”.

▲ Ştiristul care scrie poveşti pentru copii

Laurenţiu Topală a ajuns la Radio Trinitas în urmă cu şase ani, pe când postul de radio al Mitropoliei căuta un ştirist bun. Lucra în presa audio de 6 ani. A venit ca ştirist, apoi a făcut emisiunile „Viaţa Cetăţii”, Cultural Expres, dar şi celebra „Serată muzicală” (fiind absolvent de Conservator), care astăzi îi lipseşte. „Îmi place să cred ca era o emisiune frumoasă şi ascultată, spun asta pentru că primeam multe telefoane, plus că aveam posibilitatea să împărtăşesc altora din ceea ce ştiu eu”. De un an, a revenit la ştiri. „Cred că în fiecare zi se întâmplă câte un lucru care îţi produce o stare de mulţumire, să zicem, şi, de ce nu, de bucurie, dacă îţi iese emisiunea bine, dacă ştirile merg bine. Acum, la ştiri e mai antrenant, mai palpitant, trebuie să fii tot timpul în priză, dar volumul de muncă este la fel de mare”.

Are 40 de ani şi, pe lângă pasiunea pentru muzică, pictează, sculptează, scrie poezii şi proză. „Scriu poveşti pentru copii. E fascinant pentru mine să scriu acolo două trei întâmplări care să-i bucure pe copii . Nu le-am publicat, le citesc într-un cadru restrâns, în familie, la prieteni, la cenacluri”. „Mă bucură faptul că, chiar dacă Radio Trinitas nu e susţinut de vreun partid politic, nu trăieşte din reclame, e ascultat şi asta spune foarte multe. Telefoanele, semnalele pozitive pe care le primim demonstrează ca e ascultat, că oamenii sunt aplecaţi şi spre partea mai profundă a lucrurilor, mai adâncă, mai filosofică”.

▲ Împlinirea unui dublu vis

George Barb, omul din Producţie şi-a cumpărat, pentru prima dată, un radio casetofon la 13 ani, din banii câştigaţi prin muncă. Era foarte mândru de noua sa achiziţie, chiar dacă mama l-a certat puţin, şi încerca să imite ceea ce auzea, să o facă pe DJ-ul. Nu credea însă că va ajunge să lucreze vreodată într-un radio.

După ce a făcut Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” de la Suceava, a venit la Iaşi la Facultatea de Teologie. În 2003, a ajuns la Radio Trinitas, ca reporter. „Mergeam la toate evenimentele religioase. Era o muncă frumoasă, pentru că intrai în contact cu fel şi fel de oameni. Eu îmi lucram materialele şi audio, şi la un moment dat s-a ivit suplinirea pe tehnic. Noi fiind un radio cu o grilă destul de aglomerată, în sensul că sunt foarte multe emisiuni de dezbatere, rubrici, nu ca la un radio comercial, care e mai mult muzică, era nevoie de foarte multă producţie şi, în acel moment, s-a găsit o soluţie: eu. Aici, practic lucrez atât cu redactorii, cât şi cu anumiţi invitaţi cu care se înregistrează interviuri, anumite emisiuni. Eu ajustez totul, atât din punct de vedere al sunetului, cât şi dacă sunt anumite greşeli, repetiţii. Le unim, punem cap la cap, punem genericul de început şi muzica de final, muzica de fond, fac practic montajul final, şi apoi trimit pe reţea direct în emisie, de unde se difuzează pe radio. Aici ai parte de glume, de anumite greşeli hazlii”, explică George Barb.

Prin munca sa la radio, George consideră că şi-a împlinit un dublu vis, lucrează pentru Biserică, dar face şi tehnică, ceea ce visa în copilărie.