De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Arhimandritul Zaharia Zaharou a conferențiat la București
În dimineața zilei de marți, 13 decembrie, studenții teologi bucureșteni au avut bucuria de a participa la o conferință duhovnicească susținută de părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie. Evenimentul s-a desfășurat în Amfiteatrul „I.G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, reunind studenți, cadre didactice și clerici dornici să asculte cuvintele pline de înțelepciune ale cunoscutului arhimandrit.
Intitulată „Lucrarea și contemplația. Îndumnezeirea, marea știință”, conferința duhovnicească a fost precedată de cuvântul de bun venit rostit de părintele prof. dr. Constantin Preda, decanul instituției de învățământ teologic, care a subliniat faptul că prezența părintelui Zaharia Zaharou la Facultatea de Teologie din București reprezintă o premieră: „Există o prezență constantă a părintelui arhimandrit, în ultimii ani, în Biserica Ortodoxă Română, și am putea spune că este un prieten al poporului român fiindcă este unul dintre trăitorii și mărturisitorii de astăzi ai credinței creștine în lume. Cunoaștem cu toții viața părintelui Zaharia Zaharou și felul în care a devenit el monah al Mănăstirii «Sfântul Ioan Botezătorul». Suntem bucuroși să ascultăm cuvintele ziditoare ale părintelui arhimandrit despre lucrare, contemplație și îndumnezeire (theosis)”.
Vederea nemijlocită a lui Dumnezeu
Părintele Zaharia Zaharou și-a început prelegerea ilustrând conceptele de la care pleacă ideea acestei conferințe. Arhimandritul a vorbit despre vederea lui Dumnezeu de care primii oameni se bucurau în Paradis, dar pe care, din pricina răzvrătirii lor, au pierdut-o: „La începutul creației, Dumnezeu l-a făcut pe om, iar el se afla într-un dialog continuu cu Creatorul său. Duhul lui se afla într-o mare bucurie și desfătare. Omul avea contemplarea sau vederea lui Dumnezeu și Îi vorbea unui Dumnezeu cunoscut și iubit. După ce a intervenit răzvrătirea omului la ispitirea vrăjmașului, omul a pierdut această vedere nemijlocită a lui Dumnezeu și de atunci se chinuie să redobândească această contemplare pe care o avea în Rai. Sigur, omul nu a fost în întregime nimicit. Au rămas în el câteva rămășițe ale cunoașterii nemijlocite a lui Dumnezeu. Printre acestea se numără setea neostoită a omului de a-L cunoaște și de a trăi împreună cu El în veșnicie. Întreaga strădanie a omului, și înainte de nașterea Fiului lui Dumnezeu, și după, are drept obiectiv să Îl convingă pe Dumnezeu că este al Lui, că omul Îi aparține. Acest adevăr se regăsește și în slujbele Bisericii. Dumnezeu cere însă dovada faptului că omul este al Său. Pentru că omul nu avea puterea să producă această dovadă, a venit Fiul lui Dumnezeu de bunăvoie pe pământ, pentru a răspunde în locul nostru. De atunci, Hristos, Care ne-a iubit până la sfârșit, a rămas între noi, între oameni. Trupul omenesc nestricăcios pe care l-a luat din Sfânta Fecioară și mai ales de la Duhul Sfânt l-a unit cu firea Sa dumnezeiască și l-a sfințit. În acest trup El a arătat desăvârșirea de negrăit a Tatălui ceresc. Și după ce a slăvit firea omenească prin răstignirea, moartea și Învierea Sa, a lăsat-o moștenire poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu a restaurat vederea nemijlocită pe care o avea Adam. În Rai, omul era în dialog direct cu Dumnezeu, dar dialogul s-a întrerupt odată cu răzvrătirea păcatului. Hristos a recunoscut setea omului după Dumnezeu, restaurându-i puterea contemplativă. Dialogul original dintre om și Dumnezeu, restaurat de Mântuitorul Hristos, începe prin cuvintele «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!» Acest parcurs al redobândirii de către om a puterii de a-L vedea pe Dumnezeu reprezintă subiectul acestei conferințe”.
Înălţarea prin lucrare la contemplație
Părintele arhimandrit a detaliat în continuare înțelesul fiecăruia dintre termenii de bază pe care urcușul duhovnicesc din viața fiecărui creștin îi presupune: „În multe din cântările închinate sfinților, îndeosebi cuvioșilor, se spune că s-au înălțat prin lucrare (praxis) la contemplație (theoria). Sfântul Sofronie arată că prin lucrare (praxis) Sfinții Părinți înțelegeau calea poruncilor, dar această cale nu se limitează doar la paza poruncilor dumnezeiești în plan moral. Credinciosul trebuie să ajungă la nivelul ontologic al împlinirii poruncilor, adică să trăiască aceste porunci cu toată ființa lui. Lucrarea sau făptuirea cuprinde tot ceea ce săvârșește creștinul pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu și pentru împăcarea cu El. Ea constă în nevoința de a-și armoniza viața cu cuvântul lui Hristos și de a face din porunca dumnezeiască singura lege a existenței sale. În termenul de lucrare se cuprind toate nevoințele sale ascetice, fie că este vorba despre post, rugăciune, milostenie, dragoste frățească, slujirea aproapelui sau pocăință. Dacă omul se luptă după lege, vine clipa când Dumnezeu îi primește nevoința și îi deschide poarta cerului. Atunci începe contemplația. Mai precis, creștinul Îi aduce lui Dumnezeu drept jertfă nevoința sa de a păzi poruncile, iar când Domnul îi primește jertfa, îi dăruiește să se bucure de roada ei: iubirea cea sfântă și smerită. Această dragoste deschide noi zări înaintea omului și îi împărtășește un alt fel de vedere, care îi robește mintea. Când omul înțelege firea iubirii dumnezeiești, devine prizonierul ei. De acum înainte, orice vede, aude sau gândește contribuie la întărirea acestei iubiri. Toate lucrează spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu”.
„Darul desăvârșit al lui Dumnezeu pentru noi”
La final, arhimandritul Zaharia Zaharou a împărtășit și câteva gânduri privitoare la praznicul Nașterii Domnului: „De Crăciun, toți suntem obișnuiți să oferim și să primim daruri. Dar darul desăvârșit al lui Dumnezeu pentru noi este Însuși Hristos. Domnul a venit în lume și, în firea Sa omenească, ne-a descoperit desăvârșirea Tatălui ceresc și ne-a făcut cunoscută măreția dragostei Sale pentru noi, în așa fel încât nici un om nu Îl mai poate acuza pe Dumnezeu în vreun fel. Totodată, Domnul Hristos reprezintă și darul desăvârșit al omului pentru Dumnezeu, fiindcă în firea Sa omenească a arătat o asemenea desăvârșire, încât toți cei care Îi urmează sunt primiți de Dumnezeu ca fii și fiice ale Sale”.
În seara aceleiași zile, părintele arhimandrit a susținut o altă prelegere în Aula Magna a Facultății de Drept din București.