Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București a găzduit, în seara zilei de 10 septembrie 2026, concertul-eveniment: „Omagiu adus Femeilor Sfinte”, susținut de Grupul Psaltic de fete
Atelier de creație la parohia prahoveană Colceag
Sâmbătă, 25 iulie, în curtea bisericii Parohiei Colceag, Protoieria Urlați, județul Prahova, s-a desfășurat prima ediție a atelierului de creație „Grădina credinței”, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani. Tema întâlnirii, „Vara, marea și soarele”, a oferit celor mici prilejul de a descoperi frumusețea creației lui Dumnezeu prin activități artistice și jocuri interactive. Sub îndrumarea voluntarilor și cu sprijinul părinților, copiii au realizat lucrări creative, au participat la jocuri senzoriale și de echipă, petrecând două ore într-o atmosferă plină de voie bună, prietenie și comuniune.
Activitatea și-a propus consolidarea relațiilor dintre copii, părinți și comunitatea parohială, oferind familiilor un prilej de a petrece timp de calitate împreună în curtea bisericii. Totodată, prin fiecare moment al atelierului au fost promovate valori creștine esențiale, precum iubirea aproapelui, prietenia, respectul, colaborarea, recunoștința și bucuria de a fi împreună.
Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă, reunind copii, părinți și bunici din comunitate. De asemenea, la activitate au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale, alături de familiile lor.



.jpg)
