În perioada 26 iulie - 1 august 2026, Centrul de formare și pregătire Scorilo din stațiunea Poiana Mărului, județul Caraș-Severin, găzduiește cea de-a 17-a ediție a Taberei de creație „Credință și artă
Peste 300 de participanți la Tabăra de creație „Dăruind vei dobândi!” de la Filioara
Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Filioara a organizat, în perioada 23-26 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cea de‑a XXIV‑a ediție a Taberei de creație „Dăruind vei dobândi!” Evenimentul a reunit peste 300 de copii, tineri, preoți, profesori și voluntari în jurul temei „Prietenia care te salvează”.
Un moment aparte al ediției din acest an l‑a reprezentat participarea unui grup de tineri din Episcopia Basarabiei de Sud, precum și a unor copii români din diaspora germană, însoțiți de părintele Daniel Simionescu, de la Parohia Ortodoxă Română din Crailsheim. Întâlnirea a contribuit la întărirea legăturilor dintre tinerii români din țară și din afara granițelor.
Programul taberei a îmbinat rugăciunea cu activități educative, recreative și de formare. Participanții au luat parte la sesiuni tematice, jocuri și competiții, precum și la opt ateliere dedicate muzicii folk, dansului popular, tirului cu arcul, managementului timpului, picturii, pregătirii pentru situații de urgență, lucrului în echipă și formării duhovnicești.
Printre invitații ediției s‑au numărat părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilier al Sectorului misiune și prognoză al Arhiepiscopiei Iașilor, care a dialogat cu tinerii despre credință și provocările lumii contemporane, precum și părintele Pimen Vlad, de la Muntele Athos, care a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului, relația dintre copii și părinți și provocările generate de tehnologie.
O zi a fost dedicată educației preventive, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț prezentând reguli privind siguranța rutieră și prevenirea situațiilor de risc. Un moment apreciat de participanți l‑a constituit demonstrația polițiștilor din cadrul Compartimentului Canin, alături de câinele de serviciu Loky.
Programul a inclus Sfânta Liturghie, întâlniri cu invitați, concursul „Copiii au talent”, deschis de Ansamblul de joc popular al Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” din Agapia, Jocurile Olimpice ale taberei și tradiționalul foc de tabără.
Un loc important l‑a ocupat activitatea filantropică desfășurată împreună cu studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Iași, care au vizitat persoane bolnave, singure sau aflate în dificultate din satele învecinate, oferindu‑le sfaturi medicale și sprijin sufletesc.
În ultima zi, participanții au luat parte la Sfânta Liturghie, cei mai mulți împărtășindu‑se cu Sfintele Taine. Festivitatea de încheiere a cuprins premierea copiilor și mulțumiri adresate tuturor celor care au sprijinit organizarea taberei. Ajunsă la cea de‑a XXIV‑a ediție, Tabăra de creație „Dăruind vei dobândi!” continuă să ofere copiilor și tinerilor un cadru de formare creștină, comuniune și cultivare a prieteniei și solidarității.



.jpg)
