Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Avem nevoie să unim ştiinţa medicală cu spiritualitatea şi rugăciunea“
În cadrul vizitei canonice pe care a efectuat-o la Iaşi, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat sâmbătă, 13 octombrie, două obiective medico-sociale importante ale Arhiepiscopiei Iaşilor: noul sediu al Policlinicii Centrului Medical "Providenţa" şi "Casa Diaconia" - Centrul Multifuncţional de Asistenţă Socială şi Educaţie.
Însoţit de Preafericitul Părinte Hristofor, Mitropolitul primat al Cehiei şi Slovaciei, de membrii delegaţiei patriarhale, de Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi de ierarhi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul Daniel a săvârşit slujba de sfinţire a noului sediu al Policlinicii Centrului Medical "Providenţa".
După oficierea slujbei de sfinţire şi inaugurarea noului sediu, Preafericitul Părinte Patriarh i-a felicitat pe toţi ostenitorii - clerici, cadre medicale şi credincioşi -, care au făcut posibilă ridicarea standardului de calitate al serviciilor oferite de Policlinica "Providenţa".
"Felicităm, în primul rând, pe Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan şi pe toţi colaboratorii de la Centrul eparhial, care s-au ocupat de achiziţionarea, organizarea şi dotarea acestui nou sediu şi îi felicităm pe toţi cei dintre dumneavoastră care vă osteniţi aici, pentru ca cei bolnavi să se facă sănătoşi. Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească faptele bune şi suntem bucuroşi că acest proiect, început în anul 1998, nu numai că are continuitate, dar s-a amplificat în condiţii nesperat de prielnice. Suntem bucuroşi, de asemenea, pentru buna cooperare dintre clerici şi mireni, dintre oameni ai ştiinţei medicale şi oameni ai vieţii bisericeşti liturgice, pentru că avem nevoie să unim ştiinţa medicală cu spiritualitatea şi rugăciunea, în folosul oamenilor", a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh.
Activitatea sectorului medical al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a început acum 19 ani, pe 14 octombrie 1993, când, prin grija Patriarhului Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost inaugurat Cabinetul stomatologic "Sf. Pantelimon". Ulterior, în 1998, pe data de 13 octombrie, au fost deschise cabinetele medicale "Sf. Apostoli Petru şi Pavel". În februarie 2008, în urma avizului primit din partea Ministerului Sănătăţii, a fost inaugurat şi Spitalul "Providenţa", prima şi singura unitate medicală de acest gen din structura Bisericii Ortodoxe Române, o unitate cu 102 paturi, saloane şi rezerve dotate şi amenajate conform standardelor, bloc operator, salon post-operator comun şi unitate de terapie intensivă .
Astăzi, în mod simbolic, tot pe data de 13 octombrie, prin grija Înalt Preasfinţitului Mitropolit Teofan, a fost inaugurat noul sediu al Policlinicii "Providenţa", un centru medical cu 22 de specialităţi, amplasat într-un spaţiu ultramodern, de 1.400 de metri pătraţi, şi deservit de peste 50 de angajaţi, dintre care 38 medici.
"Experienţa acumulată în toţi aceşti ani ne obligă să continuăm şi să ne dorim să oferim pacienţilor noştri servicii de cea mai bună calitate", a subliniat doamna Daniela Naclad, directorul Centrului Medical "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Tot sâmbătă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat "Casa Diaconia", unde a felicitat ostenitorii acestui centru cu ocazia împlinirii a zece ani de la înfiinţarea Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă, şi Biserica "Sf. Sava".