În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântare în comunitatea din Voila, județul Brașov
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, credincioșii Parohiei Voila, județul Brașov, au participat la slujba de sfințire a mesei Sfântului Altar de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” și la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Lăcașul de cult este atestat la 1733 și a intrat în ultimii ani într-un amplu proces de renovare și de înfrumusețare. Lucrările făcute până acum au fost binecuvântate de ierarh, care a resfințit masa Sfântului Altar și mai apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează Mitropolia Ardealului.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de tineri teologi din parohii ale Țării Făgărașului, iar alături de credincioși au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor de stat locale și județene.
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurențiu a avut ca temă postul și faptele bune.
„Sfânta Evanghelie de astăzi ne atrage mai întâi atenția asupra importanței covârșitoare pe care Mântuitorul o acordă iertării, pentru pacea noastră cu Dumnezeu și cu aproapele, pentru mântuirea sufletelor noastre. Virtutea iertării este foarte importantă pentru câștigarea Împărăției cerurilor și ea trebuie să ne însoțească mai ales pe toată durata nevoințelor noastre spirituale. De aceea, a doua îndrumare din Evanghelia de astăzi, a doua poruncă pe care trebuie să o împlinim, este cea a postului, a unei postiri cu smerenie, nu spre lauda și aprecierea din partea altora. Mai întâi de toate, postul este un act de cinstire adusă lui Dumnezeu, cu suflet smerit”, a spus ierarhul.
Etapele lucrărilor de renovare
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu a oferit Ordinul „Mitropolit Ioan Mețianu” lui Adrian Nițu Solomon. De asemenea, Ordinul „Anastasia Șaguna” a fost oferit de către ierarh Gheorghinei Comșulea, Mariei Marinca și Mariei Ivan, iar diplomă de apreciere au primit toți credincioșii care au contribuit la realizarea lucrărilor de până în prezent.
Principalele etape ale lucrărilor au fost prezentate de preotul paroh Sebastian Nicolae Ivan, care i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste comunitate. De asemenea, la final, în semn de recunoștință și de mulțumire, comunitatea de la Voila i-a oferit ierarhului în dar o bederniță cu icoana Sfântului Laurențiu.