Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Binecuvântare la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” din Cluj‑Napoca
În Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat), 28 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.
Ierarhul a binecuvântat comunitatea parohială și a înălțat rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu, cu prilejul finalizării lucrărilor de pictură la biserica parohială. Părintele Mitropolit Andrei a sfințit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, realizată în tehnica mozaic, care va rămâne definitiv, în cadrul bisericii, spre închinarea credincioșilor.
În cuvântul de învăţătură intitulat „Haină albă pentru nunta Mielului”, ierarhul a explicat că atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament unirea omului cu Dumnezeu este preînchipuită ca un ospăț de nuntă.
În cadrul Liturghiei, Înaltpreasfinția Sa a înălțat rugăciuni și a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității parohiale și pentru sporul dat în lucrarea de pictură a bisericii. Între 7 septembrie 2020 și 15 decembrie 2023, biserica a fost pictată în tehnica frescă, peste 7.000 de metri pătraţi, de o echipă coordonată de pictorul Stanislav Grecu.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean, împreună cu baritonul Alexandru Chiriac, solist al Operei Brașov, care, la chinonic, a interpretat mai multe pricesne.
Pr. paroh Dan Cismaș i-a oferit ierarhului, la final, o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit arhidiacon pe diac. Adrian Hodoroga, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești oferite de Înaltpreasfinția Sa.



.jpg)
