„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Binecuvântare pentru credincioşii maramureşeni şi sătmăreni la praznicul Învierii Domnului
În noaptea praznicului Învierii Domnului, credincioșii băimăreni, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, au ieșit în procesiune în jurul catedralei, purtând lumânări, în sunet de toacă și clopote, cu cântări și icoana Învierii Domnului în față, după care s-au oprit pe esplanada sfântului lăcaș, unde s-a săvârșit slujba Învierii Domnului. În interiorul catedralei a fost săvârşită Sfânta Liturghie, la care au participat credincioși în număr foarte mare. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Damaschin Sulițanu, și de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de prof. Paula Bondre. Pentru credincioși au fost pregătite din timp 12.000 de pahare cu paști, care au fost distribuite celor prezenți.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învățătură despre Învierea Domnului, după care au fost citite rugăciunile de binecuvântare a coșurilor cu bucate aduse de credincioși.
În a doua zi a praznicului Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a liturghisit la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, iar în a treia zi de Paști, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Habra din Groși, Baia Mare, cu prilejul hramului lăcașului de cult.



.jpg)
