Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Canonul cel Mare, în biserici din Transilvania
În prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti, de luni până joi, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari a fost citit, în patru părți, Canonul cel Mare alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul. Ierarhii eparhiilor Mitropoliei Ardealului și Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului au rostit troparele Canonului, iar la final au adresat cuvinte de învățătură pentru încurajare în parcurgerea Sfântului și Marelui Post către lumina Învierii Domnului.
La Catedrala Mitropolitană din Sibiu, soborul slujitor a fost condus, luni, 2 martie, de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Răspunsurile liturgice au fost date de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, dirijaţi de pr. lect. dr. Sorin Dobre. Clericii și credincioşii prezenţi s-au rugat împreună în cadrul celei mai frumoase slujbe din Postul Mare şi au cerut ajutorul Preasfintei Treimi şi al sfinţilor pentru ca această perioadă de pregătire duhovnicească pentru Sfintele Paşti să fie parcursă cu mult folos sufletesc.
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat luni, 2 martie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Copăceni, Protopopiatul Turda, unde, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. Răspunsurile au fost date de Corala preoților din Protopopiatul Turda, dirijată de pr. Sorin Dindelegan. Marți, în cea de-a doua zi a Postului Mare, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Pavecerniței, în cadrul căreia s-a citit a doua parte a Canonului cel Mare, în Parohia Băbuțiu, Protopopiatul Cluj I. De asemenea, în celelalte două zile în care s-a citit Canonul cel Mare, ierarhul s-a aflat în alte două parohii din cuprinsul eparhiei.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat luni, 2 martie, slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Mitropolitană clujeană. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. asist. univ. dr. Daniel Mocanu.
La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură. Episcopul-vicar a oficiat marţi, 3 martie, slujba Pavecerniței Mari, la biserica studenților din Campusul Hasdeu, Cluj-Napoca, miercuri, 4 martie, a slujit la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, iar joi, 5 martie, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor.
Arhiepiscopia Alba Iuliei
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent luni, 2 martie, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat slujba Pavecerniței Mari cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, iar la final a adresat o meditație duhovnicească elevilor seminariști și studenților teologi.
Episcopia Oradiei
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat, luni, 2 martie, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului cel Mare şi a rostit un cuvânt de învăţătură despre importanța pocăinței și a întoarcerii omului la Dumnezeu, în urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post. De asemenea, ierarhul a oficiat slujba Pavecerniței Mari, cu celelalte părţi din Canonul cel Mare şi în următoarele trei zile la același așezământ monahal din Oradea.
Episcopia Maramureșului și Sătmarului
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramurerşului şi Sătmarului, a oficiat luni, 2 martie, şi marţi, 3 martie, slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Baia Mare, iar în data de 4 martie, a oficiat, la Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia, Canonul cel Mare şi Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite. Joi, 5 martie, ierarhul a întâmpinat Icoana făcătoare de minuni „Maica Domnului Îndurerată” de la Mănăstirea Rohia, care a fost adusă în procesiune la Catedrala Episcopală din Baia Mare, şi a săvârşit, apoi, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, marți, 3 martie, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Satu Mare, iar miercuri, 4 martie, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime“ din municipiul Baia Mare.
Episcopia Covasnei și Harghitei
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a oficiat în perioada 2-5 martie slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, în cadrul căreia a fost citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. La finalul fiecărei slujbe, ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre rostul postului.
Episcopia Devei și Hunedoarei
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit luni, 2 martie, slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte din Canonul cel Mare la Catedrala Episcopală din Deva. În următoarele zile, ierarhul a oficiat slujba Pavecerniței Mari, la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Crișcior, marţi, 3 martie; la Biserica „Schimbarea la Față” din municipiul Hunedoara, în data de 4 martie; la Mănăstirea „Schimbarea la Față”-Măgura, în 5 martie.