Cântând în ploaie cu Sfânta Parascheva

Seceta prelungită din toamna aceasta, dureros de frumoasă, adusu-mi-a aminte de o întâmplare petrecută cu ani în urmă, pe valea Jijiei în ţinutul Andrieşenilor. Iar ca s-o credeţi, depun mărturie în genunchi. Trei luni fără o picătură de ploaie, o vară în care "soarele s-a topit şi a curs pe pământ" transformară pământul într-un Setilă ca cel din poveştile copilăriei.

Toate erau însetate: pământuri, pomi, flori, animale, oameni, stele. Singura speranţă era înspre Cer. Înspre Dealul Alb, după săvârşirea Sfintei Liturghii, urcau pentru rugăciune, părintele Mihai, credincioşi - bătrâni şi tineri; Mării şi Ioni cu mâini crăpate şi feţe arse de soare mergeau să ceară milostivirea Domnului să înroureze brazda pământului cu binecuvântata ploaie.

Purtau în mâini însemnele credinţei: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, steaguri creştine, lumânări, tămâie şi multe, multe iconiţe: ale Mântuitorului Hristos, ale Maicii Domnului, ale Sfântului Nicolae - patron spiritual peste toată cetatea Andrieşenilor. Cele mai multe cu chipul Sfintei Parascheva cea mult folositoare, Ocrotitoare şi a lor, a moldovenilor, plini de griji şi de nevoi, dintre Jijii şi de dincolo de Pruturi. Pe feţe le citeam nelinişti ce veneau din adâncuri. Păşeam şi eu prin colbul drumeagului în aşteptarea unei minuni, cu gândul la bărbatul din Evanghelii: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!".

Apăsaţi de vreme şi vremuri, îngenuncheaţi doar în faţa lui Dumnezeu - Hristos Izbăvitorul, ne rugam cu toţii prin glasul părintelui Mihai: "Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai ascultat pe Ilie Tesviteanul, pentru dragostea cea către Tine şi ai poruncit să se oprească ploaia ce se trimitea pământului la vreme; apoi iarăşi prin rugăciunea lui, ai dăruit ploaia aducătoare de roadă, Însuţi Stăpâne a toate, fiind îmblânzit de singură îndurarea ta, dăruieşte moştenirii tale ploaie liniştită. Veseleşte faţa pământului pentru săracii poporului Tău, pentru prunci, pentru animale şi pentru toate celelalte, căci de la Tine se aşteaptă să le dai hrană la vreme potrivită. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Dumnezeu care mântuieşti şi miluieşti, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi în veci. Amin".

...şi dintr-o dată în cenuşiul clipei o pată de culoare. Un zâmbet plin de pistrui, cu năsucul aruncat obraznic în vânt, un puşti de vreo 8-9 anişori, cu păr auriu, se închina cuminte. Din când în când, săruta icoana Sfintei Parascheva pe care o ţinea strâns la piept, făcând semnul crucii frumos şi mare de se împreunau cerul şi pământul. În mâna stângă, o umbrelă mare, deschisă, roşie ca soarele, cu buline albe, vesele. Dinspre Prut, neguri grele, pâcloase, sunau a prevestire...

La plecare înspre biserica satului, m-am apropiat de el încet, încercând să nu-i tulbur gândurile. Umbrela, mare şi roşie, deschisă deasupra capului, mi s-a părut, fie şi pentru o clipă un gest provocator, poate de snobism, menit să îl apere de soarele fierbinte al amiezii. Stingher, am intrat în vorbă cu el:

- Bună flăcău! Frumoasă-i icoana Sfintei Parascheva pe care o porţi la piept.

- Săru-mâna părinte! Mă cheamă Andrei. Da, mi-i tare dragă iconiţa Sfintei. O păstrez în casa mare, lângă candelă, împodobită cu busuioc şi flori de tei. Aşa m-a învăţat bunica. Îi poartă şi numele...

Prind curaj şi îl întreb:

- Şi umbrela asta roşie, mare cât să acopere întreaga valea asta, este menită să îţi ascundă căpşorul astă frumos de arşita soarelui, nu?

- A, nu părinte. O să ne asculte Dumnezeu rugăciunile! De dimineaţă ştiind că o să merg la rugăciune pentru ploaie, am gândit că o să am nevoie de umbrelă. Cred că o să plouă curând!

Şi, privind înspre dealurile Prutului, îmi zâmbi ştrengăreşte:

- Nu vedeţi?

De dincolo de Pruturi, nori negri se învolburau în furtună...

În scurt timp ca din senin - şi chiar din senin! - vânturi calde roteau în cercuri colbul însetat, iar picuri de ploaie răcoreau vesele pământuri şi oameni. O parte dintre pelerini se adăpostiră în fugă pe unde apucară de picurii de ploaie, ce între timp se înteţiseră luându-şi rolul în serios. Alţii, emoţionaţi de minunea la care erau părtaşi, se opriră în loc şi, sărutând cu foc chipul Sfintei Parascheva de pe iconiţele lor, cântau "Apărătoare Doamnă", în ploaie.

Universul întreg cânta în ploaie, şi Sfânta Parascheva împreună cu ei...

Sub un nuc bătrân şi sub umbrela mare şi roşie ne-am adăpostit de ploaie noi trei: Sfânta Parascheva, cu chipu-i angelic din iconiţă, aducătoarea de minuni; Andrei, mulţumit şi zâmbitor, şi, bineînţeles, eu, aflat în faţa unei mari lecţii de viaţă. A pleca la sfântă rugă cu prapuri, cu iconiţe, cu tămâie înseamnă a cere cu însemnele credinţei. A pleca precum Andrei la rugăciunea pentru ploaie, într-o zi senină, în care şi soarele se topise pe cer, după o vară chinuită de secetă, cu o umbrelă în mână, în aşteptarea ploii ce va să vină, devine un adevărat act de credinţă: curată, sinceră, adevărată!

Din iconiţa strânsă cu dragoste la pieptul lui Andrei, îmi zâmbea, în sclipiri pline de subînţelesuri, Sfânta Parascheva.