Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cântări vechi bizantine interpretate la Sibiu
În Sala festivă a Bibliotecii judeţene "Astra" din Sibiu a avut loc miercuri, 31 octombrie, conferinţa-eveniment "Melosul manuscriselor Bizanţului - frumuseţea ascunsă a muzicii bizantine", eveniment cultural iniţiat de Grupul psaltic "Nectarie Protopsaltul" în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române şi "Fundaţia Calea Victoriei". Evenimentul a făcut parte din proiectul "Valorizarea patrimoniului muzical bizantin din manuscrisele Bibliotecii Academiei Române. Cercetare, dezbatere, mediatizare", finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Conferinţa a fost susţinută de conf. univ. dr. Nicolae Gheorghiţă de la Academia de Muzică din Bucureşti şi de muzicologul Costin Moisil, care au vorbit despre patrimoniul muzical bizantin din manuscrisele Bibliotecii Academiei.
Evenimentul a dat viaţă unor cântări care nu s-au mai auzit de sute de ani şi, astfel, a făcut cunoscută o parte din cultura românească din vremea lui Constantin Brâncoveanu sau Alexandru cel Bun. Fragmentele au fost interpretate de Grupul psaltic "Nectarie Protopsaltul" condus de lect. univ. dr. Sabin Preda. De la Facultatea de Teologie "Sfântul Ierarh Andrei Şaguna" din Sibiu. Au fost prezenţi la eveniment pr. prof. dr. Vasile Grăjdian şi conf. dr. Ciprian Streza. Totodată au fost prezente cadre didactice ale Universtiăţii "Lucian Blaga" din Sibiu, doctoranzi şi studenţi.