Cea mai veche biserică din București și-a sărbătorit hramul istoric

Printre cele mai frumoase lăcașuri de închinare din centrul Bucureștilor, veche ctitorie voievodală, Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Protoieria Sector 3 Capitală și-a sărbătorit la praznicul Bunei Vestiri hramul istoric. Sărbătoarea parohiei a fost întâmpinată printr-un bogat program liturgic, care a culminat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În biserica Sfântului Antonie cel Mare din Centrul Vechi al Capitalei, lăcaș de cult cu aproape cinci veacuri de istorie, sărbătorirea Bunei Vestiri a început din ajun, duminică, 24 martie, când un sobor de clerici a oficiat slujba Acatistului Bunei Vestiri, urmată de Vecernia unită cu Litia.

În ziua praznicului, sub o ploaie măruntă adu­cătoare de rod pământului însetat, mulțimi de credincioși și pelerini au participat la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia - rânduială specifică perioadei Sfântului și Marelui Post - oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal; părintele protoiereu Florin-Nectarie Busuioc de la Protopopiatul Sector 3 Capitală; părintele paroh Gheorghe Zaharia; părintele Emil-Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheor­ghe”-Nou, precum și alți clerici.

După citirea pasajului evanghelic al sărbătorii (Luca 1, 24-38), ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că zămislirea Mântuitorului la Buna Vestire a fost posibilă prin voia Fiului lui Dumnezeu, dar și a Sfintei Fecioare Maria. „Sfântul Nicolae Cabasila observă că, dacă la crearea primului Adam Tatăl Se sfătuiește cu Fiul și cu Duhul Sfânt (Facere 1, 26), venirea la existență a Fiului lui Dumnezeu ca Om are loc după consimțământul cu totul liber al Fecioarei Maria. Cel ce Se întrupează și Se naște din ea, Hristos Domnul, nu vine la existență ca Om printr-un proces natural, inițiat de acte ale omului, care îngustează libertatea, ci Se întrupează mai presus de firea omenească, nesupus legilor firii omenești, cu totul liber. Iar Fecioara Maria, cea care Îl va purta în pântece și-L va naște, nu e folosită nici ea ca mijloc al venirii Lui la existență ca Om, fără voia ei. Deci, se întâlnesc două libertăți: libertatea lui Dumnezeu și libertatea omului, prin Fecioara Maria. Astfel, a depins de cuvântul Sfintei Fecioare: «Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău», ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă Om, ca iubirea lui Dumnezeu față de oameni să meargă până la capăt, ca planul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om să-și capete împlinirea. A depins de cuvântul Fecioarei Maria, pentru că mântuirea depinde de acceptarea liberă a omului”, a spus Preasfinția Sa.

Totodată, Episcopul-vicar patriarhal a evi­den­țiat și bucuria pe care Gavriil o aduce lumii prin vestea cea bună a zămislirii și nașterii Răscumpărătorului promis protopărinților Adam și Eva mai înainte de izgonirea din Eden, ca răspuns la smerenia şi ascultarea Sfintei Fecioare Maria: „Numirea de «Eva cea nouă» a constituit cea dintâi afirmație cu caracter teologic referitoare la Născătoarea de Dumnezeu în Biserică. Ea o arată pe Sfânta Fecioară ajutătoare în lucrarea mântuirii adusă de Fiul ei și a fost exprimată de Sfântul Iustin Martirul și Filozoful (†163), care, vorbind despre dumnezeirea lui ­Iisus Hristos și despre opera Sa răscumpărătoare, înfățișează și aportul Maicii Domnului în această lucrare izbăvitoare. În gândirea Sfinților Părinți, între strămoașa Eva și Fecioara Maria există o analogie: cea dintâi, Eva, nesupusă se face început al morții și al păcatului, pe când Eva cea nouă, Fecioara Maria, devine început al mântuirii, prin ascultare și credință. Maica Domnului este izvorul și icoana bucuriei și veseliei Bisericii. Ei i-a zis îngerul: «Bucură-te, cea plină de har!», pentru că cine este plin de har este plin de bucurie, bucuria adevărată fiind simțirea prezenței iubirii lui Dumnezeu în viața omului. Biserica a numit-o bucurie de negrăit din pricina nemăsurării ei, a universalității, a veșniciei ei. Căci de n-ar fi fost bucuria aceasta atât de mare, de negrăit, n-ar fi putut schimba acea durere a întregii lumi pe care Dumnezeu a dat-o odinioară strămoașei Eva ca pedeapsă zicând: «Voi înmulți durerile tale și suspinul tău; în dureri vei naște prunci» (Facere 3, 16). Așadar, această bucurie de negrăit este de fapt bucuria pe care au trăit-o Adam și Eva în Rai, înainte de a călca porunca. Din momentul în care protopărinții noștri au păcătuit, acea bucurie de negrăit nu s-a mai întors în lume. Cu dorul după bucuria de negrăit, lumea a devenit, după alungarea din Rai, «o vale a jeluirii», cum o numește psalmistul ­David (Psalmul 83, 6). Astăzi, Biserica bineves­teș­te venirea bucuriei de negrăit în această vale a plângerii prin întruparea Fiului lui Dumnezeu în Fecioara Maria din Nazaret”.

La finalul Sfintei Liturghii, soborul de slujitori în frunte cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii, ostenitorii, slujitorii și credincioșii bisericii voievodale care au trecut în veșnicie.