La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Colegiul decanilor facultăților de teologie din Patriarhia Română
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad s-au desfășurat în perioada 14-15 iunie 2022 lucrările Colegiului decanilor facultăților de teologie din Patriarhia Română. Evenimentul a fost organizat pentru a se marca bicentenarul teologiei arădene. În cadrul întâlnirii din prima zi dedicată lucrărilor, cei prezenți au primit din partea Universității „Aurel Vlaicu” din Arad câte o diplomă aniversară cu medalie. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, cel care a prezidat prima zi a evenimentului, alături de ierarhul gazdă, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului
Lucrările Colegiului decanilor din prima zi au fost precedate de slujba de Te Deum săvârșită în Paraclisul instituției de învățământ teologic și de inaugurarea Simpozionului internațional de teologie, intitulat „Semnificațiile teologiei în societatea și cultura de azi”, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
La prezidiul manifestării s-au aflat: Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal; pr. prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, și dr. Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Pe ordinea de zi s-au regăsit subiecte de actualitate care privesc învățământul teologic ortodox universitar și postuniversitar. „S-a reafirmat necesitatea aplicării unitare a hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la învățământul teologic ortodox universitar și postuniversitar, precum și importanța respectării criteriilor Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Totodată, participanții au fost informați cu privire la înființarea noilor programe de studii universitare de master – «Managementul economic și administrarea unităților bisericești» și «Spiritualitate creștină și viață sănătoasă» în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» a Universității din București”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal.
De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost prezentate informări specifice pentru eficientizarea și armonizarea învățământului teologic cu provocările mediului universitar actual. „Cred că un punct foarte important pe ordinea de zi și în discuțiile și dezbaterile lucrărilor Colegiului decanilor de la Arad din acest an este identificarea unor oportunități de promovare a teologiei ortodoxe în universitate, cu metode noi pentru a răspunde atât provocărilor din domeniile științifice și de cunoaștere, care sunt în universitățile din România, cât și provocărilor sociale și culturale actuale”, a spus pr. prof. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. Cei prezenți la eveniment au primit din partea Universității „Aurel Vlaicu” o diplomă aniversară cu medalie. Distincțiile au fost acordate de rectorul universității, se arată pe același site. Lucrările Colegiului decanilor s-au desfășurat în perioada 14-15 iunie 2022.