La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Colind bătrânesc
Deşi nu a avut mari noţiuni de teologie, ţăranul român a înţeles că Naşterea Domnului nu este motiv de prăznuire doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru toată istoria începută cu strămoşul Adam.
Unde s-au născut colindele? Este o întrebare aflată pe buzele istoricilor, teologilor, antropologilor, lingviştilor şi ale altor oameni de ştiinţă, o întrebare care are un singur răspuns - la gura sobei, în aşteptarea slăvitei sărbători a Naşterii Domnului. Colindele păstrează în textul lor cele mai vechi realizări poetice româneşti. Sub forma versului simplu au fost cântate cele mai importante dogme ale Bisericii. Puţine popoare ale lumii au înţeles atât de bine marea minune a întrupării Domnului Iisus Hristos, moment ce a adus împăcarea dintre Dumnezeu şi om. Un colind din zona Bucovinei subliniază tocmai acest lucru - greşeala lui Adam s-a vindecat, a fost iertată prin naşterea dumnezeiescului Prunc:
Să te veseleşti om bun
Naşterea de bucurie
La mulţi ani cu veselie.
Seara sfântă de Crăciun
Când S-a născut Domnul bun
Să alunge-a lumii jale
Pentru-a lui Adam greşale.
Că Adam când a greşit
Domnul de rai l-a lipsit:
„Du-te, Adame, de la Mine,
Cum te-ai lipsit de-al tău bine“.
Dar Adam a prins a plânge
Şi din gură a prins a zice:
„Raiule, grădină dulce,
Nu mă-ndur a mă mai duce.
De verdeaţa pomilor
De mireasma florilor
De cursul izvoarelor
De dulceaţa sfinţilor“.
Asta-i seara de Crăciun
Să te veseleşti om bun
Naşterea de bucurie
La mulţi ani cu veselie.
Seara de Crăciun devine moment de bucurie pentru întreg universul. Deşi nu a avut mari noţiuni de teologie, ţăranul român a înţeles că Naşterea Domnului nu este motiv de prăznuire doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru toată istoria începută cu strămoşul Adam. Colindul scoate în evidenţă drama primului om căzut în păcat. Interesant este faptul că Adam nu îndrăzneşte să mai vorbească cu Dumnezeu, ci cu grădina raiului, ce i-a fost casă. Cu lacrimi în ochi, se desparte „de verdeaţa pomilor, de mireasma florilor, de cursul izvoarelor, de dulceaţa sfinţilor“. Dar nu pentru mult timp, pentru că în noaptea de Crăciun S-a născut „bucuria lumii, care a şters lacrima de pe faţa tuturor“.