Comuniunea cu Dumnezeu îl ajută pe om să învingă încercările vieţii

În Duminica a 9-a după Rusalii a fost citit în cadrul Sfintei Liturghii pasajul evanghelic de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 14, versetele de la 22 la 34, în care sunt relatate umblarea pe mare a Domnului şi potolirea furtunii. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. În esenţă, Evanghelia acestei duminici ne învaţă că încercările vieţii sunt învinse prin credinţă puternică și rugăciune constantă.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că din Evanghelia Duminicii a 9-a după Rusalii se desprind patru mari învăţături: „În primul rând, învăţăm că după săvârşirea minunii înmulţirii pâinilor şi peştilor în pustie Mântuitorul Iisus Hristos Se retrage în singurătate, în munte ca să Se roage, transformând astfel singurătatea fizică în comuniune spirituală sau duhovnicească cu Dumnezeu. A doua învăţătură din Evanghelia de astăzi este aceasta: în timpul nopţii, Iisus îi lasă pe ucenicii Săi în corabie să se lupte singuri cu furtuna de pe mare pentru a înţelege cât de necesară este venirea Lui la ei ca să-i ajute. În al treilea rând, învăţăm că legătura permanentă a omului cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, prin credinţă şi rugăciune, îl ajută pe om să învingă încercările vieţii. A patra învăţătură din Evanghelia de astăzi se referă la faptul că, prinsă în furtună, corabia de pe mare reprezintă Biserica lui Hristos sau viaţa creştinului aflate în situaţii dificile de luptă duhovnicească”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos S-a retras în singurătate ca să Se roage. „El Se retrage în singurătate ca să nu fie lăudat de oameni pentru minunea săvârşită şi pentru a mulţumi lui Dumnezeu Tatăl pentru aceasta. Învăţăm că după fiecare realizare deosebită trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, să Îi aducem recunoştinţă pentru ajutorul primit. Iisus Se retrage în singurătate să Se roage şi pentru a arăta că puterea pe care El o are în a aduna mulţimile, în a le lumina prin cuvântul Său, în a vindeca bolnavii din popor şi a sătura cu cinci pâini şi doi peşti mii de oameni, vine din legătura sau relaţia Lui cu Dumnezeu. Iisus Se retrage în singurătate şi pentru a transforma singurătatea fizică în comuniune duhovnicească sau spirituală cu Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că omul care se roagă, chiar dacă se află în singurătate fizică, el nu este însingurat, ci este împreună cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui”, a subliniat Preafericirea Sa. 

Patriarhul României a spus apoi că rugăciunea este putere dătătoare de lumină, bucurie, pace, viaţă şi iubire sfântă şi milostivă. „Omul care este rugător, chiar dacă este singur undeva, el nu este însingurat, ci se află prin rugăciune în stare de comuniune cu Dumnezeu. Iar omul care nu se mai roagă lui Dumnezeu, chiar dacă se află în mijlocul mulţimii de oameni, este un om însingurat. De ce? Pentru că cine se roagă lui Dumnezeu se roagă comuniunii supreme de viaţă şi iubire care este Sfânta Treime. Dumnezeu în Sine Însuşi este comunicare şi comuniune prin faptul că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei Persoane distincte, dar unite prin aceeaşi fiinţă în acelaşi har. Persoanele dumnezeiești sunt distincte, dar nedespărţite şi trăiesc într-o eternă comuniune de viaţă şi iubire. Cine se roagă acestei comuniuni de viaţă şi iubire nu se simte singur niciodată, ci se simte în comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii lui. Deci, puterea rugăciunii este putere dătătoare de lumină, de bucurie, de pace, dătătoare de viaţă, de iubire sfântă, milostivă (...). Prin aceasta Mântuitorul ne arată că rugăciunea este starea firească a omului în faţa lui Dumnezeu”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat motivul pentru care Sfântul Apostol Petru I-a cerut Mântuitorului permisiunea de a veni la El pe apă: „Petru a cerut să umble pe mare spre Hristos nu dintr-o curiozitate, ci din respect, ca şi cum ar fi dorit să ­întâmpine pe Iisus înainte ca El să ajungă în corabie. Atât timp cât Petru privea direct spre ­Iisus, el mergea pe apă fără să se scufunde. Dar la un moment dat, ne spune Evanghelia că, văzând vântul (nu a spus simţind vântul), Petru s-a temut şi a început să se scufunde şi a zis: «Doamne, scapă-mă!» (Matei 14, 30). Când atenţia lui s-a îndreptat spre stihiile schimbătoare, atunci s-a împuţinat credinţa lui şi a ­început să se scufunde. De ce a venit Iisus pe mare ca pe uscat? Ca să arate că El este Stăpân şi peste apă ca şi peste uscat şi că El a făcut cerul şi pământul, uscatul şi apele, şi că El este deasupra stihiilor schimbătoare ale lumii. El este deasupra determinismelor naturii, ca opacitatea, materialitatea, finitudinea, pentru că este Creatorul tuturor. De aceea, când El porunceşte stihiilor, vântului, apei să se liniştească, ele se liniştesc”. Părintele Patriarh Daniel a precizat apoi că lupta ucenicilor cu apa învolburată a fost o lecţie pentru ei. „Mântuitorul a dorit să le arate ucenicilor că în viaţă trebuie să şi lupte, nu să primească totul de-a gata în mod minunat, cum au primit mulţimile pâinile şi peştii fără nici un efort. Adesea trebuie ca şi ucenicii să se ostenească, să lupte cu încercările, cu greutăţile, cu valurile vieţii, pentru a înţelege şi mai bine nevoia de ajutor din partea lui Dumnezeu (...). Prin aceasta, Mântuitorul îi învaţă pe ucenici şi pe toţi cei ce cred în El că atunci când se află în încercări trebuie să aibă o credinţă puternică, să păstreze legătura cu El prin rugăciune constantă, strigând: Doamne, sca­pă-ne, Doamne, ajută-ne, Doamne, mântu­ieşte-ne!”, a reliefat Preafericirea Sa.

La final, Patriarhul României a arătat că, în interpretarea Sfinţilor Părinţi, corabia aflată pe marea învolburată reprezintă Biserica aflată în situaţii dificile în istorie, precum şi viaţa fiecărui creştin în lupta cu ispitele, cu patimile şi greutăţile. „Biserica aflată în situaţii dificile înseamnă Biserica aflată în timpul persecuţiilor (...), sau Biserica aflată în furtuna ereziilor care îi tulburau viaţa, sau Biserica aflată în timpuri ostile, când era împiedicată să-şi desfăşoare activitatea misionară, mântuitoare şi sfinţitoare, cum a fost în timpul comunismului. Corabia aflată pe marea învolburată reprezintă însă şi sufletul creştinului aflat în luptă duhovnicească cu patimile egoiste, cu încercările vieţii. Din toate acestea, Biserica şi fiecare creştin în parte învaţă că Cel dintâi Care ne poate ajuta este Dumnezeu. Vremea de încercare este vreme de chemare la intensificarea şi întărirea legăturii noastre cu Dumnezeu prin pocăinţă şi rugăciune, prin vieţuire după voia lui Hristos şi prin fapte bune. În concluzie, putem spune că Evanghelia de astăzi a umblării pe mare şi a potolirii furtunii este o Evanghelie a încercării, dar şi a încurajării, a luptei şi ostenelii, dar şi a biruinţei şi a speranţei”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.