În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Conferință despre jertfa tinerilor din decembrie 1989
În Amfiteatrul „I. G. Coman” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a avut loc marți, 10 decembrie, conferinţa „Jertfa tinerilor din decembrie 1989 - redescoperire a demnității neamului”. În cadrul evenimentului a fost vernisată și expoziţia „Martirii Revoluţiei”, realizată de pictorul restaurator Elena Murariu.
Evenimentul comemorativ a fost moderat de părintele profesor dr. Ioan Moldoveanu, decanul Facultății „Justinian Patriarhul”. În deschidere, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a transmis un cuvânt de binecuvântare şi de felicitare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru organizatorii acestui eveniment.
Moderatorul conferinţei a subliniat în continuare importanţa evenimentului, arătând că Biserica cinsteşte memoria tinerilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertate. „Noi, care ştim ce s-a întâmplat atunci, suntem datori să marcăm acest eveniment și să rememorăm ce s-a întâmplat atunci”, a spus părintele decan Ioan Moldoveanu.
Părintele Gheorghe Holbea, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a spus că evenimentul evocă sacrificiul tinerilor eroi care şi-au jertfit vieţile în urmă cu 30 de ani pentru libertatea și demnitatea întregului popor român: „Seara aceasta este dedicată jertfei tinerilor eroi din decembrie 1989. Jertfa lor trebuie valorificată duhovniceşte, pentru că ei s-au sacrificat cu conştiinţa că apără libertatea. Ei au fost cuprinşi de acest etos duhovnicesc al libertăţii, au gustat această libertate şi, mai mult decât atât, aveau motivaţia că se jertfesc pentru neamul românesc, pentru ţară, lucru care astăzi, din păcate, s-a relativizat”.
De asemenea, părintele conferenţiar a arătat faptul că jertfa curată a tinerilor a fost şi trebuie să fie în continuare o sămânţă care aduce rodul cel bun pentru generaţiile viitoare: „Tinerii aceştia s-au aşezat în genunchi şi au rostit atunci «Tatăl nostru», au strigat «Cu noi este Dumnezeu!», «Vom muri şi vom fi liberi!» Nu putem să nu ne gândim că ei sunt rodul tânăr al boabelor de grâu aşezate în pământul ţării cu 40-50 de ani înainte, al martirilor şi mărturisitorilor necunoscuţi lor, dar care au mijlocit pentru ei în faţa Tronului Ceresc. Recunoaşterea caracterului duhovnicesc al jertfei va oferi generaţiilor viitoare un model din epoca modernă pentru lupta duhovnicească”.
În cadrul evenimentului a avut loc şi vernisajul expoziţiei „Martirii Revoluţiei”, realizată de pictorul restaurator Elena Murariu.
Această conferinţă face parte din seria de evenimente organizate în cadrul Patriarhiei Române, prin hotărârea Sfântului Sinod din 30 septembrie, la împlinirea a 30 de ani de la căderea regimului comunist din România, privind comemorarea jertfei creștinilor care și-au sacrificat viața în decembrie 1989 și în timpul regimului comunist pentru libertatea și demnitatea poporului român.