În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Conferință duhovnicească susținută de monahia Hrisantia Ivenco la Alba Iulia
Monahia Hrisantia Ivenco, de la Mănăstirea Valea Bistrei, a fost invitata primei conferințe duhovnicești organizate de Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) - filiala Alba Iulia în Postul Sfintelor Paști din acest an. Evenimentul a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, marți, 3 martie, iar prelegerea susţinută s-a intitulat „Respect și recunoștință - două valori care construiesc caractere”.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, monahia Hrisantia a evidențiat însemnătatea respectului și recunoștinței în viața fiecăruia, în familie și în societate, ca virtuți esențiale în ceea ce privește formarea personală, oferind repere concrete referitoare la diversitatea provocărilor din lumea actuală: „La finalul vieții noastre, tot ce va rămâne după noi nu va fi nici validarea societății și, de asemenea, nu vor fi nici like-urile pe care le primim pe rețelele de socializare. Tot ce va rămâne concret după noi va fi doar caracterul și cred cu adevărat că respectul și recunoștința sunt două valori fundamentale ce construiesc caracterul unei persoane. Ele nu fac zgomot, nu fac gălăgie, însă pot construi oameni mari”.
A urmat o sesiune de întrebări, moderată de Alexandru Graur, președintele ASCOR Alba Iulia, iar arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a mulțumit, la final, invitatei.



.jpg)
