În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Conferință pastoral-misionară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor
În Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală s-a desfășurat luni, 13 decembrie 2021, Conferința pastoral-misionară de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Întâlnirea a avut loc în format hibrid, fizic și online, și a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit cuvântul intitulat „Cinstirea memoriei celor adormiți în Domnul și îngrijirea cimitirelor”.
La conferință au participat PS Episcopi-vicari Varlaam Ploieşteanul şi Timotei Prahoveanul, clerici din Administraţia eparhială, din cele șase protopopiate ale Capitalei și din judeţele Ilfov şi Prahova, preoți de caritate, misionari, din unitățile de învățământ, militari, precum și slujitori la cimitirele de stat.
Tema conferinței pastoral-misionare de toamnă din anul acesta a fost „2021 - Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. După cuvântul Patriarhului României din deschiderea sesiunii a avut loc prezentarea a trei referate, sub formă de rezumat, urmând ca variantele integrale să fie publicate în revista „Glasul Bisericii”, a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
„Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”
Primul referent al conferinței a fost părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, care a susținut tema „Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, în care a prezentat un scurt istoric al cimitirului creștin, învățătura de credință despre legătura cu cei adormiți prin Biserică, o serie de considerații despre valoarea culturală și educativă a cimitirelor și câteva aspecte practice privind administrarea cimitirelor parohiale și mănăstirești. „Toate rugăciunile și slujbele Bisericii pentru cei răposați sunt importante pentru destinul lor ceresc, însă în centrul lor se află Jertfa lui Hristos de la Sfânta Liturghie, deoarece ea este adusă pentru cei vii și pentru toți cei adormiți uniți cu Hristos-Domnul Cel răstignit și înviat, Care continuă să Se împărtășească de harul Lui mântuitor în comuniunea Bisericii, prin lucrarea neîncetată a Duhului Sfânt. În acest sens, în capelele cimitirelor de la oraș preoții săvârșesc în mod regulat sâmbăta și duminica Sfânta Liturghie, ceea ce evidențiază și mai mult valoarea liturgică a cimitirelor”, a spus părintele profesor dr. Ștefan Buchiu.
„Cultul morților în Biserica Ortodoxă Română”
Următorul referat, intitulat „Cultul morților în Biserica Ortodoxă Română - Dinamica unor rânduieli și formule liturgice”, a fost prezentat de părintele asist. dr. Silviu Tudose, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București: „Apariția periodică a cărților de cult este expresia unui dinamism. În acest sens, noile cărți de cult dedicate cultului morților reprezintă un lucru deosebit de folositor pentru activitatea pastoral-misionară a slujitorilor Sfintelor Altare. De asemenea, diortosirea, îndreptarea textelor lor sau adăugarea unor formule noi nu au rolul de a complica lucrurile, ci de a clarifica înțelesul rugăciunilor și cântărilor fără a renunța la tradiție, dar și fără a rămâne împietriți în anumite forme ale ei. Adaptarea unor rugăciuni la realitățile contemporane a fost și este un lucru necesar pe care Biserica nu îl poate ignora”.
„Personalități bisericești înmormântate în Cimitirul «Șerban Vodă»‑Bellu”
Ultima temă a conferinței, „Personalități bisericești înmormântate în Cimitirul «Șerban Vodă»-Bellu din Capitală. Studiu și cercetare de teren”, a fost susținută de dr. Ionuț-Daniel Barbu, secretar de redacție la revista „Ortodoxia”, care a evidențiat că, pe lângă valoarea cultural-națională, Cimitirul Bellu are și un caracter de necropolă bisericească. „Este lucru aproape sigur că nu mai există morminte cunoscute de ierarhi în nici un alt cimitir de stat din București sau din țară și, de asemenea, acest ansamblu funerar este foarte posibil să însumeze cel mai mare număr de clerici ortodocși înmormântați în același cimitir, comparabil cu cel al clericilor dintr-o eparhie cu jurisdicție canonică peste un județ. Prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cele dintâi cimitire ale țării, cu cea mai înaltă semnificație bisericească și națională, respectiv necropola bisericească de la Mănăstirea Cernica și Cimitirul «Șerban Vodă»-Bellu din București, au beneficiat anul acesta de câte un proiect distinct de cercetare, desfășurat prin intermediul Editurilor Patriarhiei Române și al anumitor sectoare din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Lista slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române din acest însemnat cimitir al României se deschide cu cei 10 ierarhi înmormântați aici în perioada 1893-1925 și continuă cu alți 275 de preoți, diaconi și monahi cunoscuți înmormântați între 1874 şi 2021”, a precizat dr. Ionuț-Daniel Barbu.
La finalul prezentărilor celor trei referate, a avut loc vizionarea filmului documentar „Numele lor nu sunt uitate”, despre cultul celor adormiți în Domnul, realizat recent de TRINITAS TV.
În continuare, Preafericirea Sa l-a prezentat pe părintele Alexandru-Gabriel Negoiță, noul consilier eparhial care coordonează Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Conferința s-a încheiat cu înmânarea premiilor pentru Concursul eparhial „Cimitirul bine organizat”, prin care au fost evidențiate cele mai frumoase și bine administrate cimitire din Arhiepiscopia Bucureștilor.