Sala Bizantină a Cercului Militar Național din București a găzduit astăzi, 24 aprilie, Adunarea festivă a Asociației Veteranilor de Război, organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, 29
Credincioșii din Tecuci şi‑au sărbătorit ocrotitorul spiritual
Slujitorii Sfintelor Altare din Protopopiatul Tecuci, județul Galați, împreună cu mulţimea de credincioşi s‑au aflat joi, 23 aprilie, în comuniune de rugăciune cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Iachint de Vicina” din municipiul Tecuci, cu prilejul hramului.
La aceste momente de rugăciune și binecuvântare au participat numeroşi credincioşi, tineri şi vârstnici deopotrivă, profesori şi oameni de cultură, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Corului bărbătesc „Zestrea” din Parohia Barcea Nouă, judeţul Galaţi, îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti, aceştia susţinând la momentul chinonicului şi un program cultural‑educativ ce a cuprins interpretarea de cântece religioase şi patriotice.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, îndemnându‑i pe credincioşi să urmeze viața virtuoasă şi credinţa fermă a Sfântului Gheorghe în fața provocărilor moderne. Părintele Arhiepiscop Casian a amintit celor prezenţi şi de activităţile pastoral‑misionare, cultural‑educative şi social‑filantropice desfăşurate cu multă implicare în comunităţile parohiale din zona Tecuciului. La final, şapte elevi participanţi la diverse concursuri şi olimpiade judeţene şi naţionale au fost premiaţi de Arhipăstorul Dunării de Jos. Pe lângă premiile în bani, tinerii au primit şi daruri de carte, icoane şi le‑a fost înmânată solemn, pe soleea catedralei tecucene, Diploma „Tinereţe şi credinţă” a Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Prin grija şi implicarea membrilor organismelor parohiale, o familie cu şapte copii a primit icoana Anului omagial 2026, un sprijin financiar de 1.000 lei şi alte daruri, iar credincioşilor prezenţi la slujbă le‑au fost oferite peste 400 de pachete cu alimente tradiţionale în cadrul natural al parcului din jurul catedralei din Tecuci. De asemenea, clericii şi voluntarii parohiali au oferit o masă în oraş celor 56 de copii cu dizabilităţi de la Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” din Tecuci şi pachete cu alimente neperisabile pentru 24 de persoane nevoiaşe.
Cu prilejul hramului, în proximitatea catedralei a fost amenajată o casă ţărănească în care, pe lângă obiectele tradiţionale româneşti care aduc căldură, istorie şi frumuseţe autentică, au fost expuse spre a fi cinstite şi icoanele celor 16 Sfinte femei românce canonizate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.



.jpg)
