„Credință tare izvorâtă din iubire îndurerată”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit ieri, 10 februarie, un cuvânt de învățătură după Sfânta Liturghie din Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a explicat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice din Duminica a 17-a după Rusalii, arătând că „Mântuitorul Iisus Hristos descoperă credință tare izvorâtă din iubire îndurerată la o femeie cananeeancă”.

Patriarhul României a prezentat etosul social al comunității biblice iudaice în raport cu popoarele politeiste din jurul Țării Sfinte. Tirul și Sidonul, orașe-port la țărmul răsăritean al Mării Mediterane, aflate în granițele Libanului, sunt paradigme ale caracterului universal al propovăduirii Evangheliei Mântuitorului Hristos: „Iisus iese din teritoriul Țării Sfinte și merge către două orașe-state sau cetăți locuite de păgâni, care nu se închinau adevăratului Dumnezeu, mărturisit de evrei, ci unor idoli, cei mai renumiți fiind Baal și Astarta. Ieșirea Domnului Iisus Hristos dincolo de pământul lui Israel este deja o prefigurare sau preînchipuire a faptului că Evanghelia Sa va fi propovăduită nu numai poporului evreu, ci și altor neamuri sau popoare. Prezența lui Iisus Hristos în părțile Tirului și Sidonului este o anticipație a predicării Evangheliei Sale și printre păgâni, deoarece Dumnezeu cheamă toate popoarele la mântuire în Iisus Hristos”.

În continuare, Preafericirea Sa a arătat că femeia cananeeancă este un dascăl sau un model care ne învață credința vie, smerenia adâncă și rugăciunea stăruitoare. De la ea învățăm iubirea milostivă față de oamenii care suferă, iar Biserica a preluat în cult două dintre rugăciunile cu care I s-a adresat Mântuitorului: „Femeia cananeeancă se roagă zicând: «Miluiește-mă, Doamne, fiica mea este rău chinuită de demon». Nu zice: «Doamne, milu­iește pe fiica mea», ci «miluie­ște-mă», adică «ai milă de mine». De ce? Pentru că ea s-a identificat pe deplin cu suferința fiicei sale și devenise glasul fiicei sale, care nu se mai putea ruga, întrucât era posedată sau stăpânită de diavol. Într-un fel, rugăciunea ei «Miluiește-mă, Doamne» sau «Doamne, miluiește-mă» a devenit rugăciunea cea mai scurtă și cea mai frecventă a Bisericii, rugăciunea ritmică sau respirația ei spirituală ca trup tainic al lui Hristos Cel înviat, plin de Duhul Sfânt. Aceasta este în același timp cea mai concentrată și cea mai cuprinzătoare rugăciune a Bisericii, deoarece mila lui Dumnezeu înseamnă iubirea Lui smerită, vindecătoare și mântuitoare pentru toți oamenii. De la această femeie cananeeancă mai învățăm și o altă rugăciune: «Doamne, ajută-mă». Aceasta este rugăciunea izvorâtă din adâncul inimii, mai ales când omul simte că nici unul dintre semenii săi nu-l mai poate ajuta, ci numai Preamilostivul Dumnezeu, Cel atotputernic. Prin această rugăciune, omul exprimă în același timp limita puterilor sale omenești și speranța izvorâtă din credința că numai Dumnezeu îl mai poate salva dintr-o situație grea, de limită între viață și moarte”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.