Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Crezul ortodox - normativ al credinţei şi unităţii Bisericii

Crezul ortodox - normativ al credinţei şi unităţii Bisericii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 02 Noi, 2010

La deschiderea Simpozionului internaţional cu tema "Crezul ortodox. Istorie, teologie şi spiritualitate", organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, ieri, 1 noiembrie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de binecuvântare pe care îl redăm integral.

Salutăm cu bucurie pe toţi participanţii la acest simpozion internaţional şi felicităm pe organizatori pentru frumoasa iniţiativă de a reuni la această manifestare academică teologi care vor acorda o atenţie deosebită bogăţiei de sensuri a învăţăturii de credinţă formulate în Crezul ortodox.

Tema simpozionului: Crezul ortodox. Istorie, teologie şi spiritualitate se doreşte a fi o încununare a Anului omagial al Crezului ortodox în Patriarhia Română. Formulat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) şi completat ulterior, în anul 381, de către Părinţii de la cel de-al II-lea Sinod Ecumenic, de la Constantinopol, Crezul sau Simbolul credinţei este esenţialul şi normativul credinţei şi unităţii Bisericii Ortodoxe universale. El poartă şi numele de Crezul sau Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, după numele oraşelor în care s-au întrunit primele două Sinoade ecumenice care l-au formulat.

Aprofundarea şi explicarea teologică a Simbolului de credinţă, formulat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii în anul 325 şi în anul 381, ne oferă astăzi un nou prilej pentru a evidenţia sensul credinţei şi al vieţuirii creştine într-o lume tot mai indiferentă la valorile credinţei sau care în faţa pluralismului religios din societate deviază de la dreapta credinţă şi acceptă cu uşurinţă secte şi sincretisme religioase.

Crezul niceo-constantinopolitan a fost formulat de Părinţii sinodali, arhipăstori ai comunităţilor eclesiale din Orient şi Occident, având conştiinţa responsabilităţii lor pentru păstrarea dreptei credinţe ca bază a mântuirii sau a unirii eterne a omului cu Dumnezeu, şi ca normă sau criteriu pentru păstrarea unităţii Bisericii. Ei spuneau că dacă Hristos nu este Dumnezeu adevărat, nici credinţa în El nu este mântuitoare, pentru că omul nu se poate îndumnezei şi trăi veşnic, decât în comuniune cu Dumnezeu - Izvorul vieţii veşnice. Iar dacă Biserica nu mărturiseşte dreapta credinţă, ea nu poate fi una, sfântă, sobornicească şi apostolească, deoarece unitatea Bisericii se bazează pe ortodoxia credinţei. Din aceste motive, Părinţii sinodali respingeau erezia sau inovaţia ca raţionalizare şi amputare a misterului sau a tainei Întrupării lui Hristos, Unul din Sfânta Treime. În acest sens, este semnificativă declaraţia Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic (Calcedon, 451) despre Crezul niceo-constantinopolitan: "Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întărind pe ucenicii Săi în cunoaşterea credinţei, a spus: "Pacea Mea v-o dau vouă, pacea Mea o las vouă", pentru ca nimeni să nu se separe de aproapele său în dogmele credinţei, ci la fel să se arate cu toţii în propovăduirea adevărului (…) Aşadar, era de-ajuns pentru desăvârşita cunoaştere şi întărirea bunei credinţe acest înţelept şi mântuitor Crez al harului dumnezeiesc, întrucât învaţă desăvârşit despre Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh şi înfăţişează întruparea Domnului celor ce o primesc cu credinţă" (Hotărârea dogmatică a Sinodului IV Ecumenic).

Actul credinţei creştine este unul relaţional, comunional şi comunitar-eclesial

Confirmarea Crezului niceo-constantinopolitan de către Părinţii Sinodului de la Calcedon arată plenitudinea esenţială a conţinutului său dogmatic, suficient pentru a orienta pe credincioşi pe calea mântuirii, către Împărăţia lui Dumnezeu. Ca atare, Biserica învaţă că nu mai trebuie adăugat nimic Simbolului de credinţă ortodox, din punct de vedere al structurii şi conţinutului, dar acesta trebuie mărturisit şi trăit ca fiind lumina vieţii creştine. Conţinutul său se adânceşte astfel prin experienţă şi explicitare.

Crezul ortodox ne arată că taina Cuvântului (Logosului) întrupat este intim legată de taina Preasfintei Treimi. Dumnezeu-Fiul, strălucirea slavei şi chipul ipostasului Tatălui (cf. Evrei 1,3), S-a întrupat pentru a face cunoscută lumii taina Preasfintei Treimi, marea taină a dreptei credinţe (cf. I Tim. 3 , 16).

Iisus Hristos, Dumnezeu-Fiul, Care S-a făcut Om, nu este o Persoană divină singulară, ci o Persoană divino-umană în relaţie cu alte două Persoane divine: în relaţie cu Dumnezeu-Tatăl şi cu Dumnezeu-Sfântul Duh. Tatăl şi Sfântul Duh confirmă însăşi identitatea lui Iisus Hristos ca fiind Unul-născut, Fiul veşnic al Tatălui, asupra Căruia Se odihneşte Sfântul Duh (cf. Matei 3,16-17, Ioan 1,29-34). Tatăl şi Sfântul Duh sunt uniţi cu Fiul, cooperând permanent cu El, chiar şi în taina Întrupării Fiului, deşi numai Fiul S-a făcut Om (cf. Luca 1, 35).

În lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, se arată, deci, taina iubirii smerite şi atotputernice a Preasfintei Treimi pentru om, precum şi posibilitatea omului de a participa la viaţa veşnică a Preasfintei Treimi. Credinţa în Iisus Hristos, în Care şi prin Care Dumnezeul Treime Se autorevelează, Se autocomunică şi Se autodăruieşte omului, este, de asemenea, o confirmare a adevărului că prin El toţi avem apropiere către Tatăl, într-un Duh (cf. Efeseni 2, 18) şi celor… ce cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12); că în El, în Hristos, avem viaţă (cf. Ioan 20, 31) şi toţi vom învia (cf. I Corinteni 15, 22).

Aşadar, credinţa în Dumnezeu, mărturisită în Crezul ortodox şi trăită în iubire (rugăciune şi fapte bune), ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, arată că actul credinţei creştine este unul relaţional, comunional şi comunitar-eclesial. Când creştinul mărturiseşte: "cred într-unul Dumnezeu", el stabileşte de fapt o relaţie de iubire şi viaţă eternă cu Dumnezeu, deoarece el răspunde astfel cu fermitate apelului lui Dumnezeu adresat omului prin toate actele Revelaţiei Sale divine.

Dumnezeu - comuniune de Persoane veşnice, nu o singurătate veşnică

Crezul niceo-constantinopolitan sau Crezul ortodox ne învaţă că Dumnezeu este comuniune de Persoane veşnice, nu o singurătate veşnică. De fapt, o singurătate veşnică nu poate fi nici fericire veşnică şi nici bucurie veşnică. Deci, noi, creştinii, credem într-unul Dumnezeu-Tatăl, izvorul unic al Preasfintei Treimi, Cel ce naşte veşnic pe Fiul şi purcede veşnic pe Duhul Sfânt. Prin urmare, Dumnezeul creştinilor nu este o singurătate veşnică, ci este o comuniune eternă, indestructibilă sau indivizibilă, de Persoane distincte, egale şi libere. Unitatea în Sfânta Treime este dată de deofiinţimea (consubstanţialitatea) Fiului şi a Sfântului Duh cu Tatăl, unicul izvor al fiinţei divine. Ca atare, Persoanele divine au aceeaşi fiinţă, sfinţenie, slavă şi putere. Ele Se conţin reciproc şi Se dăruiesc reciproc, sunt distincte şi egale, dar nedespărţite. Acest adevăr a fost mărturisit la Niceea şi Constantinopol în faţa ereziilor care, sub pretextul că apără unitatea în Dumnezeu, negau deofiinţimea şi egalitatea Fiului cu Tatăl, precum şi dumnezeirea Duhului Sfânt şi egalitatea Sa cu Tatăl şi Fiul. Însă, pentru Ortodoxie, adevărul şi unitatea în Dumnezeu sunt comuniune eternă de viaţă şi de iubire între Persoanele divine, distincte şi egale.

De asemenea, Crezul ortodox ne învaţă că Dumnezeu a creat cerul şi pământul, mai ales îngerii şi oamenii pentru a participa la slava, iubirea şi bucuria veşnică a Preasfintei Treimi. Dumnezeu a făcut lumea pentru ca iubirea sau bucuria Preasfintei Treimi să fie împărtăşită persoanelor umane create după chipul comuniunii Persoanelor divine eterne. Iar întrucât omul a fost creat după chipul unei Comuniuni eterne de viaţă şi iubire, el nu este deplin fericit, nu se desăvârşeşte şi nu se bucură deplin decât în stare de comuniune eternă cu Persoanele divine şi cu persoanele umane chemate la viaţă eternă şi fericire eternă. Prin urmare, când omul se botează în numele Persoanelor Preasfintei Treimi (în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh), el intră în comuniune de viaţă eternă cu Persoanele divine necreate şi veşnice. Iar omul nou botezat, adult sau copil, este considerat persoană eclesială deplină chiar din ziua botezului său. De aceea, în aceeaşi zi când se botează, el primeşte şi Sfânta Mirungere şi Sfânta Euharistie, pentru a creşte spiritual în "harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi comuniunea (împărtăşirea) Duhului Sfânt" (II Corinteni 13, 13).

Preasfânta Treime, modelul de unitate a Bisericii

În această perspectivă, Biserica lui Hristos, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, mărturisită în Crezul ortodox, este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi şi are ca izvor şi model de viaţă comuniunea de viaţă şi iubire a Preasfintei Treimi. Când Hristos Domnul S-a rugat pentru unitatea Bisericii Sale (cf. Ioan 17, 21), El nu a dat ca model de unitate pentru Biserică vreun sistem de organizare omenească trecătoare, ci S-a rugat ca toţi cei care cred în El "să fie una, precum Tatăl şi Fiul una sunt". Preasfânta Treime este deci arhetipul după care a fost creat omul şi tot Preasfânta Treime este modelul de unitate a Bisericii.

În finalul său, Crezul ortodox ne arată în acelaşi timp finalitatea mărturisirii dreptei credinţe şi finalitatea vieţii umane pe pământ, şi anume "aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie". Mai precis, noi credem în Dumnezeu Cel veşnic viu pentru că dorim să trăim veşnic, cu sufletul şi cu trupul, în iubirea Preasfintei Treimi.

Vedem, aşadar, că, de fapt, Crezul ortodox este norma sau regula dreptei credinţe şi a unităţii Bisericii, întrucât este călăuză a omului pe calea mântuirii către Împărăţia eternă a Preasfintei Treimi.

Avem speranţa că lucrările acestui simpozion teologic internaţional de la Bucureşti vor contribui la aprofundarea şi explicarea conţinutului Crezului ortodox, ca fiind izvor de lumină pentru viaţa şi misiunea Bisericii în lumea de astăzi.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

* Supratitlul şi intertitlurile aparţin redacţiei