Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
Cursuri pentru definitivat şi gradul II în preoţie
Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor anunţă că în perioada 17-30 octombrie a.c., la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, se vor organiza cursurile pentru obţinerea gradului definitiv, respectiv gradul II în preoţie.
Dosarele pentru înscriere vor fi depuse la Sectorul Învăţământ din cadrul Centrului Eparhial Iaşi, în perioada 19-30 septembrie 2011, în intervalul orar 9:00-13:00. Metodologia acordării gradelor profesionale în preoţie este cea transmisă prin adresa Centrului Eparhial înregistrată cu numărul 6182 din 19 septembrie 2008. Tematica cursurilor pentru obţinerea definitivatului şi gradului II în preoţie 17-29 octombrie 2011 este următoarea: 1. Importanţa predicii şi catehezei pentru pastoraţie. 2. Ora de religie: scopuri şi obiective în educaţia religioasă în contextul actual. Problemele morale ale tineretului de azi şi soluţiile lor din perspectivă creştină. Raportul dintre preot şi profesorul de religie. 3. Atitudinea Bisericii faţă de problemele sociale actuale: integrare, globalizare, ateism. Secularizarea - provocare pentru Biserică şi societate la început de mileniu III. 4. Structura actuală organizatoric-administrativă a Bisericii Ortodoxe Române. Biserica Ortodoxă Română şi diaspora românească. 5. Misiunea social-filantropică a Bisericii în trecut şi astăzi. 6. Probleme, metode şi mijloace pastorale în societatea actuală: parohia din mediul urban şi rural. 7. Provocările lumii contemporane privind darul sacru al vieţii ; Atitudinea Bisericii faţă de avort, divorţ, abandonul de copii, trafic de persoane, homosexualitate, clonarea, ingineria genetică, euthanasia. 8. Grija Bisericii pentru păstrarea formelor tradiţionale în arhitectură şi pictura bisericească. 9. Importanţa Sfintelor Taine în viaţa creştinului. 10. Familia creştină între ideal şi criză. 11. Atitudinea Bisericii faţă de manifestările oculte: vrăjitorie, magie, superstiţie. 12. Rolul şi importanţa Sfintei Liturghii în viaţa credincioşilor - cler şi credincioşi. Uniformizarea liturgică. Rolul cântării bisericeşti în activitatea misionară a Bisericii. Combaterea tendinţelor de îndepărtare de la spiritul muzicii tradiţionale. 13. Biserica Ortodoxă şi comunităţile religioase eterodoxe şi necreştine. Prozelitismul. 14. Sfânta Scriptură în viaţa creştinului şi cultul Bisericii. 15. Necesitatea cunoaşterii canoanelor şi a legiuirilor bisericeşti şi laice pentru viaţa religioasă. 16. Administrarea bunurilor bisericeşti în lumina Statutului şi regulamentelor Bisericii Ortodoxe Române. Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie poate fi consultată la adresa web: http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor-anunturi/cursuri-pentru-definitivat-gradul-ii-preotie.