Cuvântul monahului: Căutarea şi alegerea părintelui duhovnic

Fiecare creştin trebuie să aibă grijă să nu se ghideze - atunci când îşi alege duhovnicul - după înfăţişarea exterioară, fizică a acestuia, adică după o expresie a feţei care arată că este un mare nevoitor. Atunci când ne căutăm un duhovnic trebuie să avem în vedere faptul că va trebui să ni-l alegem nu dintre părinţii care se laudă pe ei înşişi cu realizările şi performanţele lor duhovniceşti, ci mai degrabă va trebui să ne gândim la un povăţuitor dintre cei smerit-cugetători, simpli şi iubitori de rugăciune, ca nu cumva în locul smereniei şi umilinţei să deprindem şi noi slava deşartă şi mândria. În acest sens, Sfântul Nil Ascetul spune: „Va urma o primejdie atât pentru cei ce s-au supus unui învăţător neîncercat, cât şi pentru cei care au primit stăpânirea în urma neatenţiei ucenicilor. De fapt, neiscusinţa învăţătorului pierde pe învăţăcei“.

La alegerea duhovnicului trebuie să ţineţi seama de măsura iubirii pe care o arată acesta faţă de fiii săi duhovniceşti. Cu cât un părinte duhovnicesc are milă mai mare şi îi iubeşte mai mult pe oameni, cu cât se implică mai mult în problemele şi frământările lor, cu cât se simte mai responsabil şi nu rămâne indiferent faţă de mântuirea fiilor săi şi face tot ce îi stă în putinţă pentru a-i ajuta, cu atât este cel mai bun şi potrivit îndrumător pe care va trebui să ni-l alegem.

În îndrumarea duhovnicească, câteodată, părintele duhovnic este nevoit să-şi mustre şi să-şi certe ucenicii, mai ales pe cei începători, şi face aceasta tocmai pentru că îi iubeşte şi nu doreşte să treacă sub tăcere lipsurile şi greşelile lor. Unul dintre Părinţii Filocaliei, Sfântul Cuvios Ioan Proorocul, fiind întrebat odată până unde trebuie să meargă dragostea unui frate faţă de alt frate, a răspuns: „Alta este dragostea părinţilor faţă de copii şi alta dragostea fraţilor faţă de fraţi. Măsura iubirii părinţilor duhovniceşti faţă de fiii lor nu are ceva vătămător, nici ceva trupesc în ea, căci sunt legaţi prin acelaşi cuget duhovnicesc. Şi, fie în cuvinte, fie în fapte, ei se silesc întotdeauna să folosească pe cei mai tineri în toate. Şi astfel, iubindu-i, nu trec sub tăcere greşelile lor, ci adeseori îi mustră şi îi ceartă pe fiii lor. Căci lor li s-a spus: «Mustră, ceartă, îndeamnă» (II Timotei 4, 2). Aceasta o face cu tine şi avva al tău, şi tu nu te sminteşti în cele ce te mustră, te ceartă şi te îndeamnă. Şi în faptul că din iubire nu trece cu vederea greşelile tale se arată că dragostea lui faţă de tine este duhovnicească“.

Odată ce ne-am ales povăţuitorul duhovnicesc, se cade să avem încredere neclintită în Dumnezeu că ne va ajuta prin duhovnicul nostru, pe care suntem datori a-l asculta şi a-i urma sfaturile cu toată credinţa şi dragostea.

Diavolul nu va înceta niciodată să ne arate multe din lipsurile şi nedesăvârşirile părintelui, să ne facă să-l judecăm de multe ori, să credem că ne iubeşte şi se jertfeşte mai puţin pentru mântuirea noastră decât pentru a altor ucenici pe care îi are, urmărind prin toate aceste gânduri pe care ni le aduce să ne pierdem încrederea în duhovnic, să mergem la el atunci când suntem tulburaţi şi avem ispite ca la un simplu om, şi nu ca la cel care Îl reprezintă pe Hristos. Într-un cuvânt, diavolul va căuta ca, în cele din urmă, să ne despartă de duhovnic şi, totodată, şi de Dumnezeu. Sfântul Ignatie Briancianinov sfătuieşte pe cei care sunt învăluiţi de gânduri de judecată faţă de duhovnicul lor şi spune că, dacă el (ucenicul) a văzut că are folos de la el (de la duhovnic), să se ţină cu toată puterea de dânsul, neascultând sau cedând tulburărilor aduse de draci pentru a-l desparte de părintele său. Fiii duhovniceşti vor putea scăpa din această cursă cumplită numai prin mărturisirea deasă a gândurilor, după cuvântul unui alt părinte: „Du-te la duhovnicul tău; deschide-i bine inima ta, fă-l să-ţi vadă bine toate cutele sufletului tău, primeşte-i toate sfaturile pe care ţi le va da, cu toată simplitatea şi umilinţa, căci Dumnezeu, Care iubeşte infinit de mult ascultarea, face folositoare sfaturile pe care le aşteptăm de la aceia care ne călăuzesc sufletele noastre“.