Cuvântul parohului: Viaţa unei parohii din Rădăuţi

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, unde slujesc şi în jurul căreia ne desfăşurăm toate activităţile din Rădăuţi, a fost sfinţită în luna mai a anului 2005 de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi din care a făcut parte şi pr. Nicolae Vârtea, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Biserica noastră este prevăzută şi cu demisol, care a fost amenajat în aşa fel încât el poate fi şi loc pentru slujire, dar şi spaţiul de unde facem cunoscut cuvântul evanghelic „flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc“, locul unde primesc hrană un număr mai mare sau mai mic de persoane (30-40) cu venituri modeste. Acest spaţiu a apărut din dorinţa familiei Olarean, cea care a ridicat şi împodobit întreg sfântul lăcaş, aceasta contribuind şi în prezent la achiziţionarea produselor alimentare de care este nevoie pentru pregătirea unor astfel de mese. Avem în dotare şi o bucătărie, unde, în cadrul unei acţiuni de voluntariat, credincioase ale parohiei pregătesc cele necesare. Îmi este greu să vorbesc în puţine cuvinte despre dimensiunea profundă a ridicării unui lăcaş de închinăciune, despre momentele de concentrare intensă, emoţiile, grijile, zbuciumul, tensiunea pe care le încearcă preotul slujitor, dar şi cei care îi sunt alături în toate pregătirile, lucrări care uneori trebuie finalizate contra cronometru... Şi apoi, cum vezi că se ridică casa Domnului, încetul cu încetul... Aş putea să compar aceste momente cu acelea din viaţa familiei, cu acela pe care îl trăieşte o mamă, când aduce pe lume un prunc. Îndrăznesc să mulţumesc pe această cale arhim. Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei, şi întregii obşti pentru ajutorul dat şi implicarea în jertfa pentru fratele mai mic. După bucuria de a avea pe IPS Pimen în mijlocul nostru, încununând astfel nenumăratele popasuri pe şantierul de lucru, a urmat emoţia primei Liturghii în noua biserică, în care totul este nou. Mărturisesc că a trecut aproape un an de atunci şi abia acum putem a spune că am ajuns să ne cunoaştem ca cei care facem parte şi, în acelaşi timp, slujim Biserica lui Hristos, Domnul nostru. Ceea ce este special în expresia bisericii, ca artă picturală, este faţada de la intrarea dinspre apus, care este în totalitate realizată în mozaic. Acest lucru face ca biserica să fie deosebit de prezentă în ochii tuturor trecătorilor, ca manifestare exterioară a ceea ce este ea în taina liturgică. Chemarea la slujbele rânduite se face prin cele trei clopote, ultimul achiziţionat având o greutate de 980 kg, realizat de o firmă din Baia Mare. Clopotul este deosebit atât prin sonorizarea lui, cât şi prin ornamentaţia exterioară deosebită.