Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Duminica Sfinților Români în Parohia Gepiu
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit duminică, 14 iunie, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Gepiu, cu hramurile „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Apostol Andrei cel întâi-chemat, Ocrotitorul României”, din Protopopiatul Tinca, judeţul Bihor.
Evenimentul a prilejuit atât sărbătorirea unui an de la târnosirea sfântului lăcaș, restaurat și înnoit în chip pilduitor în ultimii ani, cât și cinstirea celui care a adus pentru întâia dată sămânța Evangheliei pe pământul țării noastre, Sfântul Apostol Andrei. Pornind de la cele două pericope evanghelice rânduite, ierarhul a arătat că Duminica Sfinților Români mărturisește felul în care lucrarea Duhului Sfânt, revărsată asupra Bisericii la Cincizecime, a rodit și în neamul nostru, prin generații întregi de sfinți. „Toate acestea arată că sfințenia este chemare la unitate, iar noi, cinstindu-i pe sfinții din Biserica locală, de fapt cinstim unitatea în sfințenie a poporului nostru și a tuturor celor care, din voia și mila lui Dumnezeu, locuiesc pe același pământ cu noi. Sfinții - iar pentru noi Sfinții Români - sunt lumina lumii, cum am auzit în cea de-a doua pericopă evanghelică. Ei sunt luminătorii noștri”, a spus Preasfinţitul Părinte Sofronie.
La final, pr. paroh Călin-Ovidiu Popa, protopopul Protoieriei Tinca, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhului şi i-a oferit o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator, realizată de pictorul bisericesc Remus Bradea, autorul ansamblului iconografic al bisericii.



.jpg)
