După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Doi ierarhi la hramul din localitatea Filipeni, Republica Moldova
Joi, 3 iunie, de ziua sărbătoririi Sfinților Împărați Constantin și Elena, după calendarul neîndreptat, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, au slujit în Parohia Filipeni, raionul Leova, care și-a sărbătorit hramul.
Credincioșii moldoveni din Filipeni au avut bucuria să aibă în mijlocul lor pe cei doi ierarhi care au săvârșit Sfânta Liturghie, i-au binecuvântat pe cei prezenți și au rostit cuvinte de folos duhovnicesc.
Potrivit Biroului de presă al eparhiei, în omilia rostită, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a vorbit despre meritele marilor Împărați, întocmai ca Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, încurajându-l pe părintele paroh Ioan Goreanu să-și ducă crucea slujirii cu demnitate până la capăt.
După Sfânta Liturghie, ierarhii au oficiat o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu peste poporul binecredincios.
![]()
Preasfințitul Părinte Veniamin i-a mulțumit oaspetelui de la București pentru prezență, pentru cuvântul de învățătură și pentru bucuria de a fi împreună la această parohie în ziua hramului. A mulțumit și Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru dragostea pe care o are pentru Basarabia, dar și pentru delegarea la acest eveniment a unui colaborator al Preafericirii Sale.
La final, părintele paroh Ioan Goreanu a mulțumit lui Dumnezeu pentru bucuria trăită cu ocazia hramului, a mulțumit ierarhilor și credincioșilor prezenți pentru comuniune și pentru toate darurile care s-au revărsat peste ei în acea zi, invitându-i pe cei prezenți la continuarea sărbătorii în familie cu toți cei dragi. Biserica acestei localități are peste o sută de ani, ea a funcționat fără întrerupere chiar și în perioada sovietică. A fost construită în anul 1907. Întrucât la venirea părintelui Ioan Goreanu ca preot paroh al acestei parohii se impuneau lucrări de consolidare și restaurare, biserica a fost restaurată în ultimii ani. Lucrările de renovare s-au finalizat în 2017 și au durat 6 luni, iar costurile s-au ridicat la peste 2 milioane de lei moldovenești (aproximativ 92.000 de euro).



.jpg)
