Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit duminică, 15 decembrie, în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Naşterea Maicii Domnului” din
Duminica Ortodoxiei la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
Credincioşii din Sibiu şi din împrejurimi au participat în număr mare la Sfânta Liturghie din prima duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
În cadrul slujbei a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, în care s-a explicat învăţătura despre cinstirea icoanelor, formulată la Sinodul al VII-lea Ecumenic, şi s-a făcut apel către credincioşi pentru a contribui la colecta pentru Fondul Central Misionar destinat ajutorării comunităţilor defavorizate social şi credincioşilor aflaţi în nevoi.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Daniel Mocanu a fost hirotonit preot pentru Parohia Luţa, judeţul Braşov. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre cinstirea icoanelor în Ortodoxie, prezentând învăţătura Bisericii despre aceste obiecte de cult.
„Icoana este imaginea care-L apropie pe Dumnezeu de noi, este Chipul lui Dumnezeu, este o prezenţă a lui Dumnezeu care Se apropie de noi şi care ne obligă să ajungem la prezenţa reală a lui Hristos în noi prin Sfânta Împărtăşanie. Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă este cea adevărată. Icoana nu este o materie care poartă ceva şi ne transmite nouă ceva, ci este o prezenţă reală a lui Dumnezeu sau a celor reprezentaţi în icoane. Este locul unei prezenţe harice, după cum a definit icoana Sfântul Ioan Damaschinul. (…) Sfânta Liturghie este elementul de bază al credinţei noastre ortodoxe, pentru că la Liturghie Îl avem prezent pe Hristos. El a primit jertfa noastră, ofranda noastră, o prezintă Tatălui împreună cu noi şi apoi jertfa aceasta euharistică ni se împărtăşeşte nouă”, a subliniat ierarhul.
De asemenea, ierarhul a vorbit şi despre popasurile duhovniceşti din duminicile Postului Mare, îndemnându-i pe credincioşi să parcurgă perioada aceasta de pregătire spirituală prin rugăciune, fapte bune şi milostenie, ajutându-i pe cei aflaţi în nevoi materiale.