Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Duminica Sfântului Ioan Scărarul la Mănăstirea Radu Vodă
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în Duminica Sfântului Ioan Scărarul la biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, înconjurat de un sobor de slujitori, informează basilica.ro. Numeroși bucureșteni s-au rugat împreună cu ierarhul și cu slujitorii așezământului monahal. La strană a cântat Grupul psaltic „Potirul” al Mănăstirii Radu Vodă. În cuvântul de învățătură, Preasfin-ția Sa a vorbit despre cele două texte evanghelice citite în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, care consemnează: Vindecarea fiului lunatic (Marcu 9, 17-32) și Predica de pe munte - Fericirile (Matei 4, 25; 5, 1-12). Ierarhul a spus că fericirile rostite de Mântuitorul Iisus Hristos au fost considerate ca un program de viață pe care membrii Bisericii l-au urmat. „Fericirile ne sunt prezentate ca nouă trepte pe care cuvioșii și cuvioasele din calendarul nostru, în timpul vieții lor pământești, le-au urmat ca pe un adevărat program duhovnicesc pentru toată viața”, a explicat Preasfinția Sa.
De asemenea, Episcopul-vicar patriarhal a spus că vindecarea fiului lunatic de către Mântuitorul Iisus Hristos arată puterea rugăciunii și a postului ca arme de alungare a duhurilor necurate, iar tatăl copilului vindecat ne îndeamnă la ajutorarea celor suferinzi. „El, ca părinte, își asumă această suferință și o trăiește, o împărtășește cu fiul său suferind. De aceea, când se apropie de Mântuitorul, el nu se roagă ca fiul său să fie vindecat, ci ca Iisus să aibă milă de ei. Adică de el ca tată, care suferă la fel de mult ca și fiul său. Această suferință a fiului a devenit în aceeași măsură și suferința tatălui”, a spus Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul.