De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Dumnezeu ne iubește pe toți! Pe El Îl rugăm să ne ajute să depășim această stare de încercare în care ne aflăm”
În săptămâna a 5-a din Postul Paştilor, miercuri seara, 1 aprilie, la Capela Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în sobor restrâns de preoți și diaconi.
Ierarhul s-a rugat, la finalul slujbei, pentru cei aflați în suferință și a citit Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că, printre altele, „acest Canon de pocăință, în cântarea a opta, ne aduce aminte de locuitorii din cetatea Ninivei, care se rătăciseră de la adevăr și de la calea cea dreaptă, dar și de faptul că Dumnezeu i-a salvat. Noi nădăjduim că Dumnezeu o să ne salveze și pe noi, ne punem nădejdea în El, așa cum și-au pus-o ninivitenii; s-au căit și au postit de la cei mari până la cei mici”.
Ierarhul a mai subliniat că „în acest Canon de pocăință, alcătuit de Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, după cântarea a șasea, într-un condac plin de înțelepciune, Sfântul Andrei se adresează sufletului lui și, bineînțeles, sufletului nostru: «Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi te vei tulbura. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce pretutindeni este şi toate le plineşte»”.
Pornind de la cuvintele Sfântului Isaac Sirul, care compară lumea aceasta cu o mare, iar pocăința cu o corabie, ierarhul a menționat: „Marea cea furtunoasă așezată între noi și raiul spiritual o putem trece numai prin corabia pocăinței, purtată de vâslașii fricii. Dacă vâslașii aceștia, ai fricii, nu cârmuiesc bine corabia pocăinței, prin care trecem marea lumii acesteia spre Dumnezeu, ne înecăm în ea. Căința e corabia, frica este cârmaciul, iar dragostea e limanul dumnezeiesc. Deci ne așază frica în corabia pocăinței și ne trece marea cea furtunoasă și ne călăuzește spre limanul dumnezeiesc, care este dragostea”. La final, ierarhul a afirmat: „Dumnezeu ne iubește pe toți! Pe El Îl rugăm să ne ajute să depășim această stare de încercare în care ne aflăm”.