Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Educație și credință prin pictură la Biserica „Buna Vestire”-Belu din Capitală
În Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), în săptămâna de dinaintea praznicului Bunei Vestiri, hramul principal al Bisericii „Buna Vestire”-Belu din București, sector 4, elevii de la Școala Gimnazială „George Bacovia” și copiii care frecventează atelierele ce se desfășoară cu sprijinul preotului paroh Daniel‑Alexandru Bărîcă au învățat despre această sărbătoare închinată Maicii Domnului, care este și sărbătoarea mamei și a familiei creștine. De asemenea, au realizat picturi, desene și icoane pe sticlă cu chipul Maicii Domnului, dar reprezentând și familia și mama creștină, pentru care au creat felicitări, colorate de eleva Bogdana‑Maria Burciu. Acestea au fost împărțite în biserică pe 25 martie, în ziua hramului. După cuvântul de învățătură al părintelui paroh, copiii au lucrat, fiind îndrumați de părintele coslujitor Petre Sperlea și de preotesele Georgiana Bărîcă și Victorița Sperlea. Doamne din Comitetul parohial au ajutat la aceste frumoase activități. Au fost prilejuri minunate de afirmare a credinței ortodoxe și a dragostei creștine, așa cum se întâmplă de fiecare dată la Parohia „Buna Vestire"-Belu, cei mici fiind îmbrăcați în costume naționale. Materialele pentru pictat și colorat au fost pregătite de doamnele din Comitetul parohial. După slujbă, elevul Ștefan Niculăescu, de la Școala Gimnazială „George Bacovia”, a interpretat, în fața credincioșilor, pricesne.



.jpg)
