Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Elevi oneșteni implicați în Concursul Național Catehetic
Grupul de cateheză al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești s-a întâlnit vineri, 6 februarie, la Școala Gimnazială „Emil Racoviță”, la prima activitate din cadrul Concursului Național Catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a, organizat la nivelul Patriarhiei Române.
Profesoarele Daniela-Elena Coșa și Oana-Adina Vîlcu, împreună cu preoții Alexandru Pânzaru și Daniil Chirliu, au prezentat copiilor conceptul concursului și au ales ca titlu al activității lor „Familia - Icoană pilduitoare a Iubirii”.
La începutul activității, părintele Alexandru Pânzaru, coordonatorul grupului catehetic, a precizat pentru copiii participanți scopul acestor activități: „Avem ca ținte prestabilite ajutorarea celor ce provin din familii defavorizate sau cu diferite probleme, iar în mod firesc ne dorim să punem în lumină chipul femeii, soției, al mamei creștine care reușește să fie candela aprinsă a familiei chiar și în situații de criză. Ne dorim să fim aproape de comunitate, să identificăm, ba chiar să anticipăm provocările contemporane ale familiilor creștine și să reafirmăm importanța familiei creștine în societate”.



.jpg)
