Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Eveniment cultural-artistic la Parohia Tâncăbești, Ilfov
Parohia Tâncăbești din județul Ilfov a organizat duminică, 6 decembrie 2020, un eveniment cultural-artistic în cadrul căruia copiii care participă gratuit la atelierele de creație ale parohiei au interpretat colinde și au susținut un spectacol de teatru creștin.
În deschiderea evenimentului, Corul de copii „Alexandru Neagu” al parohiei, dirijat de părintele paroh Marian-Daniel Vasluianu, a susținut concertul de colinde intitulat „Vin colindătorii cum veneau odată!”, care a cuprins cântece din mai multe regiuni ale țării: Maramureș, Bucovina, Oltenia, precum și colinde contemporane.
În continuare, copiii din cadrul Ateneului „Sfântul Mare Mucenic Mina” al parohiei ilfovene au recitat poezii și au pus în scenă o piesă de teatru creștină dedicată Sfântului Ierarh Nicolae, scrisă de soția părintelui paroh, Marcela Vasluianu.
Momentul cultural a fost îmbogățit și de expoziția de icoane realizate de copiii atelierului de pictură „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, coordonat de prof. pictor Valeria Tofan, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
La final, toți copiii prezenți la biserică au primit daruri, iar micii artiști plastici, diplome de merit pentru lucrările realizate.
În partea a doua a zilei, Parohia Tâncăbești a desfășurat programul social-filantropic „Sfântul Nicolae la casele copiilor” prin care a oferit daruri familiilor cu mulți copii aflate în dificultate.
Toate acțiunile organizate la parohia ilfoveană s-au desfășurat în deplină siguranță sanitară, cu respectarea normelor în vigoare.



.jpg)
