Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Bucureștilor

Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Bucureștilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 09 Decembrie 2025

A patra sesiune și ultima din anul 2025 a examenului de capacitate preoțească a avut loc astăzi, 9 decembrie, la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București. La această sesiune au participat nouă candidați. La sfârșitul examenului, părintele arhidiacon lect. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a subliniat importanța acestuia.

„Candidații sunt chemați ca pe parcursul a două probe, una scrisă și alta orală, să facă dovada că și‑au însușit atât cunoștințele teologice, cât și pe cele din sfera administrației bisericești. Cunoștințele teologice le‑au fost testate în repetate rânduri, întrucât unii dintre candidați sunt absolvenți ai seminariilor teologice, ai Facultății de Teologie Ortodoxă, iar alții chiar absolvenți ale programelor de master și doctorat. Așadar, nu se dorește o retestare a acestor cunoștințe teologice, ci se urmărește felul în care candidații și‑au însușit o cultură teologică, pe care sunt capabili să o pună mai apoi în practică la parohie. Pe de altă parte, există și unele subiecte din sfera administrației bisericești cu care ei se vor confrunta la parohie. Din acest motiv, e necesar să cunoască felul în care preotul trebuie să se raporteze atât la diferite organisme bisericești, cât și la unele din afara acestei zone, să fie capabil să întocmească o procedură, să cunoască metodologiile privitoare la întocmirea diferitelor dosare atunci când este vorba de construirea unui lăcaș de cult, repararea sau întreținerea lui, să fie capabil să organizeze, dacă este cazul, centre de asistență socială, centre pentru copii, activități cu tinerii, lucruri care sunt foarte importante în misiunea unui preot. De aceea, considerăm că acest examen de capacitate preoțească este foarte necesar și este o mare bucurie, pe de o parte, pentru că se înscriu an de an candidați care își doresc să slujească Biserica lui Hristos, dar, pe de altă parte, este și o responsabilitate pentru noi, cadrele didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, întrucât pe cei mai mulți îi cunoaștem, am lucrat cu ei, le‑am predat discipline teologice, poate pe unii i‑am ghidat, i‑am sfătuit și acum suntem în așteptarea roadelor acestei lucrări”, a spus părintele arhid. Eugen Maftei, consilier eparhial.

Rezultatul examenului de capacitate preoțească are valabilitate de un an pentru cei care obțin o medie a celor două probe între 7,00 și 8,99, respectiv de doi ani pentru cei cu medii mai mari de 9,00.