„Exilul Pruncului Iisus devine binecuvântare pentru pământul Egiptului”

În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, 26 decembrie, Biserica a sărbătorit Soborul Maicii Domnului, făcând și pomenirea Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana. Evanghelia acestei zile face amintire despre fuga în Egipt a Pruncului Iisus împreună cu mama Sa și cu Dreptul Iosif. Înțelesurile duhovnicești ale acestui pasaj scripturistic au fost explicate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii Cernica din județul Ilfov.

Preafericitul Părinte Patri­arh Daniel a evi­den­ți­at înțelesurile duhovni­cești ale fugii în Egipt a Pruncului ca parte din planul dumnezeiesc pentru mântuirea tuturor popoarelor.

„Dincolo de cruzimea lui Irod, în această fugă se realizează un plan al lui Dumnezeu care a fost prezis cu secole înainte de prorocii Vechiului Testament. Fiul era în planul lui Dumnezeu oricând gata de jertfă. De aceea, mai târziu a acceptat în mod liber să fie răstignit pe Cruce. Dacă ar fi murit ca Prunc, nu s-ar fi exprimat în mod liber voința Lui de a Se jertfi. Alți Părinți spun că dacă Iisus ar fi fost omorât de către Irod Idumeul odată cu copiii din Betleem și împrejurimi, lumea nu ar mai fi avut învățăturile lui Iisus pe care le-a dat lumii ca Om matur, nici minunile săvârșite de El, dar nici Jertfa de pe Cruce acceptată ca ascultare față de Dumnezeu și ca iubire față de semeni, pentru că El putea să-Și distrugă adversarii, dar atunci ar fi încălcat Legea iubirii smerite față de semeni. Tâlcuitorii ne mai spun că prin fuga Sa în Egipt, Mântuitorul ne arată că atunci când omul este persecutat nu trebuie să rămână în mod provocator în fața prigonitorului, ci trebuie să evite confruntarea cu cel care este plin de ură. De aceea, Mântuitorul va spune mai târziu: «Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă», iar în altă parte spune: «Rugați-vă pentru cei care vă prigonesc». Așadar, fuga din fața prigoanei este timp câștigat pentru rugăciunea față de prigonitori ca Dumnezeu să le schimbe gândul rău în gând bun și, în același timp, să nu se sporească violența. (...) Întoarcerea în Galileea și nu în Iudeea a Pruncului Iisus are, de asemenea, o semnificație deosebită deoarece Galileea era numită «a neamurilor». Acolo erau oameni veniți din diferite părți ale lumii. Erau evrei, greci și romani, aici vorbindu-se aramaica și greaca. Faptul că acolo conviețuiau mai multe etnii ne arată că Mântuitorul îi iubea pe aceștia, făcând o mulțime de minuni. Prin aceasta, El a arătat că a venit să mântuiască nu doar pe poporul evreu, ci pe toate popoarele care vor crede în El, bucurându-se de iubirea, pacea și fericirea pe care le dăruiește Preasfânta Treime tuturor celor credincioși, bote­zați și făptuitori ai milosteniei”, a spus Patriarhul României.

Preafericirea Sa a evidențiat în continuare modul în care fuga Prun­cului Iisus în Egipt a schimbat acest pământ cu popor idolatru.

„Egiptul era un pământ al multor popoare păgâne. Adesea era considerat un loc al duhurilor rele de către mulți evrei și un pământ al violenței. Prin fuga Sa în Egipt, Hristos Domnul schimbă destinul Egiptului pentru că aici primește ocrotire în timp ce acasă la El, în Iudeea, era prigonit. Prin șederea Lui o anumită perioadă în Egipt, Iisus a binecuvântat Egiptul și a schimbat numele lui rău în nume binecuvântat. De aceea, în Egipt, unde faraonii au construit piramide, ei erau con­si­derați zei, dar nu aveau nemurire. Piramidele sunt un strigăt al omului după nemurire. Creștinismul s-a răspândit foarte mult în Egipt și acolo s-au dezvoltat primele mănăstiri, multe și mari, iar monahii nu au mai căutat nemurirea în piramide, ci în rugăciunea inimii, în adâncul omului, nu în înaltul piramidelor, precum și în credința în înviere și viață veșnică. În acest fel, exilul Pruncului Iisus a fost transformat în binecuvântare pentru Egipt”, a explicat Patriarhul României.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat și motivele cinstirii Soborului Maicii Domnului în ziua următoare praznicului Nașterii Domnului.

„Sărbătoarea de astăzi, a doua zi de Crăciun, face în mod deosebit pomenirea Soborului Maicii Domnului, adică cinstirea Maicii Domnului și a celor care se adună în rugăciune pentru a învăța de la Maica Domnului smerenia, ascultarea și mai ales rugăciunea ei. Maica Domnului este icoana vie a Bisericii în stare de rugăciune. De aceea s-a și numit «Oranta». Maica Domnului e cinstită după Nașterea Pruncului Iisus deoarece prin ea, de la Duhul Sfânt, s-a făcut zămis­lirea Fiului veșnic al lui Dumnezeu ca Om, fiindcă Acesta este născut veșnic din Tatăl fără mamă, iar pe pământ S-a născut din mamă fără tată, prin lucrarea Duhului Sfânt asupra umanității Fecioarei Maria. Ea L-a născut ca Om, L-a crescut, L-a alăptat, a avut grijă de El până la maturitate”, a precizat Întâi­stătătorul Bisericii noastre.

În încheierea cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre viața, lucrarea de organizare a monahismului de pe teritoriul Țării Româ­nești, dar și nevoința isihastă a Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfin­țit de la Tismana.

La final, Preafericirea Sa a oferit în dar Mănăstirii Cernica tămâie naturală din Oman, precum și ultimele apariții la Editurile Patriarhiei Române, iar credincioșilor prezenți iconițe cu scena Nașterii Domnului și Pastorala Preafericirii Sale la sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an. La rândul său, părintele protosinghel Vasile Pîrjol, starețul Mănăstirii Cernica, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea oferită și pentru bogatul cuvânt de învățătură, oferindu-i un aranjament floral.