Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
„Există multe feluri de a învăța unii de la alții și de a ne sensibiliza”
La Mănăstirea Putna a avut loc luni, 16 august, Congresul studențesc aniversar, un eveniment dinamic organizat în incinta Centrului cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” . Tinerii au avut ocazia să dialogheze deschis cu Patriarhul României pe diferite teme ce îi frământă. Părintele Patriarh Daniel a răspuns la trei întrebări transmise de auditoriu, oferind soluții ample la probleme ce țin de revigorarea vieții tinerilor, impactul culturii globaliste, pericolul secularizării și promovarea identității religioase și culturale românești. Numitorul comun al îndemnurilor Preafericirii Sale către aceștia a fost dialogul și cooperarea între ei, dar și cu acei tineri care nu le împărtășesc valorile. Au fost îndemnați să răspundă provocărilor venite asupra credinței prin entuziasm, acțiune și organizare și nicidecum prin inactivitate și apatie. În continuare redăm dialogul Preafericirii Sale cu tinerii la Putna.
Considerați că există premisele în societate pentru o revigorare a vieții studențești și a idealurilor tinerilor?
PF Părinte Patriarh Daniel: Desigur că există premise, și acestea se pot realiza, concretiza prin dialog și cooperare între tineri. Nu întotdeauna tinerii entuziaști și înnoitori în acțiune și în gândire au fost majoritari, după cum se vede și în istoria țării noastre când a început mișcarea de unificare a Moldovei cu Țara Românească. Unioniștii erau o minoritate la început, dar această minoritate foarte activă a fost susținută de oamenii Bisericii și s-au încurajat unii pe alții și au ajuns să fie suficient de convingători. Frații Scriban, de exemplu, care erau clerici, au predicat despre unire pe înțelesul oamenilor, au publicat broșuri pe care le-au răspândit prin parohii, prin piețe. Ei au răspuns la întrebările: „Ce îți aduce ție neunirea, și ce îți aduce unirea?” Așa s-a început, cu un nucleu care a conștientizat necesitatea și momentul istoric, apoi s-a dezvoltat.
Există perioade în care se afirmă entuziasmul tineretului, există perioade de stagnare și apoi de revenire, depinde de context și de sensibilitatea persoanelor. De aceea noi spunem că în Biserică nu avem decât tineri de vârste diferite, pentru că tinerețea nu se măsoară cu vârsta biologică, ci cu intensitatea entuziasmului. Sunt oameni în vârstă foarte entuziaști în ceea ce privește susținerea activităților misionare ale Bisericii și sunt tineri apatici, parcă ar fi mai rău decât bătrânii neputincioși din punct de vedere fizic.
Deci, trebuie să avem speranță, să avem dialog și să nu ne gândim totdeauna dacă avem majoritate sau nu avem, ci dacă avem dreptate sau nu, dacă ne aflăm în adevăr și în dreptate și dacă dorim binele țării noastre și al poporului nostru, și nu doar un aranjament pentru un succes personal.
Într-o perioadă de grea încercare, de influențe străine, prin căsătoria regelui evreu cu o regină venită din altă țară, Fenicia, a fost schimbată credința tradițională într-un singur Dumnezeu cu idolatria, și se închinau foarte mulți zeului Baal. Atunci, Sfântul Proroc Ilie a fost singurul om care s-a împotrivit în mod deschis familiei regale și se cunoaște toată istoria, cum s-a rugat și s-a închis cerul trei ani și șase luni și nu a mai plouat. A fost o atenționare din partea lui Dumnezeu pentru rătăcirea poporului. La un moment dat, aproape deznădăjduit și foarte întristat că era singurul luptător, Sfântul Proroc Ilie I-a spus lui Dumnezeu: „Numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!” (3 Reg. 19, 14). Și Dumnezeu i-a răspuns: „Eu însă Mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!” (3 Reg. 19, 18).
Există o manifestare a fidelității în mod deschis, și există o credincioșie, o rămânere în convingerile puternice și dorința de realizare a unui ideal într-un mod mai discret. De aceea, oamenii nu au aceeași manifestare chiar și când au același ideal. În timpul comunismului au fost mulți oameni care au avut o credință puternică și au rezistat în timpul tratamentelor inumane din închisori, dar aceștia nu avuseseră înainte manifestări de prea multă evlavie, nu erau atât de practicanți, dar și-au păstrat convingerile profunde chiar dacă nu manifestau în exterior tot ceea ce simțeau.
„Starea sufletului contează mai mult decât cuvântul”
Sunt și tineri care poartă un ideal, nu totdeauna exprimat și articulat suficient, dar care este într-o stare latentă sau într-o stare de posibilă manifestare atunci când sufletul este stimulat de alți tineri. Sfântul Ioan Damaschin spune: „Cărbune din cărbune se aprinde”. Dacă ai prieteni credincioși, prieteni iubitori de Dumnezeu și de popor, atunci ei îți transmit flacăra credinței, încetul cu încetul, nu neapărat printr-o îndoctrinare, ci prin prezență și modul lor de a fi. Există posibilitatea de a-i influența pe cei din jur prin cuvânt și prin tăcere, dar contează foarte mult modul de a fi și modul de a simți. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că înaintea Predicii de pe munte se zice că Hristos, deschizându-Și gura Sa, a început a învăța (cf. Matei 5, 2) și zice: „Vezi că El învăța și altfel decât prin cuvânt, prin faptă, prin vindecări și prin prezența sfințeniei Lui”. Când a scos demonii din oamenii posedați din Gadara nu a scos nici un cuvânt, dar demonii au zis: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8, 29). Păi, dacă nici nu i-a certat, cum i-a chinuit? Prin prezență. Prin contrastul dintre sfințenia Lui, bunătatea Lui și răutatea demonilor. Deci, starea sufletului contează mai mult decât cuvântul. Există multe feluri de a învăța unii de la alții și de a ne sensibiliza.
În contextul actual, care este valul căruia noi, generația de azi, trebuie să ne împotrivim și cum trebuie să facem acest lucru?
PF Părinte Patriarh Daniel: Valul este acum o slăbire a credinței, o revenire spre forme mai subtile de ateism, de aceea, rezistența prin credință și cultură este foarte necesară. Atunci când slăbește credința în societate și când se îngustează orizontul spiritual al oamenilor și totul este redus la existența biologică și telurică, este mare nevoie să ne reamintim de cuvintele Mântuitorului: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (Ioan 11, 25). Deci, credința este izvor de viață veșnică. Noi, când suntem întrebați „De ce crezi în Dumnezeu?”, răspundem: „Pentru că m-am hotărât să trăiesc veșnic”. De aceea, credința nu e o simplă convingere intelectuală, este o relație eternă cu Dumnezeu Cel veșnic viu și această relație începe prin Botez. Când botezăm un copil, botezăm o persoană, de aceea copilul are un chip și i se dă un nume și se pune în relație cu Persoanele divine ale Sfintei Treimi. Aceasta înseamnă a fi botezat în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, a plonja, a se adânci în iubirea Sfintei Treimi. Cuvântul botez în limba greacă înseamnă afundare. Copilul este afundat în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi. Și asta se vede în comportamentul copiilor de după Botez. Sunt mai pașnici, mai liniștiți. Viața veșnică nu este viața de după moarte, ci este viața ca relație a omului muritor cu Dumnezeu Cel veșnic viu. Ultimele două articole din Crez sunt: „Aștept învierea morților; Și viața veacului ce va să fie”. Dacă nu ar fi acestea, atunci Crezul s-ar reduce la o simplă morală. Noi nu cultivăm simple convingeri intelectuale, ci o relație de iubire eternă. Toate ideologiile duc pe om până la mormânt. Ultimul lor cuvânt este moartea. La noi ultimul cuvânt este învierea - viața veșnică. De aceea, este mare nevoie când ne asaltează ideologii ateiste să ne întărim și mai mult credința. Credința nu se întărește doar printr-o crispare voluntaristă, ci mai ales prin rugăciune, rugăciunea în biserică și rugăciunea particulară și în special rugăciunea scurtă, rostită, așa cum au unii tineri, cu mici metaniere: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Sfântul Isaac Sirul spune: „Iubirea curată se naște din rugăciune”, iar Sfântul Grigorie Palama arată că rugăciunea nu este numai activitate umană, ci și lucrarea lui Dumnezeu în omul care se roagă. Când omul se roagă, Dumnezeu răspunde strecurând în sufletul lui iubirea Sa smerită și milostivă, nu orgolioasă și posesivă. Cineva spunea că dacă după ce te-ai rugat nu simți pace și bucurie în suflet, înseamnă că ori nu te-ai rugat îndeajuns, ori nu ai fost atent când te-ai rugat și deci trebuie să mai continui. Aceasta arată de ce toate întrunirile tineretului ortodox conțin și o parte liturgică, de experiență directă cu Dumnezeu. Acum sunt curente sau ideologii, cum au fost tot timpul, în vremurile grele. Trebuie să ne împotrivim prin rezistența practicii credinței și a unei culturi creștine profunde. Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințire mai intensă a vieții.
„Niciodată nu a fost atâta depresie ca acum”
Ce măsuri concrete am putea întreprinde pentru a-i aduce mai aproape de moștenirea spirituală, care ne conturează identitatea, pe acei tineri care s-au îndepărtat de această moștenire în mișcarea de globalizare de acum?
PF Părinte Patriarh Daniel: Îi invităm pe tineri să dialogheze, să coopereze mai mult cu alți tineri care sunt deja organizați în frății, în asociații atât în țară, cât și în diaspora română. Există în Occident organizații de tineret binecuvântate și sprijinite de Biserică prin eparhiile de acolo și acestea sunt o șansă pentru consfătuire, pentru împreună lucrare. Sunt necesare aceste întruniri deoarece contextul în care viețuiesc tinerii este foarte diferit, de la o țară la alta și de la un continent la altul. În Occident, marea problemă o reprezintă secularizarea și o oarecare imagine negativă pe care o imprimă acestor credincioși tinerii secularizați. Aceste întâlniri, cum este și cea de la Putna, și întrunirile noastre anuale, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea - ITO, care nu s-au mai ținut din cauza pandemiei, au fost de mare succes și utilitate. Mai ușor se organizează tinerii între ei și își exprimă gândurile, sentimentele, problemele. Este nevoie din partea Bisericii ca să îi asculte cineva mai întâi și să îi sprijine în activitățile lor de întărire în credință și cultivarea comuniunii fraterne, pentru că lumea secularizată este și o lume a individualismului, și individualismul exagerat duce la depresie. Niciodată nu a fost atâta depresie ca acum și, din păcate, în rândurile multor tineri dezorientați. Este foarte important ca parohiile să aibă activități mai intense consacrate tinerilor, să-i asculte și să-i călăuzească pe cât se poate, să-i sprijine. Foarte mulți au nevoie de o îndrumare, dar și de o prezență a preotului, a celor care au mai multă experiență.