Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca la ceas de înnoire
După întregirea ţării prin actul de unire de la 1918, a început un amplu program de reorganizare a Bisericii Ortodoxe Române prin aplicarea unui vechi proiect al mitropolitului Andrei Şaguna de organizare a teritoriului Transilvaniei din punct de vedere administrativ-bisericesc, şi anume acela de a întemeia centre eparhiale la Timişoara, Oradea şi Cluj, pe lângă cele existente la Arad şi Caransebeş. Astfel, în anul 1921, prin Legea Reînfiinţării Episcopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, votată în Senatul României la 29 martie şi promulgată prin Înaltul Decret Regal al Regelui Ferdinand I la 18 iulie 1921, şi prin alegerea primului episcop, la 15 septembrie 1921, în persoana lui Nicolae Ivan (1855-1936), vechea eparhie de Vad şi Feleac revine la viaţă.
Noul episcop, originar din părţile Sibiului, în vârstă de 65 de ani, dar foarte dinamic, venea la Cluj cu un elan devenit antologic. În scurt timp va implementa aici un program pastoral şi misionar de excepţie, materializat prin achiziţionarea impunătoarei reşedinţe a Centrului eparhial, construirea Catedralei ortodoxe episcopale, a zeci de biserici noi în eparhie, înfiinţarea foii eparhiale „Renaşterea“ (1923), a tipografiei şi a Academiei Teologice (1924).
La această instituţie de învăţământ teologic au predat cursuri în decursul timpului o serie de mari teologi, între care amintim pe Orest Bucevschi, Liviu Galaction Munteanu, Gheorghe Stănescu, Andrei Buzdug, Ioan Paşca, Vasile Petraşcu, Ioan Lupaş, Nicolae Balcă, Ilarion Felea, Ioan Bunea, Ioan Zăgrean etc.
În perioada 1925-1948, şcoala teologică clujeană a funcţionat sub denumirea de Academie Teologică, iar în perioada 1948-1952, sub cea de Institut Teologic Universitar. În anul 1952, acest Institut Teologic a fost desfiinţat de către regimul comunist, iar în spaţiile acestuia s-a înfiinţat un Seminar teologic. Mai mulţi profesori clujeni, între care se numără Isidor Todoran şi Ioan Zăgrean, au plecat la Sibiu, unde au contribuit la sporirea prestigiului Institutului Teologic Universitar de aici.
În decembrie 1989, un grup de profesori de la Seminarul Teologic din Cluj, cu sprijinul Arhiepiscopului Teofil Herineanu, au înaintat un memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi către Departamentul Cultelor de atunci, prin care se solicita reînfiinţarea vechiului Institut Teologic Universitar, desfiinţat în anul 1952. În ianuarie 1990 s-au primit toate aprobările privind reînfiinţarea acestui institut.
La data de 1 octombrie 1990, porţile institutului s-au deschis tinerilor studenţi teologi şi acesta va funcţiona în vechiul sediu al Academiei Teologice, iar la 21 noiembrie 1990, în prezenţa unui mare număr de ierarhi, a fost sărbătorită reînfiinţarea Institutului Teologic Universitar din Cluj. În anul 1992, Institutul Teologic va fi reintegrat în Universitatea Babeş-Bolyai sub denumirea de Facultatea de Teologie Ortodoxă.
După întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei ca Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în anul 2011, s-a trecut la implementarea unui amplu program de înnoire şi consolidare a învăţământului teologic universitar clujean, sub multiple aspecte, inclusiv sub cel al infrastructurii. Astfel, în data de 23 mai 2011, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie a Campusului Teologic „Nicolae Ivan“, care a fost construit într-un timp record (2011-2013) şi cuprinde un sediu modern pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă, dotat cu o capelă, săli de curs şi săli de seminare, cabinet de muzică şi studio de înregistrare, spaţiu special amenajat pentru specializarea Artă Sacră, cabinete pentru profesori, o aulă de 300 de locuri, bibliotecă şi sală de lectură. La toate acestea se vor adăuga în viitorul apropiat un cămin pentru cazarea studenţilor şi altul pentru cazarea studentelor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În ziua de 6 decembrie 2013, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ctitorul, profesorii şi ostenitorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca trăiesc momentul binecuvântat de-a vedea un edificiu nou, util şi elegant, care prin însăşi prezenţa lui îi îndeamnă să intensifice activitatea lor academică şi spirituală. Astfel se va reînnoi etosul misiunii Bisericii în societate, susţinut de un învăţământ teologic deodată academic şi practic, orientat pastoral, misionar şi social, care să răspundă astăzi nevoilor şi exigenţelor spirituale ale credincioşilor noştri.
Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, ctitorul acestui aşezământ, şi îi oferim: icoana Sfântului Apostol Andrei, Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României“ şi medalia „Sfântul Apostol Andrei“.
De asemenea, ca semn de preţuire şi binecuvântare, oferim Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca Diploma Omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, precum şi medalia lor omagială, iar pentru paraclisul Facultăţii de Teologie oferim o Cruce de binecuvântare şi şase cărţi liturgice tipărite recent. Iar la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei acordăm domnului Sorin Augustin Câlea Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus“, pentru contribuţia sa deosebită la edificarea noului sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să binecuvânteze pe toţi profesorii, studenţii şi ostenitorii acestei instituţii de credinţă şi cultură ortodoxă românească, pentru a trăi împreună bucuria unirii rugăciunii cu studiul academic, spre a sluji cu vrednicie şi mult folos misionar Biserica lui Hristos din poporul român, întru mulţi şi fericiţi ani.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis cu ocazia inaugurării Campusului Teologic „Nicolae Ivan“ şi a sfinţirii paraclisului Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, 6 decembrie 2013.