Un grup de colindători de la Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Repedea, Maramureş, au vestit astăzi, 16 decembrie, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, marea bucurie a Naşterii
Fără a avea mintea în permanenţă la Dumnezeu, nu există mântuire
Pagina de astăzi a cuvintelor duhovniceşti porneşte cu o invitaţie la lectură, spre suport în calea concretă a rugăciunii. Este vorba despre „Manualul isihiei. Calea rugăciunii lăuntrice“, a lui Antonie Mărturisitorul, Vlădica Antonie, după cum i se spune, Arhiepiscop de Mihailov şi Golânsk (1889-1976), călugăr ascet care a experimentat nevoinţa rugăciunii neîncetate.
Vlădica Antonie Mărturisitorul spune despre necesitatea rugăciunii: „Lucrarea rugăciunii lui Iisus, numită de Sfinţii Părinţi trezvie, trebuie să constituie esenţa vieţii monahale. Ea ar fi binevenită şi la mireni, deoarece fără a avea mintea în permanenţă la Dumnezeu, nu este cu putinţă a te mântui“. Iar în cuvântul către cititor, PS Dorimedont, Episcop de Edineţ şi Briceni menţionează: „Dacă vorbele omeneşti nu vor putea să aprindă inima, aşa cum o poate face vederea lucrurilor dumnezeieşti, să încercăm să înaintăm cu toţii «până când ne mai este fierbinte dorinţa», după cum spunea Sf. Ioan Hrisostom, îndreptându-ne paşii spre calea lucrării lăuntrice. Prin aceasta, sufletul nostru urcă, treaptă cu treaptă, pe scara cea mântuitoare a rugăciunii lui Iisus, ajungând la acea cunoaştere de sine, necesară oricăruia dintre noi, iar prin ea la acea cunoaştere a lui Dumnezeu. Nu se poate exprima în cuvinte toată măreţia la care se poate ajunge prin intermediul lucrării rugăciunii lui Iisus, datorită faptului că aceasta constituie un dar de la Dumnezeu.
Voinţa de fier şi răbdarea fără margini
Însă, regulile necesare în începerea acestei lucrări sunt voinţa de fier şi răbdarea fără de margini. Dacă unii sfinţi au dobândit darul ei într-un mod minunat, acesta nu este un motiv care ar îndreptăţi pe cei ce nu sunt atraşi să o cunoască şi să o practice.
Aceasta constituie «mâna» întinsă a lui Dumnezeu, sau colacul de salvare, pe care Mântuitorul ni-l aruncă spre a putea înota în marea învolburată a acestei vieţi.
Astăzi, lumea, din zidire a lui Dumnezeu, se transformă pe zi ce trece în înşelătoria celui rău care aduce lucruri şi întâmplări, tocmai ca să alunge amintirea lui Hristos din mintea oamenilor. Nu vom putea intra în locaşurile lui Dumnezeu decât doar dacă ne vom asemăna vameşului care, spunând în taină «Dumnezeule milostiv, fii mie, păcătosul», a fost iertat de către Acesta şi s-a întors cu folos la casa sa.
Aşadar, să valorificăm fiecare clipă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, prin amintirea numelui Său căci timpul omului este preţios şi vieţuirea lui pe pământ este limitată, iar «ziua de mâine, nu-i dată nimănui». Prin aceasta se împlinesc cuvintele Psalmistului care zice «Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului» (Ps. 150, 6)“.
Esenţa rugăciunii lui Iisus
„Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine, paharul acesta; Însă nu precum voiesc eu, ci precum tu.“ (Mt. 26, 39).
Două idei exprimate aici - „Doamne, miluieşte-mă“ şi „Fie Doamne voia Ta cea sfântă“ - constituie esenţa rugăciunii lui Iisus. Mai întâi de toate, trebuie ştiut că rugăciunea Iui Iisus este de fapt esenţa lucrătoare a pocăinţei, indicată de către Mântuitorul. Aceasta îl învaţă pe lucrător să şi taie voia, să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât făptura, să nu se încreadă în sine, să se smerească cu adevărat, să se cerceteze pe sine, să nu-şi atribuie sieşi tot ce face el mai bun, ci lui Dumnezeu, Căruia să-i dea slavă pentru toate. Rugăciunea lui Iisus te apropie de Dumnezeu, iar împăcarea cu El naşte adevărata dragoste de aproapele. Rugăciunea uneşte sufletul cu Mirele Ceresc, adică cu Dumnezeu, şi devine o împreună-vorbire între suflet şi Creator...