Fără Dumnezeu fericirea nu este posibilă

Singura nădejde care încă mai licăreşte în sufletul omului, în aceste vremuri secularizate, singura temelie neclintită în această lume învolburată de viforul ispitelor este Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Toate şi totul îşi schimbă faţa în jurul nostru, aşezăminte care păreau menite să dureze o veşnicie se dărâmă într-o clipită şi altele le iau locul, numai Cuvântul Dumnezeiesc, pecetluit şi imprimat în fiinţa lumii de la creaţie, rămâne acelaşi.

Sfântul Matei istoriseşte în capitolul 14 al Evangheliei sale minunea "Potolirii furtunii pe mare". Prin această pericopă ni se oferă o adevărată pildă de viaţă. Suntem conştientizaţi astfel că, fără Hristos Domnul, viaţa noastră este asemenea unei corăbii purtate în vâltoarea vieţii care riscă să se scufunde în orice clipă. Învăţăm, de asemenea, că ori de câte ori cineva îşi pierde credinţa în Dumnezeu şi se încrede mai mult în propriile sale forţe se prăbuşeste şi piere, fiindcă singura scăpare, singurul liman de izbăvire rămâne Hristos Mântuitorul nostru. Învăţătura Domnului este universal valabilă pentru toate timpurile şi pentru toate locurile. În ea descoperim adevăratul sens al existenţei noastre şi fără ea suntem pierduţi pe valurile vieţii. Astăzi, mai mult ca oricând, omenirea se clatină în acest dans mortal al păcatului, înfierând toate valorile credinţei şi nesocotind ajutorul Bisericii.

Omul în general a făcut multe şi minunate cuceriri în toate domeniile vieţii materiale. A pătruns cu mintea tainele naturii, a dezvoltat ştiinţa şi a făcut din tehnică un adevărat instrument de lucru. Cu toate acestea, a uitat de toate binecuvântările Părintelui ceresc şi s-a crezut stăpân peste ceea ce, de fapt, trebuia să fie doar administrator. S-a îngâmfat şi s-a încrezut prea mult în sine, trezindu-se în cele din urmă singur pe valurile vieţii. Şi-a făcut din pământ Raiul, refuzând să creadă că adevărata viaţă începe abia dincolo de moarte.

Fericirea fără Dumnezeu nu se poate, fără soare lumea se va prăpădi, fără sânge trupul omenesc piere, fără temelie casa se prăbuşeşte, "Dacă Dumnezeu nu zideşte casa în zadar se ostenesc ziditorii", spune cu putere Sfânta Scriptură. Noi, oamenii, suntem slabi, egoişti, pătimaşi, conduşi de instincte urâte care ne coboară uneori mai jos decât animalele. De aceea trebuie să ridicăm ochii spre ceruri, îmbrăţişând crucea Mântuitorului Hristos şi, ca tâlharul mărturisindu-ne, să zicem: "Pomeneşte-ne şi pe noi, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!" (Pr. Ioan Iliuţă)