Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 8 decembrie 2024, la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un
Festivalul de pricesne „Blândul Păstor” la o parohie din Capitală
În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, credincioşii Parohiei Apărătorii Patriei 2 din cadrul Protopopiatului Sector 4 Capitală au participat la Festivalul de pricesne „Blândul Păstor”, ajuns anul acesta la a 11-a ediţie. Aceștia au fost binecuvântați cu această ocazie de Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială.
În cadrul Sfintei Liturghii săvârşite la Altarul de vară al bisericii parohiale, Episcopul Basarabiei de Sud a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa căutării lui Dumnezeu în viaţa creştinilor, a transmis TRINITAS TV.
„Trebuie să Îl căutăm în primul rând pe Dumnezeu, după cum ne învaţă şi Sfânta Scriptură. Dacă vom căuta doar confortul din lumea aceasta, doar lucrurile pe care le considerăm frumoase, atunci vom pierde din vedere cele duhovniceşti. Ne rezumăm, astfel, viaţa la existenţa pământească, crezând că aici se termină totul. De fapt, aici începe pregătirea noastră pentru veşnicie”, a spus Preasfinţia Sa.
La final, ierarhul a dăruit parohiei bucureştene o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, iar părintele paroh Mircea Uţă i-a oferit Preasfinţitului Părinte Episcop Veniamin o icoană cu chipul Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului, ocrotitorul parohiei.
În continuare, parohia a găzduit a 11-a ediţie a Festivalului de pricesne „Blândul Păstor”. În acest an au participat 14 concurenţi din toate regiunile ţării, precum şi un grup de tineri din Episcopia Basarabiei de Sud, care l-au însoţit pe chiriarhul basarabean, aceştia interpretând pricesne tradiţionale. Juriul acestei ediţii a festivalului a fost compus din artiştii Horaţiu Boşca, Grigore Leşe, Marioara Man Gheorghe şi Iris Elena Ţuţuianu, respectiv părintele paroh Mircea Alexe Uţă. După deliberarea membrilor juriului, câştigătorii ediţiei au fost recompensaţi cu cupe, diplome şi alte daruri.
Manifestarea cultural-religioasă s-a încheiat cu un concert de cântări populare româneşti şi din repertoriul internaţinal, prilejuit de cea de-a cincea ediţie a „Duminicii bunicilor”, activitate de tradiţie organizată de parohia bucureşteană în prima duminică după ziua de pomenire a Sfinţilor şi Drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana, bunicii după trup ai Mântuitorului.