În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Hram la Mănăstirea Luncanii de Sus
Astăzi, Mănăstirea Luncanii de Sus din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei îşi serbează hramul. Cu acest prilej, numeroşi clerici şi credincioşi de la parohiile şi mănăstirile timişene sunt aşteptaţi pentru a lua parte la sfintele slujbe oficiate de arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor timişene, împreună cu un sobor de slujitori. An de an, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, credincioşi din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei îşi îndreaptă paşii spre aşezământul monahal de la Luncanii de Sus pentru a lua parte la slujba de hram şi pentru a se împărtăşi de bucuria duhovnicească a slăvitului praznic. După oficierea Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor va săvârşi slujba Parastasului pentru arhimandritul Ieronim Stoican, fostul duhovnic al mănăstirii şi primul dintre îndrumătorii spirituali ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Mănăstirea este aşezată într-un loc pitoresc, înconjurată de pădurile ce acoperă Munţii Poiana Ruscă, fiind zidită pe unul dintre versanţii muntelui străbătut de râul Bega, la o distanţă de 1 kilometru de drumul ce leagă localitatea Româneşti de localitatea Luncanii de Sus. Aşezământul monahal de la Luncanii de Sus a fost înfiinţat în anul 2001 cu binecuvântarea IPS Mitropolit Nicolae, iniţial ca schit dependent de Mănăstirea Româneşti. Piatra de temelie a fost pusă la 12 august 2001 de către PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, pe vremea aceea Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Biserica, la fel ca întreg aşezământul, este din lemn şi impresionează prin dimensiunile sale, îmbinând armonios arta tradiţională cu cea eclesială. Mănăstirea are şi o gospodărie proprie de care se ocupă cele cinci vieţuitoare de aici, stareţă fiind stavrofora Filoteea Nistor. (George Giurgiu)