„Hristos răspunde bunătății sufletești cu iubire vindecătoare”

Textul evanghelic al Duminicii a 4-a după Rusalii (Matei 8, 5-13) istorisește vindecarea minunată a slugii sutașului din Capernaum săvârșită de Mântuitorul doar cu cuvântul. Înțelesurile duhovni­cești ale acestui text scripturistic au fost tâlcuite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. „Rugăciunea pentru cei bolnavi întărește comuniunea între oameni și descoperă în sufletul creștinului prezența iubirii milostive a lui Hristos pentru toți oamenii”, a explicat Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că textul evanghelic al Duminicii a 4-a după Rusalii cuprinde trei învățături principale. „În primul rând, vedem că iubirea milostivă și vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos trezește în păgâni o credință puternică. În al doilea rând, această Evanghelie ne arată iubirea milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos ca binefacere pentru un păgân, care era slujitor la un centurion roman. În al treilea rând, textul evanghelic are un conținut profetic, misionar, adică prevestește adevărul că mulți de la răsărit și de la apus vor crede în Iisus Hristos și vor fi în Împă­răția lui Dumnezeu împreună cu Avraam, Isaac și Iacov. Această a treia dimensiune arată că Mântuitorul găsește credință nu doar în poporul iudeu, ci și între păgânii care vor crede în El și se vor mântui”, a spus Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat virtuțile sutașului roman, la rugămintea căruia Mântuitorul a vindecat slujitorul suferind. „Sutașul putea să-l înlocuiască pe servitorul bolnav cu unul sănătos, dar nu s-a gândit doar la eficiența schimbării, ci el a dorit să aline suferința slujitorului său. A arătat iubire milostivă față de el și dorință de a-l ajuta să devină sănătos. Văzând sufletul său bun, Iisus îi răspunde cu bunătate. Nu-i cere credință pentru că Iisus a simțit în el bunătate și grijă față de un subaltern, ceea ce arată că iubirea lui este milostivă și smerită. Afirmația centurionului că nu este vrednică să-L primească pe Iisus sub acoperișul casei lui arată atât smerenia lui, dar și prudența. Sutașul roman știa că dacă un evreu intră în casa unui păgân, acela este blamat și criticat de ceilalți evrei. De aceea, sutașul a vrut să prevină o situație dificilă pentru Iisus, motiv pentru care I-a spus Mântuitorului că este suficient un cuvânt de-al Său pentru ca slujitorul să se vindece. Auzind modul de argumentare privind puterea de mobilizare a cuvân­tului, Mântuitorul a afirmat că ­atâta credință nu a găsit nici în Israel, profețind că mulți de la apus și de la răsărit vor veni și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. Apoi i-a spus: «Du-te! Fie ție după cum ai crezut». Prin aceasta vedem că Mântuitorul Iisus Hristos, sim­țind credința puternică a acestui sutaș care cere cuvânt vindecător pentru servitorul său, i-a împlinit cererea. La bunătatea sufletească a sutașului, Mântuitorul i-a răspuns cu bunătate vindecătoare. Astfel, vedem că Hristos cunoaște inima fiecărui om care Îi cere ceva. A cunoscut bunătatea sufletului sutașului. Apoi a văzut smerenia lui, iar în al ­tre­ilea rând vedem că sutașul crede puternic în iubirea Lui vindecătoare de boli și dătătoare de viață. De aceea, el nu mai crede în zeii păgâni, ci crede în puterea vindecătoare dumnezeiască a lui Iisus. El este, astfel, un convertit. Este un păgân care crede în Iisus și face începutul celor care vor veni de la răsărit și de la apus și vor crede în Hristos și vor moșteni Împărăția cerurilor”, a spus Preafericirea Sa.

Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit și despre importanța rugăciunii pentru alții, după modelul arătat de centurionul roman: „Evanghelia de astăzi mai arată și marea însemnătate a rugăciunii pentru alții. Sutașul devine gura suferinței celui care nu se mai poate deplasa, care nu-I mai poate cere lui Iisus să-l vindece. Astfel, sutașul, superiorul suferindului, devine expresia durerii și a suferinței sale. Acesta devine, deci, împreună-pătimitor cu servitorul său, este plin de compasiune. De aceea, din iubirea aceasta pentru ajutorarea semenului care suferă, credința lui se întărește, el prinde curaj și merge la Iisus și-I cere să-l vindece pe servitorul bolnav. Rugăciunea pentru alții, mai ales pentru cei care nu se mai pot ruga, pentru cei care sunt în însingurare, precum și vizitarea acestora, alină durerea, alină suferința. De aceea, Biserica a învățat de la acest sutaș și de la alții asemenea lui să se roage pentru toți bolnavii și mai ales pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși din cauza prea multei suferințe care i-a copleșit. Această rugăciune, chiar dacă nu-i vindecă imediat și în mod minunat, îi ajută foarte mult în alinarea suferinței și-i încurajează, întrucât rugăciunea împreună cu cei bolnavi și pentru cei bolnavi întărește comuniunea între oameni și descoperă în sufletul creștinului milostiv prezența iubirii milostive a lui Hristos pentru toți oamenii”.

În cadrul Sfintei Liturghii să­vârșite în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale au fost înălțate și rugăciuni stăruitoare, după rânduiala specială ce se săvârșește „la vreme de neplouare sau foamete”, pentru ca Iubitorul de oameni Dumnezeu „să-Și întoarcă mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră și să nu piardă cu foame și cu sete poporul Său și animalele”.