Ieroschimonahul Simeon Zaharia a fost înmormântat

Ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Sihăstria a fost înmormântat marţi, 5 septembrie, în cimitirul obștesc monahal aflat în incinta mănăstirii nemțene. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjuraţi de slujitorii obștii monahale, stareţii mănăstirilor din împrejurimi, dar şi ucenici ai părintelui.

Ziua a început cu săvâr­și­rea Sfintei Liturghii de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, în Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” a Mănăstirii Sihăstria. Zeci de preoţi, monahi, dar şi credincioși care au dorit să îl conducă pe părintele Simeon pe ultimul drum pământesc au participat la slujba de înmormântare oficiată de cei doi ierarhi împreună cu un sobor de clerici.

În cadrul slujbei,  arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, a prezentat principalele repere biografice ale ieroschimonahului Simeon Zaharia, eviden­țiind totodată personalitatea acestuia: „Părintele era un mare nevoitor, un mare tipicar sau canonist, deși avea și multă dragoste, era îngăduitor atunci când frații sau monahii erau osteniți de multele ascultări și le spunea să nu se necăjească dacă nu împlineau pravila monahală. Nu așa era și cu cei care aveau timp pentru toate aceste rânduieli și, în aceste condiții, era destul de aspru și insista ca monahul să își săvârșească pravila, canonul la chilie, să meargă la toate slujbele Bisericii, ceea ce era destul de greu pe atunci, în condițiile în care Mănăstirea Sihăstria, ca și acum, poate, fiind o mănăstire foarte mare și devenind o mănăstire misio­nară, cu multe nevoințe, era greu - însă întotdeauna recomanda rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă». Multora li s-a părut că părintele dobândise rugăciunea inimii și credem lucrul acesta. Strălucea de o nevoință smerită, nu ieșea în față înaintea oamenilor, nu încerca să impresioneze sau să iasă în evidență, ci, dimpotrivă, era foarte smerit. Însă smerenia cea mai mare a avut-o în ultimii ani, când, din cauza neputințelor fizice, nu mai putea merge nici la biserică și, încet-încet, chiar și pravila și canonul nu le mai putea săvârși și îmi spunea că era foarte mâhnit pentru aceste neputințe ale lui și foarte mult se smerea în sine”.

A urmat cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a punctat principalele virtuți ale ieroschimonahului Simeon Zaharia, printre care fidelitatea și credincioșia: „Care e povața părintelui Simeon astăzi pentru noi, monahi și credincioși? Ne spune părintele Simeon că în orice vreme și în orice condiții, Dumnezeu caută la credincioșia noastră și la fidelitatea noastră față de El, față de Biserica Lui și față de chemarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Ar fi putut părintele Simeon să urmeze calea altor viețuitori de mănăstire care, în condițiile de după anii 1959, s-au întors în lume și au continuat viața de creștin în cele ale familiei. Părintele Simeon nu a cutezat ca la cei 32-33 de ani pe care îi avea atunci să se întoarcă atât de grabnic. Lui i-au răsunat cuvintele Domnului, Care a spus: «Cel care pune mâna pe plug și se întoarce nu este vrednic de Mine». Mă gândesc la mine și la felul în care viețuim noi astăzi în mănăstiri, cât de repede ne clătinăm, cât de repede suntem nemulțumiți... Dacă ceva nu ne convine, imediat căutăm să ne schimbăm duhovnicul, starețul, stareța, mănăstirea. Părintele era călugăr, era și preot, purta dulama pe sub halat, nu s-a sfiit și nu a socotit că își pierde din demnitate păscând vitele unei mănăstiri. Și bătaie a primit, și batjocură a primit. Dacă am pleca astăzi de la înmormântarea părintelui Simeon cu acest gând, cu această dorință, cu această hotărâre ca să ne reîntărim în fidelitate și în credincioșie față de cele pe care le-am mărturisit fie la botez, fie la călugărie, atunci cred că Dumnezeu va binecuvânta această hotărâre și părintele Simeon se va bucura văzând că încă mai învățăm ceva din cele ale lui”.

Simplitatea, atașamentul față de credința ortodoxă și rânduielile Bisericii, precum și smerenia sunt alte virtuți ale ieroschimonahului Simeon Zaharia evidențiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în cuvântul său de învățătură: „Cum putem încerca a ne apropia și a descoperi câte ceva din tainele vieții părintelui Simeon? Cuvintele sale, în mod special, sunt cele care relevă taina inimii sale. În primul rând, simplitatea vieții, pentru că s-a hrănit din înțelepciunea cea de taină a lui Dumnezeu, fiind învățat nu din cuvinte care decurg din înțelep­ciunea și logica omenească, ci, cum spune Sfântul Apostol Pavel, «în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt». În al doilea rând, atașa­men­tul față de dreapta credință și de rânduielile Bisericii. Cred că nu era arhiereu sau preot, trecând prin chilia sfinției sale, să nu audă cuvintele: «Să păstrezi, părinte, dreapta credință», «Să fii atent, părinte, la sfintele canoane», «Să ai grijă de rânduielile Bisericii». Părintele avea conștiința propriei slăbiciuni, propriei păcătoșenii, afirmând: «M-am străduit, dar și de multe ori nu am făcut întocmai ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi, călugării». De aceea, acelora care treceau prin chilia sfinției sale și erau preoți sau arhierei, după spovedanie, lua epitrahilul de pe umărul său și îl punea pe umărul celui spovedit, rugându-l să-i citească și lui rugăciunea cea mare de dezlegare”.

Citește și: A plecat la Domnul ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria