La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
„Îmbinarea ştiinţei cu spiritualitatea înseamnă o stare de normalitate“
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit ieri, 16 ianuarie, pictura din altarul capelei Universităţii Româno-Americane din Bucureşti şi din cele două săli laterale sfântului lăcaş. Cu prilejul slujbei de sfinţire, Capela „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul“ a mai primit şi hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
După slujba de sfinţire a picturii, Patriarhul României a arătat că prezenţa unei capele în orice fel de instituţie înseamnă nu numai un loc de rugăciune, ci şi o chemare a oamenilor la apropierea de Dumnezeu şi de oameni, pentru că „dragostea curată se naşte din rugăciuni, după cum spune Sfântul Isaac Sirul, adică din legătura cu Dumnezeu cel Sfânt se sfinţeşte şi se întăreşte dragostea oamenilor faţă de Dumnezeu şi întreolaltă“.
De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a mai subliniat că o capelă este o binecuvântare şi un prilej de îmbogăţire a sufletului cu iubirea lui Dumnezeu. „Indiferent că ne rugăm într-un sat, într-o bisericuţă de lemn, într-o capelă universitară sau într-o catedrală naţională, trebuie să cuprindem în rugăciunea noastră pe toţi oamenii credincioşi din toate timpurile şi din toate locurile, pentru că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii, dar răspunsul lor către El diferă în intensitate şi în formă. Într-un cadru universitar, a îmbina ştiinţa cu spiritualitatea, cultul cu manifestările culturii înseamnă o stare de normalitate şi o stare de umanizare şi de întărire a comuniunii şi a respectului reciproc. Noi ne bucurăm că în această universitate nouă se face o apropiere între profesori şi studenţi prin rugăciune, dar şi între studenţii de aici şi cei care vin în acest loc de rugăciune.“
Ca roade ale rugăciunii, ale comuniunii cu Dumnezeu şi cu oamenii, prin grija Bisericii au fost înfiinţate primele şcoli şi universităţi. Acestea au fost înzestrate cu capele, precum vechile universităţi din Anglia, şi în aceste instituţii s-au format oameni care au contribuit la făurirea culturii universale. „Biserica Ortodoxă şi Bisericile tradiţionale din Occident au unit cultul cu marea bogăţie a culturii. În limba latină chiar se vede legătura de rădăcină între cult şi cultură. Cultul este cultivarea relaţiei omului cu Dumnezeu Creatorul, iar cultura este cultivarea relaţiei omului cu creaţia, cu ceea ce este în jurul lui. Când noi folosim creaţia lui Dumnezeu, şi anume aerul, apa, soarele, solul, şi uităm de Creator, ca şi cum noi le-am fi făcut, atunci sărăcim spiritual. Când deodată cu contemplarea frumuseţilor naturii şi cu folosirea naturii în favoarea noastră ne amintim şi de Creator, ne aflăm în starea de normalitate. Starea de recunoştinţă se numeşte în limba greacă «euharistia». «Sfânta Euharistie» sau «Sfânta Liturghie euharistică» este cea mai înaltă şi nobilă activitate a omului, aceea de a mulţumi. Omul, ca fiinţă raţională, este obligatoriu să fie şi fiinţă relaţională, iar cea mai înaltă relaţie a lui este legătura cu Dumnezeu Creatorul, Care transcende creaţia, nu Se confundă cu ea, dar nici nu Se separă de ea, ci prin har, Dumnezeu este permanent prezent în creaţia Sa, după cum artistul este prezent în opera sa“, a reliefat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Preafericirea Sa l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul capelan Vlad Toader, a acordat Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei“ împreună cu medalia, precum şi cartea „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, Începătorul Botezului în poporul român“: prof. univ. dr. Ovidiu Folcuţ, rectorul Universităţii Româno-Americane, prof. univ. dr. Doiniţa Ciocârlan, prorectorul universităţii, şi prof. univ. dr. Florian Coman, prodecanul Facultăţii de Drept din cadrul universităţii. Pictorul Costel Nacu a primit Diploma de vrednicie „Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor“. Pentru altarul capelei au fost dăruite Sfântul Antimis, un set de sfinte vase, o cruce de binecuvântare, o icoană cu Sfinţii Martiri Brâncoveni, cărţi liturgice şi duhovniceşti, iar pentru Sala de lectură „Lux Mundi“, mai multe cărţi. În semn de mulţumire, preotul Vlad Toader a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană a celor doi ocrotitori ai capelei şi un buchet de flori, iar rectorul Ovidiu Folcuţ i-a acordat Diploma de excelenţă şi Medalia de onoare a Universităţii Româno-Americane.
Capela a fost ctitorită de fondatorul Universităţii Româno-Americane, prof. univ. dr. Ion Smedescu, susţinut de comunitatea academică, şi a fost sfinţită în 2007 de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, împreună cu Preasfinţitul Episcop-vicar Sebastian Ilfoveanul, actualul Episcop al Slatinei şi Romanaţilor. Lucrările de pictură din altar şi din cele două săli s-au realizat cu sprijinul rectorului Ovidiu Folcuţ şi cu cheltuiala prodecanului Facultăţii de Drept, Florian Coman.
La acest eveniment au participat profesori, studenţi, credincioşi şi beneficiari ai Centrului de îngrijire şi asistenţă nr. 2, Protoieria 2 Capitală, unde mai slujeşte părintele Vlad Toader.