„În Cruce sunt ascunse puterea şi bucuria Învierii”

În duminica a treia din Postul Mare, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie la paraclisul de lângă şantierul viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului. În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa a arătat cum putem ajunge la adâncirea înţelesurilor rostului vieţii creştine.

Paraclisul viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului, cu hramurile „Învierea Domnului“, „Icoana Maicii Domnului-Prodromiţa“ şi „Sfântul Ioan Gură de Aur“, a fost construit în 2011, în doar trei luni şi jumătate. Numeroşi credincioşi vin, nu numai în zilele de sărbătoare, să se roage Maicii Domnului şi să se închine moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur pentru a-şi îndrepta viaţa lor spre Înviere şi spre bucuria întâlnirii cu Hristos, Cel răstignit şi înviat. Prezenţa numeroasă a credincioşilor, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, întăreşte nădejdea că lucrările de la noua Catedrală a Mântuirii Neamului, ajunsă la cota zero, la patru metri deasupra pământului, vor fi aduse la bun sfârşit. „Deşi este perioadă de criză, cu ajutorul lui Dumnezeu şi pentru rugăciunile tuturor preoţilor din Patriarhia Română, vedem că Dumnezeu ne ajută să continuăm lucrările. Există o speranţă atunci când facem un lucru bun pentru că Dumnezeu cunoaşte limitele noastre şi dăruieşte ajutorul Său la capătul puterilor noastre. Este vorba de construirea unui simbol al credinţei poporului, care a trecut prin suferinţă. Catedrala care se construieşte acum se ridică pe locul sau în apropierea locului unde au fost demolate trei biserici şi translate două, de aceea ne-am gândit ca paraclisul viitoarei Catedrale să poarte hramul «Învierea Domnului», întru amintirea bisericilor care au fost răstignite şi ucise prin demolare şi translatare“, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Purtarea crucii presupune răstignirea propriului egoism

Sfânta Cruce a fost aşezată în mijlocul Postului Mare pentru a arăta sensul şi scopul final, Sfintele Paşti. De aceea, în cadrul Sfintei Liturghii s-a cântat, în loc de „Sfinte Dumnezeule“, „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim“. Crucea nu ne îndreaptă spre moarte, ci spre viaţa veşnică, însă numai dacă ne vom asemăna Noului Adam, Domnul Hristos, şi ne vom apropia de pomul vieţii, de Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, prin post şi pocăinţă. Crucea are un înţeles duhovnicesc, acela de răstignire a patimilor egoiste, fiindcă, a precizat Preafericirea Sa, „în Cruce sunt ascunse puterea şi bucuria Învierii“.

„Purtarea crucii presupune o condiţie care nu este uşor de îndeplinit, răstignirea propriului egoism, care se numeşte lepădarea de sine. Astăzi, este foarte greu să vorbim de lepădarea de sine într-o lume care este din ce în ce mai individualistă, narcisistă şi egoistă. Astăzi, omul, zis modern, pune accentul pe afirmarea de sine, adesea împotriva altora, nu pe lepădarea de sine. În unele limbi străine, lepădarea de sine este tradusă cu negarea de sine. În limba română, lepădarea de sine nu înseamnă negarea de sine, ci lepădarea de un anumit mod de a gândi, de a fi şi de a făptui. Este lepădarea de un mod egoist şi pătimaş de viaţă, centrat pe eul egoist, posesiv, limitat şi trecător, şi trecerea de la acest centru al vieţii egoiste la o relaţie centrală în viaţa noastră cu Hristos, izvorul vieţii veşnice, al iubirii şi al libertăţii infinite. Prin lepădarea de sine înseamnă că noi nu mai suntem centrul preocupărilor şi iubirii noastre, ci Hristos devine centrul vieţii noastre, viaţa vieţii noastre. Aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine».“

Lepădarea de sine aduce eliberarea din închisoarea egoismului şi şansa de a deveni fiinţă iubitoare de Dumnezeu şi de semeni. „Atât este un om liber, cât poate iubi pe Dumnezeu şi pe semenii săi. Omul care nu se mai roagă nu mai este liber, trăieşte în uitare de Dumnezeu. Omul care nu mai este milostiv nu mai este liber, pentru că trăieşte în uitare de nevoile semenului său şi şi-a făcut din propria viaţă propriul mormânt pentru suflet“, a evidenţiat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Lepădării de sine îi urmează asumarea şi purtarea crucii, care poate însemna o suferinţă, o neputinţă, o limitare, dar şi o puternică dorinţă de a birui păcatul, precum arată pr. Dumitru Stăniloae. „Crucea este o putere de înfrânare, de a rămâne statornic în credinţă atunci când cei din jurul nostru sunt necredincioşi, de a rămâne statornic în virtute, sfinţenie, bunătate, când cei din jurul nostru au făcut din răutate norma vieţii lor. Astfel, crucea este şi suferinţă, dar şi luptă pentru biruinţă. Când purtăm crucea suferinţei sau a luptei împotriva păcatului şi patimilor cu gândul la Hristos şi cerând ajutorul Lui, atunci crucea se transformă din suferinţă în speranţă şi din suferinţă în biruinţă. Crucea nu-l mai lasă pe om neutru. Oamenii care suferă nu mai sunt neutri. Ei ori se apropie mai mult de Dumnezeu şi de semeni, ori se îndepărtează prin revoltă, prin cârtire, prin răzvrătire. De aceea, Crucea este scară spre Înviere, dacă o purtăm cerând ajutorul lui Hristos“, a explicat Preafericirea Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe cei aproximativ 200 de credincioşi care, îndrumaţi de arhim. Ciprian Grădinaru, au mers vineri şi sâmbătă să doneze sânge pentru cei aflaţi în situaţii grave. Totodată, au primit şi câte o carte de rugăciuni şi o iconiţă.