Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri In memoriam: Ascult vocea lucrurilor

In memoriam: Ascult vocea lucrurilor

Un articol de: Constantin Ciopraga - 05 Feb, 2009

Toţi înaintaşii noştri mai apropiaţi ori de acum trei sute de ani, aliniaţi în cimitirul de la Paşcani - lângă părinţii lui Mihail Sadoveanu -, au fost oameni ai pământului. N-am deschis ochii spre lume într-un mediu intelectual; după cele dintâi cărţi care mă mişcaseră, trăiam într-un orizont de aşteptare delicios şi confuz, tânjeam spre ceva luminos; tentat de timpuriu de armonizarea cu vocile pământului, am înţeles - din adolescenţă - că în clipa de plenitudine picură ceva din pulsul eternităţii. O oră în fiecare zi pot fi solitar şi abstras, dar restul, majoritatea timpului individual se cade a fi consacrat celorlalţi. Sintagma „Eu sunt Celălalt“ rezumă laconic esenţa universalistă, analogismul devenirii perpetue. M-am imaginat totdeauna participant la o poveste, adică la evenimente: adversităţi felurite, între care războiul şi prizonieratul (şase ani în uniformă militară) au imprimat evenimentelor trăsături la limita tragicului. Aspiraţia de autocunoaştere mă poseda demult; pe ecranul confruntărilor cu moartea mă vedeam maturizat pretimpuriu, împovărat de interogaţii.

Hotărâtoare în demersul spre o finalitate înaltă mi se părea pasiunea pentru Frumos, reconfortantă, stenică. Scepticismul agresează. În faţa foii albe mă simt angajat într-un continuum; construiesc în tensiune creativă declanşatoare de energii; disonanţelor realului din jur le opun mirajul unor lumi imaginare paralele. Ascult vocea lucrurilor şi cred în funcţia tonifiantă a naturii; privesc spre creatorii din toate timpurile; îi admir şi văd în ei însemne ale divinităţii. Indiferent de domeniul lor, mă încântă acei oameni care încă din timpul vieţii deveniseră monumente. M-au sedus acele modele care proclamau austeritatea; alţii, stăpâni pe instrumente, vizând universul, mi-au însoţit încrederea în omul-emblemă. M-au atras dintru început textele memorialistice; găseam în ele, uneori, răspunsuri care mă întregeau, propoziţii răspunzând propriilor mele întrebări. Pentru a te elibera de sentimentul incompletitudinii, neadormit, se cuvine să fii ziditorul propriului destin; greşesc, tatonez, caut justificare scurtei mele prezenţe aici. La începutul şi la sfârşitul zilei stau la sfat cu Dumnezeu: Nihil sine Deo!

Mi-am jalonat eforturile spirituale pe ideea de echilibru, reacţionând egal la bucurie ori la nefericire, înţelegând să opun Marii Treceri primatul faptei dăinuitoare. Dincolo de îndeletnicirile curente, mi-am impus o cadenţă, un ritm existenţial plenar, dătător de pace interioară; nimic nu creşte pe stări convulsive! Sunt în rezonanţă afectivă cu Iaşul marilor constructori - acest locus solus încărcat de forţe stimulatoare; după contacte cu alte repere spirituale - din ţară sau din lume - Iaşul marilor cronicari şi al iluştrilor creatori mai noi mi-a întărit o convingere fundamentală: numai în legătură cu aerul de aici profilul meu interior se manifestă unitar, nescindat.