Introducerea cântării corale armonice în biserici

În luna ianuarie a acestui an, la data de 18 ianuarie 1865 se împlinesc 150 de ani de la Decretul numărul 101 care exprima dorinţa domnitorului Alexandru Ioan-Cuza de a înlocui muzica psaltică cu muzica corală de factură occidentală, armonică în bisericile din România.

Acest decret este destul de important dat fiind faptul că a influenţat cântarea bisericească. Dat în urma raportului Ministrului Secretar de Stat la Departamentul Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Nicolae Creţulescu, din 16 ianuarie 1865, Decretul 101 reia şi întăreşte cu putere de lege toate propunerile cuprinse în acest Raport şi în Regulamentul însoţitor. Cele trei documente (Raportul, Decretul şi Regulamentul) formează un adevărat „program“ de acţiune imediată şi de perspectivă. Acesta cuprinde şapte articole care „urgentează“ în mod practic de a introduce în biserică coruri vocale.

Muzica vocală armonico-religioasă

În urma deliberării acestui decret se considera urgentă problematica de a se introduce în muzica vocală armonico-religioasă în toate bisericile României. Mai departe sunt redate, destul de detaliat, toate elementele necesare de a „conduce“ la realizarea acestei dorinţe a domnitorului. De ocuparea acestui program este însărcinat Ion Cartu, cu studii la Iaşi şi, probabil, la Paris.

Sunt redate şi detalii de specialitate referitoare la acest program: „profesorul va începe lecţiile de specialitate cu principiile elementare de muzică şi apoi, la timpul cuvenit, şi cu acelea ale formării micilor coruri liturgice“ (articolul IV din Regulament).

Aceasta pare să arate că se urmărea şi o altă fundamentare teoretică şi metodică a practicii muzicale liturgice, „elevii“ (cântăreţii şi canonarhii) având deja o cultură muzicală, psaltică.

Un alt articol din această lege „obliga şi pe alţi cântăreţi, canonarhi şi paraclisieri de pe la bisericile ce nu sunt întreţinute de Stat a urma acest curs“, ca o etapă următoare în atingerea scopului propus, anume introducerea cântării corale armonice în toate bisericile României. Reforma lui Cuza în muzică a reprezentat o tendinţă de modernizare a muzicii, având consecinţe asupra cântării bisericeşti.